Titlu

Relatia parintilor adoptivi cu copilul infiat


Un lucru esential care trebuie retinut in ceea ce priveste un copil adoptat este faptul ca acesta a avut parte de o reala trauma psihologica pana in momentul in care s-a decis adoptarea sa si intrarea lui intr-o noua familie. Copilul este traumatizat profund din cauza lipsei afectiunii venite din partea parintilor sai naturali, indiferent daca el a trait intr-un centru de plasament care i-a oferit conditii excelente sau intr-o casa de tip familiai unde s-a aflat sub stricta supraveghere a unei mame-surogat. Trauma si-a lasat, cu siguranta, amprenta adanc in psihicul copilului, mai ales in ceea ce priveste latura sa afectiva.

Un copil adoptat va dezvolta probleme legate de maturizare si evolutia laturii afective din cauza ca acesta nu a beneficiat de sentimente constante din partea parintilor sau macar din partea unuia dintre acestia. Rezultatul va fi un comportament afectiv oarecum dezechilibrat, aspectele afectate incluzand capacitatea de a socializa si de a comunica, necesitatea de afectiune si comportamentul privind relatiile interumane.

Exista cazuri cand copiii adoptati pot manifesta comportamente agresive din cauza dezechilibrului aparut datorita lipsei de afectiune provenita de la aceeasi persoana de-a lungul vremii. Prin intermediul educatiei, un astfel de comportament poate fi remediat si indreptat, insa, din pacate, se intampla ca, de multe ori, parintii adoptivi sa nu manifeste rabdarea si tactul necesare.

Atitudinea pe care parintii adoptivi trebuie sa o manifeste fata de copilul infiat este impetuos necesar sa fie corecta fata de acesta si sa fie caracterizata de un surplus de tandrete si de afectiune.

De pilda, in foarte multe cazuri, parintii se tem sa ii marturiseasca copilului faptul ca el a fost infiat, iar de multe ori, chiar daca parintii isi propun sa faca acest lucru, vor amana la nesfarsit. Motivele includ teama fata de reactia pe care ar putea sa o aiba copilul, aparitia unei posibile respingeri din partea acestuia. De asemenea, parintilor le este teama sa expuna copilului pe care l-au infiat care este istoria sa, fapt care se datoreaza unei stari inconfortabile de jena care parintii isi imagineaza ca va aparea in momentul in care copilul va pune intrebari legate de viata sa.

Este crucial de inteles faptul ca evitarea adevarului sau amanarea expunerii acestuia nu reprezinta o solutie viabila in nici un caz, deoarece exista tot timpul ca el sa afle acest lucru din alte surse precum vecini, prieteni, cunoscuti, rude etc. Orice copil sau adolescent este preocupat de viata sa, de originea si perioada de cand era mic, de felul in care erau parintii sai in tinerete si inainte de nasterea sa. Asadar, este perfect normal faptul ca si un copil infiat sa fie preocupat de exact aceleasi aspecte si sa manifeste aceeasi curiozitate fata de toate acestea. In cazul in care se va pastra un mister legat de nasterea sa sau de copilaria sa timpurie, copilul va avea dificultati foarte mari in construirea imaginii sale de sine. Astfel, el trebuie sa afle daca a fost adoptat de la mama sa naturala, dintr-un centru de plasament sau de la un asistent maternal.

Modul in care parintii adoptivi percep toate aceste lucruri si aleg sa le expuna copilului, vorbindu-i despre perioada dinaintea adoptiei sale este extrem de important. Conteaza, de asemenea, ca parintii adoptivi sa nu invinovateasca persoanele care au avut copilul in grija pana in momentul adoptiei, si felul in care este prezentat contextul abandonarii sale de catre parintii naturali.

Este foarte important si felul in care este evocat motivul pentru care copilul a fost infiat si acela in care se relateaza copilului daca parintii mai au si alti copii adoptati sau proprii. Printre cauzele posibile pentru care un cuplu se hotaraste sa adopte un copil se afla inferitlitatea, varsta prea inaintata, riscurile pe care le presupune o sarcina pentru mama, dorinta de a mai avea un copil sau lipsa unui dintre parteneri.

Un copil adoptat, oricat de fericita viata traieste alaturi de noua sa familie, a suferit puternice traume psihologice pana in momentul in care a ajuns sub noua sa tutela. Exista multe cazuri in care problemele legate de astfel de traume dispar pana la varsta de 22-23 de ani. In unele cazuri, descoperirea realitatii in ceea ce priveste viata sa poate contura pentru copil anumite complexe de inferioritate, aceasta fiind insa doar o iluzie care trebuie eliminata cu grija de catre parintii adoptivi pentru instaurarea unei relatii cat mai armonioase in familie si pentru echilibrarea psihica a copilului infiat.

