Termen cautat
Categorie

I.R.S. 19, flacon nebulizator


Autor: admin

Compozitie per 100 ml:

  • Lizat de Diplococcus pneumoniae 6, 66 ml
  • Lizat de Streptococcus 6, 66 ml
  • Lizat de Micrococcus piogenes(stafilococ) 6, 66 ml
  • Lizat de Gafkya tetragena 3,33 ml
  • Lizat de Neisseria 6, 66 ml
  • Lizat de Klebsiella pneumoniae 6, 66 ml
  • Lizat de Moraxella 3,33 ml
  • Lizat de Haemophilus influenzae 3,33 ml
  • Mercurotiolat sodic 0,0025 g

Fiecare lizat corespunde substantelor antigenice continute in suspensiile microbiene a 15 miliarde germeni per ml. Apasarea capacului elibereaza o dispersie micronizata, care tapeteaza mucoasa nazala si permite o absorbtie rapida a produsului.

Prezentare farmaceutica:

Flacon nebulizator continand vaccin pernazal, 20 ml solutie antigenica (60 doze) sub presiune de azot.

Actiune terapeutica:

Actiunea I.R.S. 19 se bazeaza pe 3 mecanisme: actiune curativa, nespecifica, prin cresterea cantitatii de lizozim si stimularea functiei fagocitare; actiune profilactica, specifica, prin cresterea cantitatii de anticorpi locali (imunoglobuline secretorii tip A); actiune desensibilizanta: I.R.S. 19 contine principii active cu structura polipeptidica, a caror administrare progresiva impiedica productia de anticorpi sensibilizanti in cazul alergiilor microbiene.

Indicatii:

Profilaxia si tratamentul leziunilor inflamatorii si infectioase din sfera ORL si a cailor respiratorii superioare: rinite, rinobronsite; astm bronsic suprainfectat; amigdalite, faringite, rinofaringite; bronsiectazii, bronsite acute sau cronice; otite; corize spasmodice, rinite alergice; infectii ale cavumului, adenoidite, sinuzite; ingrijiri pre- si post-operatorii in cazul interventiilor chirurgicale ORL; complicatii ale gripei sau ale altor viroze.

Dozare si mod de administrare:

In scop curativ: in functie de varsta, de la 2 la 5 doze pe zi, in fiecare nara, pana la disparitia infectiei. In scop profilactic: 2 doze pe zi, in fiecare an, pentru o perioada medie de 2 saptamani. La pulverizare este necesar ca flaconul sa fie tinut vertical si sa se exercite o foarte scurta apasare pe capac.

Reactii adverse:

La inceputul tratamentului se pot produce reactii fie de tipul unui catar nazal initial mai abundent, fie al unei senzatii de infundare nazala etc. Aceste reactii, fugace, traduc raspunsul nazal organic satisfacator. Daca sunt importante, este necesara reducerea dozei sau cresterea intervalului dintre doze.

Contraindicatii:

Testarile clinice nu au relevat contraindicatii.

Interactiuni cu alte medicamente:

Prescriptia simultana de vasoconstrictoare risca sa incetineasca absorbtia principiilor active ale I.R.S. 19.

Denumire
vaccinuri
Categorii de medicamente