CUM MI-AM SALVAT MANA?


Autor: zina2
3 posts / 0 new
Ultima adăugare
CUM MI-AM SALVAT MANA?

CUM MI-AM SALVAT MÂNA?

   Aş dori să vă spun o poveste adevărată… Mă numesc ALV, am 62 de ani şi sunt profesor pensionar.

  În vara lui 2005, prin luna iunie, ieşind de la medicul stomatolog, unde mi s-a făcut un detartraj şi periaj, mă grăbeam spre casă, având multe treburi de făcut, după un an foarte solicitant. Tocmai încheiam o perioadă din viaţa mea profesională, clasa pe care o conduceam, ca profesor diriginte de 4 ani, absolvise clasa a VIII-a. Îmi făceam planuri pentru acea vacanţă de vară, dar totul s-a spulberat într-o clipă… Când am închis poarta de la curtea unde era cabinetul domnului doctor stomatolog am căzut şi m-am trezit doar atunci când nişte oameni de suflet încercau să mă ridice. M-am îndreptat spre casă, dar mă durea grozav mâna dreaptă şi piciorul stâng. Coşmarul abia acum începea… Credeam că-mi va trece, dar în dimineaţa următoare m-am prezentat la Urgenţă, la Clinica de Ortopedie. După ce mi s-a făcut radiografie mi s-a spus că aveam fractură la cotul drept. Mi l-au pus în gips. Apoi, după 2 săptămâni, mi-au scos gipsul şi m-au trimis la tratament:masaj, fizioterapie etc., atât la mâna dreaptă cât şi la genunchiul stâng. Aveam dureri infernale, mâna era din ce în ce mai rigidă, se umfla, nu mi se vedeau venele nici oasele de la pumnul drept, degetele se adunau… Am fost internată, am colindat pe la tot felul de doctori, îmi schimbau mereu tratamentul, mi se dădeau antiinflamatoare, mă durea rău stomacul după ele, niciun rezultat… 

    Începea anul şcolar. Eram din ce în ce mai disperată:nicio ameliorare, din contră... Mi s-a dat concediu medical, o lună, două, trei... Am trecut şi prin Comisia de expertiză medicală. Continuam să caut să mă fac bine, dar era din ce în ce mai rău:mă durea foarte tare mâna, aceasta era tot mai îndoită, rigidă, umflată, degetele se adunau tot mai mult spre palmă, nu mi le mai puteam desface, genunchiul stâng mă durea îngrozitor. Niciun tratament nu mă ajuta, eram extrem de supărată. Elevii mei, astre în miniatură, delicate, splendide şi unice bijuterii ale naturii mă aşteptau să mă întorc la şcoala unde-mi găseam locul de zeci de ani de zile. Dar era imposibil!

   Apoi, într-o zi, pe care n-am s-o uit niciodată, o colegă de la şcoala unde lucram mi-a povestit de Domnul Doctor PETRE MUREŞAN. M-am prezentat la dânsul şi am început tratamentul. De fapt mi s-a descoperit că aveam 3 fracturi la mâna dreaptă, la cot, la încheietură şi la degetul inelar. Zilele treceau, mi s-a spus să am răbdare, continuam extrem de conştiincioasă tratamentul la cabinetul Domnului Doctor, atât la mâna dreaptă cât şi la genunchiul stâng. Da, am avut încredere totală în Domnul Doctor.

   Şi iată că într-o dimineaţă... MINUNE! Am observat că pot mişca degetul mare, nu pot să exprim în cuvinte fericirea care m-a cuprins! Rezultatele tratamentului începeau să se arate. Încetul cu încetul, mâna a revenit la normal, genunchiul nu mă mai durea. Mare mi-a fost bucuria când la şcoală, am putut din nou să scriu cu mâna dreaptă, la început mai stângaci, apoi din ce în ce mai bine. Şi când îmi amintesc de acele momente cumplite, când nu mai eram activă, mă transformam într-o statuie, parcă a fost un vis extrem de urât. Doamne, de câte ori îl întrebam pe Domnul Doctor dacă o să mă mai fac bine, dânsul mă încuraja, oare cum a avut atâta răbdare să mă tot asculte şi să mă îmbărbăteze? Dar eu continuam să sper că-mi voi reveni, cred că un înger păzitor a fost cu mine.

   Nici nu pot exprima în cuvinte câtă recunoştinţă îi port Domnului Doctor PETRE MUREŞAN, un om de o mare omenie şi profesionalism în munca nobilă pe care o desfăşoară spre binele şi sănătatea oamenilor. Dacă nu era dânsul nu mai puteam să-mi desfăşor niciodată activitatea didactică ca şi profesor. 

