Asmatui


Alte denumiri cunoscute ale asmatuiului sunt Anthriscus cerefolium si Anthriscus longirostris. Denumirile populare ale asmatuiului sunt hasmaciuca, hasmatuchi, tulburas, patrunjel cret, hiasma si patrunjel frantuzesc.

Ce este asmatuiul ?

Asmatuiul reprezinta o planta ale carei flori si frunze uscate se folosesc pentru prepararea unor medicamente, insa la momentul actual nu sunt disponibile suficiente informatii care pot atesta eficienta administrarii asmatuiului in ceea ce priveste conditii medicale precum tusea, tulburarile digestive, hipertensiunea arteriala, eczemele, guta si abcese.

Cunoscut mai ales sub denumirea de hasmatuchi, planta aromatică asmatui este cultivata pentru preparatele culinare si este inrudita cu patrunjelul. Diferenta dintre ele apare apare la textura, hasmatuchiul fiind mult mai firav, cu tulpini subtiri si frunze fine care dau impresia de ofilire. Asmatuiul are un gust apropiat anasonului si reprezinta unul dintre ingredientele de baza in mixturile de ierburi frantuzesti. Asmatuiul este si un bun digestiv, fiind consumat mai ales sub forma de infuzie. Sezonul asmatuiului se intinde din mai pana in septembrie, insa se poate cultiva si in ghiveci.

Asmatuiul a fost adus pe teritoriul Europei din nordul Asiei, unde se intalneste si azi in stare salbatica. Asmatuiul s-a adaptat foarte bine, in special pe tarmurile Mediteranei. Planta este intalnita si la noi in unele zone colinare si de campie, in locuri umbroase din poiene, acolo unde creste spontan semanandu-se si imprastiindu-se singur. La momentul actual, asmatuiul se gaseste in cultura pe tot teritoriul Europei.
La momentul actual sunt recunoscute mai multe tipuri de asmatui, cu frunze gofrate sau puternic incretite si decorative. In cultura este preferata varietatea de asmatui cu frunze crete deoarece este mai robusta, mai productiva si mai precoce. Mai mult, aceasta varianta are avantajul ca nu poate fi confundata cu alte plante care apartin aceleiasi familii, dintre care unele specii spontane sunt considerate chiar toxice.

Gradinarii apreciaza hasmatuchiul pentru ca nu este o planta pretentioasa la lumina, creste in locuri mai umbrite sau chiar la umbra, valorificand astfel spatiile unde alte plante nu se pot dezvolta normal. Asmatuiul se poate semana direct in terenuri afanate si grase, esalonand semanaturile din luna martie pana in luna septembrie. Semanaturile facute vara trebuie ferite in special de uscaciune pentru a nu inflori prea repede si a nu saraci recolta de frunze.

Asmatuiul are in componenta sa 3,9 % substante azotoase, 0,8 % substante grase, 1,9 % celuloza, 1,8 % substante minerale, 125 mg / 100 g vitamina C, cantitati apreciabile de caroten, estrogen, 0,3 - 0,5 % ulei eteric precum si vitamina B1, vitamina B2 si minelalele precum fierul si magneziul.

Pentru uz intern, asmatuiul se intrebuinteaza ca si stimulent al circulatiei si tranzitului intestinal, depurativ pentru sange, diuretic, stomahic, colagog, usor purgativ, antiseptic respirator, anticanceros si ca depurativ pentru ficat si rinichi.

Pentru uz extern, asmatuiul se intrebuinteaza ca si antioftalmic, antilaptos sau rezolutiv in caz de dermatoze, afectiuni neoplazice epiteliale, prurit, blefarita, ingrijirea tenului, afectiuni oculare, ulcere, plagi, oprirea lactatiei, degeraturi iritatii sau intepaturi de insecte.

Asmatuiul este indicat in scorbut, reumatism, guta, litiaza renala, edeme, icter, afectiuni pulmonare cronice precum bronsitele, laringitele, astmul umed, simptomele de premenopauza, afectiunile neoplazice, echilibrul glandular, hidropizie si ulceratii faringiene.

In scop medicinal, de la asmatui se foloseste intreaga planta, lastarii floriferi si frunzele sau Herba Cereofolii, precum si fructele sau semintele sau Fructus Cereofolii sub forma de planta proaspata zdrobita, suc din planta, infuzie din planta, infuzie din seminte, decocturi, supa sau in stare cruda cand se consuma in special pentru dantura.

Asmatuiul este o planta anuala incadrata in familia Umbelliferae, cu radacina pivotanta si subtire cu ramificatii. Tulpina asmatuiului atinge o inaltime de cincizeci pana la saptezeci de centimetri putin ramificata acoperita cu perisori moi, in special in zona nodurilor. Frunzele asmatuiului sunt tripenat - sectate, decupate si delicate asemenea unei ferigi de culoare verde pal. Florile sunt  de culoare alba, dispuse in umbrele compuse, inflorirea are loc in perioada mai - iunie, iar polenizarea este entomofila. Fructele au forma mult alungita, asemanatoare unor betisoare, ascutite la capete si usor mai ingrosate in partea de mijloc, de culoare bruna - negricioasa. Intr-un gram de asmatui intra aproximativ patru sute cincizeci de bucati. Asmatiului are facultatea germinativa de peste 95  % si se pastreaza timp de doi sau trei ani. Semintele asmatuiului rasar incet, dupa doisprezece sau paisprezece zile de la semanat, insa recoltarea frunzelor sale dantelate poate sa inceapa devreme, dupa sase saptamani si sa fie folosita ca si planta aromatica.

Din lastarii tineri de asmatui se prepara un ceai medicinal cu efecte diuretice si stimulative. In medicina populara se spune ca ceaiul de asmatui vindeca sughitul.

Care este modul de actiune al asmatuiului ?

Asmatuiul reprezinta o sursa ideala de calciu si de potasiu. Cu toate acestea, studiile desfasurate de specialstii in domeniu nu au stabilit care este modul in care asmatuiul actioneaza asupra organismului.

Precautii in ceea ce priveste administrarea asmatuiului

Specialistii in domeniu nu au putut sa stabileasca daca administrarea asmatuiului este sigura pentru organsimul uman, precum si care sunt efectele secundare ale administrarii acestei plante. Femeile insarcinate si femeile care alapteaza trebuie sa evite administrarea unor cantitati de asmatui, mai mari decat cele folosite in scopuri culinare.

Doze recomandate de asmatui

Stabilirea unei doze optime de asmatui, considerata sigura pentru fiecare persoana in parte depinde factori precum starea generala de sanatate, varsta si preexistenta unor conditii medicale. Pana la momentul actual, studiile desfasurate de specialisti nu au putut sa releve o doza zilnica sigura pentru organismul uman.