terapia ABA


1 post / 0 new
terapia ABA

                        Autismul, abordat din interior cu metode exterioare

 

Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare. Găsim această definiţie peste tot. O învăţăm ca atare şi o spunem mai departe. Tot ca atare.

De aceea, atunci când o tratăm, tendinţa este de a o aborda din perspectivă care ţine de exterior. Şi nu de INTERIOR, de unde se naşte, de fapt. Sau de unde îşi are rădăcinile.

Să exemplific: conceptul de „PERVAZIV” indică faptul că persoana este tulburată în interior, în adâncul fiinţei sale.

Deci de aici pornim în demersul recuperării. Din interior către exterior. Intrăm în lumea copilului, nu ne arătăm superioritatea aducându-l pe el în lumea noastră, obligându-l să iasă din sfera sa lăuntrică.

Gândiţi-vă că întâlniţi pentru prima dată o persoană, aşteptând să plătiţi factura telefonică. Cum v-aţi simţi dacă această persoană ar sări la gâtul dvs, v-ar îmbrăţişa, v-ar pune să o ajutaţi să îşi strângă de jos dosarele care i-au căzut, v-ar povesti apoi ce a făcut la serviciu şi v-ar obliga să îi povestiţi cum a fost viaţa dvs?

Cam aşa se simte un copil cu autism când noi acţionăm din exterior pentru a-l recupera.

Spun CAM AŞA, pentru ca nu este chiar aşa, ci mult mai greu şi mai frustrant. Pentru că noi avem capacitatea de a ne exprima dorinţele, emoţiile. Şi nu doar capacitatea, ci şi puterea. Chiar dacă şi noi şi ei avem aceleaşi drepturi, ale lor nu sunt îndeplinite. Ei trebuie să facă ceea ce vrem noi. Noi ne stabilim singuri regulile în faţa semenilor noştri, ei nu au acest drept. Noi suntem subiectul, ei obiectul. E corect?

Veţi spune: „Dar nu din rea voinţă reacţionăm aşa, ci pentru binele lor”. Sunt convinsă de asta, însă ceea ce e bine pentru noi, nu este o regulă că trebuie să fie şi pentru ei.

Prin urmare, dacă problema este în interior, o abordăm de acolo. Prin ceea ce facem la exterior, ce-i drept, dar substratul rămâne în interior.

De exemplu, dacă vrem să ajutăm un copil să nu mai muşte, soluţia nu este de a-l bloca şi pedepsi atunci când a facut-o (sau prima soluţie nu este aceasta!!), ci a înţelege de ce a ajuns la acest comportament. Dacă interiorul este descoperit, exteriorul va veni în ajutor printr-o abordare care să-i prevină acest comportament.

Sau, mai rău, soluţia nu este de a-i da medicamente, crezând că aşa va dispărea problema. Tratăm cauza, nu efectul. Dacă dispare muşcatul, asta nu înseamnă că problema a dispărut.

Când nu sunteţi apreciaţi pentru ceea ce faceţi sau când aveţi o problemă ce ţine de emoţiile dvs, medicamentele nu v-o rezolvă. Rezolvă –de moment- o eventuală durere de cap. Dar problema rămâne.

Acum comparaţi acest exemplu cu cel al copilului căruia îi sunt date medicamente pentru a rezolva problemele de comportament.

Nu vreau să înţelegeţi că medicamentele nu ajută. Au şi ele rostul şi efectele lor. Însă cauzele nu ţin niciodată de ceva exterior, atunci când vine vorba despre psihicul oamenilor.

Medicamentele pot rezolva o problemă de sănătate de ordin fizic. (un ulcer, o luxaţie, cancerul, etc). Cu alte cuvinte, medicaţia „rezolvă” BOALA. Iar autismul nu este boală. Nici măcar una psihică.

Este o tulburare..

Boala psihică o are ca formă de tratament principal  pe cea  psihiatrică. Tulburarea pervazivă are ca formă de tratament principal educaţia specială. Terapia.

Care se bazează pe principiul :”Azi semăn, o să culeg roadele!” (observaţi că această afirmaţie nu implică referire la timp şi/sau cantitate)

„Când?” vor întreba mulţi. În special părinţii. Din păcate, acest răspuns nu vi-l poate oferi nimeni. Nici garanta. Iar cine o face nu ştie ce înseamnă autism. Sau nu vrea să vă spună.

Un răspuns de: „La anul!” (într-un an, în 2, etc) este egal cu a răspunde unui om care seamănă 1 hectar de pământ şi care întreabă „Când voi culege roadele?” „LA ANUL!”

Asta este o supoziţie, cine vă poate garanta succesul? Dacă va fi secetă? Dacă nu veţi putea să mai suportaţi financiar plata celor care munesc pământul, sau dacă nu veţi mai vrea să faceţi asta? Motive pot fi nenumărate.

Prin urmare, cel ce v-a dat acest răspuns ar trebui tras la răspundere. Şi pe bună dreptate.

La fel şi în cazul copilului dvs. Cum poţi garanta ceva, bazându-te pe supoziţii? Sau pe încrederea că acest copil va lucra 8 ore pe zi la cel mai înalt nivel posibil, cu cei mai buni terapeuţi, cu o implicare 100% a familiei, etc?

Prin urmare, copilul trebuie (şi merită tratat) ca un copil, cu întreaga lui lume interioară. Pe care, cel mult, putem să îl ajutăm să o exteriorizeze.

 

Monica Berceanu, terapeut ABA

monica.berceanu@yahoo.com