Complexele pot fi eliminate de catre parinti prin intermediul unei cunoasteri cat mai profunde a copilului lor (indiferent daca acesta este natural sau adoptat) si printr-o atentie sporita. Copilului trebuie sa i se arate faptul ca el este deosebit, inteligent si frumos, lucruri care necesita a fi demonstrate cu ajutorul comparatiilor sau a exemplelor. Este, totusi, necesara si o anume grija pentru evitarea rasfatului si alunecarea intr-o alta extrema, in acest fel.

Orice elemente negative precum jignirile educatorilor sau ale altor copii vor trebui compensate prin multiple aprecieri ale parintilor si ale celor apropiati. Copilul infiat trebuie sa vada in parintii sai, in primul rand, cei mai buni prieteni care ii ofera intelegere si dragoste.

In cazul in care anumite cereri sau nevoi ale copilului nu pot fi satisfacute din cauza banilor acest lucru nu trebuie subliniat prea mult, fiindca cel mic nu va intelege acest aspect si il va confunda cu lipsa dorintei de a i se oferi ceea ce cere. Parintii sunt, in schimb, sfatuiti sa isi creeze un fond special destinat nevoilor sau chiar capriciilor copilului. In nizi un caz, insa, comportamentul parintilor nu trebuie sa devina similar celui al unor servitori, din cauza faptului ca hiperprotectia si rasfatul care sunt asociate cu dezechilibrele afective pot sa devina cauzatoare de probleme foarte serioase.

Parintii adoptivi trebuie sa evidentieze copilului infiat valorile familiei, ale iubiri si ale cuplului, astfel incat copilul sa le inteleaga. Este de asemenea necesara o grija sporita in ceea ce priveste ideea de orfelinat, abandon sau aceea de copil infiat.

Comentarii

Buna ziua,

Va cer sfatul intr-o problema de care m-am lovit. Sunt in situatia de a supraveghea la lectii, de la inceputul anului scolar, o fetita provenita din centrul de plasament, care a fost infiata la 4 ani. Este intr-o situatie mai speciala pentru ca nu locuieste cu parintii adoptivi, de care nu este foarte legata considerandu-i prea critici, ci cu bunicii din partea mamei adoptive. Destul de des cand nu este cuminte bunicul sau strabunica ii spun "O sun pe mama" asa incat figura mamei este asociata cu amenintarea. Am observat ca  aceasta atitudine nu o are si bunica. Am incercat sa fiu foarte apropiata de fetita, sa avem un program stabil. Faceam temele si apoi, in limita timpului, ieseam cu ea la joaca.  Lucrurile pareau in regula, insa dupa un  episod in care, nefiind cuminte, bunicul  a sunat-o pe mama si a fost certata, fetita a devenit agitata, obraznica, chiar agresiva  si foloseste un limbaj foarte urat. Aceasta atitudine o are daca se supara din orice motiv. Cand se linisteste,  vorbeste de parca nu s-ar fi intamplat nimic, suntem iar prietene. Mama ei adoptiva are un copil natural, cu care locuieste, insa fetita, care este in clasa a III-a, afirma ca nu o iubeste. Cum ar fi mai bine sa procedez in interesul fetitei? Va multumesc si astept raspuns! 

Buna ziua,

Va cer sfatul intr-o problema de care m-am lovit. Sunt in situatia de a supraveghea la lectii, de la inceputul anului scolar, o fetita provenita din centrul de plasament, care a fost infiata la 4 ani. Este intr-o situatie mai speciala pentru ca nu locuieste cu parintii adoptivi, de care nu este foarte legata considerandu-i prea critici, ci cu bunicii din partea mamei adoptive. Destul de des cand nu este cuminte bunicul sau strabunica ii spun "O sun pe mama" asa incat figura mamei este asociata cu amenintarea. Am observat ca  aceasta atitudine nu o are si bunica. Am incercat sa fiu foarte apropiata de fetita, sa avem un program stabil. Faceam temele si apoi, in limita timpului, ieseam cu ea la joaca.  Lucrurile pareau in regula, insa dupa un  episod in care, nefiind cuminte, bunicul  a sunat-o pe mama si a fost certata, fetita a devenit agitata, obraznica, chiar agresiva  si foloseste un limbaj foarte urat. Aceasta atitudine o are daca se supara din orice motiv. Cand se linisteste,  vorbeste de parca nu s-ar fi intamplat nimic, suntem iar prietene. Mama ei adoptiva are un copil natural, cu care locuieste, insa fetita, care este in clasa a III-a, afirma ca nu o iubeste. Cum ar fi mai bine sa procedez in interesul fetitei? Va multumesc si astept raspuns!