Termen cautat
Grupe musculare
Echipamente folosite

Sfaturi practice pentru o sarcina sanatoasa


Autor: george


Sarcina, desi reprezinta incununarea eforturilor unui cuplu de a face copii, se poate dovedi adesea o perioada destul de greu de suportat pentru viitoarea mamica. In aceste conditii, se discuta tot mai des despre metodele alternative si sanatoase de ameliorare a disconfortului din timpul sarcinii si a travaliului. In aceasta privinta, tot mai multi medici ginecologi recomanda femeilor insarcinate urmarea unui program de exercitii usoare. Studiile de specialitate au relevat nu numai faptul ca acestea nu dauneaza evolutiei sarcinii, ci dimpotriva, tonifiind muschii pelvieni, precum si pe cei ai coapselor, acestea au rolul de a va asigura o perioada de travaliu mai scurta si o nastere mai usoara.

Chiar si in aceste conditii decizia aceasta nu trebuie sa fie luata pe cont propriu, ci doar la recomandarea si cu acordul medicului specialist. Astfel, dupa ce veti primi aprobarea medicului specialist, puteti incepe un set de exercitii simple, care sa nu va provoace dureri si nici sa nu duca la dificultati respiratorii si asta cu atat mai mult in cazul persoanelor inactive din punct de vedere fizic. Deasemenea, daca in urma exercitiilor fizice va veti simti obosite sau veti dezvolta dureri este bine sa reduceti gradul de dificultate sau chiar sa sistati programul.

In ceea ce priveste tipul exercitiilor recomandate pentru perioada sarcinii, acestea includ inot sau lucrul la bicicleta stationara, precum si mersul pe jos sau aerobicul cu un grad de solicitare redus. Din nou, este recomandat sa va adresati medicului specialist pentru ca acesta sa va indrume spre tipul exercitiilor potrivite pentru dumneavoastra. In acelasi timp este foarte important sa evitati cat mai mult activitatile cu risc de accidentare sporit precum sporturile ce presupun contact direct cu alte persoane sau sporturile dure. In plus, dupa cea de-a treia luna de sarcina este bine sa evitati exercitiile ce necesita sa stati pe spate, deoarece greutatea fatului poate sa afecteze funtionarea sistemului circulator. Un alt lucru de care trebuie sa tineti cont este vremea de afara. Prin urmare, daca temperatura aerului este ridicata, este recomandat sa efectuati aceste exercitii dimineata devreme sau seara dupa ce se racoreste si bineinteles intr-o camera bine aerisita. In plus, asemeni oricaror altor situatii, dieta echilibrata joaca un rol extrem de important si in acest caz. Deasemenea, indiferent de perioada sarcinii este foarte important sa va adresati medicului specialist de urgenta in cazul in care prezentati urmatoarele simptome:

  • scurgeri vaginale modificate sau sangerii;
  • dureri bruste si severe la nivel abdominal sau vaginal;
  • contractii ce dureaza mai mult de 30 de minute dupa ce ati incheiat setul de exercitii fizice;
  • dureri la nivelul pieptului;
  • dificultati respiratorii;
  • dureri de cap severe si persistente;
  • stari de ameteala sau greata;
  • vedere incetosata sau neclara.
Bibliografie

http://familydoctor.org/online/famdocen/home/women/pregnancy/basics/305.html