   Dar au mai urmat şi alte momente grele pentru mine, dureri insuportabile peste care am trecut, urmând din nou tratamentele Domnului Doctor fiind şi îmbărbătată de dânsul. Şi nu au fost puţine afecţiunile pe care mi le-a tratat:Spondiloză cervicală, Torticolis, Nevralgie de trigemen, Coxartroză, Gonartroză. Iată că am fost salvată de fiecare dată. Nu e de neglijat nici bunăvoinţa şi conştiinciozitatea personalului medical de la cabinet şi, nu în ultimul rând, aş sublinia mediul ambiental plăcut în care se desfăşoară activitatea medicală.

   În decembrie 2013 am avut o şi mai mare bucurie. Făcândumi-se Osteodensitometria, la rezultatul Radiologie-imagistică scria: La nivelul coloanei lombare – valori ale mineralizării osoase păstrate în limite normale / La nivelul şoldului drept şi la nivelul şoldului stâng – valori ale mineralizării osoase păstrate în limite normale. Şi când mă gândesc cât de rău umblam, câte dureri am avut dar, urmând cu conştiinciozitate tot tratamentul indicat de Domnul Doctor şi având multă răbdare, rezultatele s-au dovedit de fiecare dată minunate.

   Acum urmez din nou un tratament la cabinetul Domnului Doctor PETRE MUREŞAN. Cu răbdare şi cu încredere totală  în tratamentul dânsului speranţa nu mă părăseşte. M-a salvat de fiecare dată şi nici nu-mi pot imagina ce se întâmpla cu mine fără tratamentul dânsului. Eram o statuie, sau poate nu mai existam…

   Nici nu poate fi o mărturie mai clară a succesului tratamentului efectuat la cabinetul Domnului Doctor decât faptul că acum am tehnoredactat această pagină chiar cu mâna dreaptă care mi-a fost ,,beton’’, că pot să umblu, să fac treabă cu mâna dreaptă şi că pot să fiu un om normal.

          Mulţumesc, Domnule Doctor PETRE MUREŞAN pentru tot ce aţi făcut pentru mine, mulţumesc pentru modul nobil în care practicaţi meseria de doctor, pentru calm, dăruire, pasiune, răbdare, blândeţe, bunăvoinţă şi înţelegere faţă de bolnavii aflaţi în suferinţă. Da, conform dictonului ,,Omul sfinţeşte locul’’, dumneavoastră aţi fost şi sunteţi un Soare-Răsare nepreţuit pentru cei suferinzi.

                                                                                               Cu stimă şi aleasă consideraţie,

 

                                                                                               Profesor pensionar ALV 

Re: CUM MI-AM SALVAT MANA?

Aş dori să mai adaug ceva la cele spuse de mine în articolul CUM MI-AM SALVAT MÂNA? 
Dacă nu urmam tratamentul complet la toate afecţiunile pe care le-am avut, cu multă răbdare, cu rezultate mici imediat dar, în timp, cu unele spectaculare, nu mai puteam să discutăm acum pe acest forum. Când l-am găsit pe Domnul Doctor PETRE MUREŞAN eram disperată. Dânsul a fost ultima mea speranţă! Închipuiţi-vă cum arătam în timp cu mâna dreaptă înţepenită complet, cu genunchiul stâng îndoit, cu şoldul drept şi cu spatele beton, cu faţa schimonoşită de durere, cu gâtul înţepenit şi umflat, cu dureri enorme în cap şi aproape în tot corpul? Cum mai puteam supravieţui? Nici lumea nu s-a făcut într-o zi, deci aveţi răbdare şi urmaţi ÎNTOCMAI TOATE INDICAŢIILE date de Domnul Doctor PETRE MUREŞAN! Rezultatele vor apărea cu siguranţă! 
Cred că sănătatea nu are preţ, trebuie să facem totul pentru a ne-o păstra!

CUM MI-AM SALVAT GENUNCHIUL?

Am avut o mare durere la genunchiul drept, abia mergeam cu genunchiul îndoit. Aş dori să mulţumesc din nou Domnului Doctor PETRE MUREŞAN pentru faptul că mă salvează din nou, nu ştiu cum aş putea suporta chinurile provocate de durerea de oase.

Vă rog să aveţi încredere şi multă răbdare în tratamentul dânsului!
Cu aleasă consideraţie!