Termen cautat

Acneea rozacee, rozaceea sau cuperoza


Ce este Rozaceea ?

Acneea rozacee este o afectiune cronica a pielii care se caracterizeaza prin eritem la nivelul fetei (fata este rosie), pete rosii si dilatatii vasculare. Se agraveaza cu timpul daca nu este tratata. De multe ori este confundata cu eczeme sau diverse alergii.

Oamenii pot avea rozacee timp de mai multi ani. Intr-un studiu, cercetatorii au analizat datele cu privire la 48 de persoane afectate de acnee rozacee. Mai mult de jumatate din acestia (52%) au avut rozacee pe parcursul mai multor ani (in medie 13 ani), din cand in cand. Restul de 48% au raportat ca au avut acnee rozacee vizibila in mod continuu timp de mai multi ani (in medie 9 ani).

Acneea rozacee este o conditie aparent inofensiva, dar poate duce la scaderea stimei de sine, jena si deprimare. Ea nu poate fi vindecata, dar poate fi controlata prin tratament.

Tratamentul poate imbunatati calitatea vietii unei persoane. Studiile efectuate arata ca, atunci cand oamenii au mai putine semne si simptome de acnee rozacee, calitatea vietii lor se imbunatateste semnificativ.

Cauze

Potrivit studiilor, in SUA mai mult de 14 milioane de oameni (adica una din 20 de persoane) se confrunta cu aceasta problema a pielii. Printre personalitatile care au rozacee se numara Bill Clinton si W.C. Fields. Acneea rozacee nu este cauzata direct de consumul de alcool, dar poate fi agravata de acesta. Nu este considerata contagioasa sau infectioasa. Nu exista nicio dovada ca se poate transmite prin contactul direct cu pielea, prin folosirea aceluiasi prosop sau prin inhalare.

Unii oameni sunt mai susceptibili de a avea rozaceea, dar aceasta poate aparea la oricine. Rozaceea este o afectiune cu care se confrunta toate rasele de pe pamant, indiferent de culoarea pielii. Chiar si copiii pot avea rozacee. Un studiu Gallup realizat in SUA a aratat ca un procent impresionant de 78% din americani nu stiu nimic despre acneea rozacee, simptomele sale si ce pot face pentru a o trata.

Acneea rozacee este mai frecventa in randul persoanelor cu pielea alba din Nordul Europei. Cu toate acestea, studiile au aratat o incidenta crescuta in multe parti ale Asiei, inclusiv Orientul Mijlociu, Asia de Sud, China, in special in regiunile in care s-a inregistrat o regresie din punct de vedere socio-economic in ultimii ani. Acest lucru a declansat speculatii potrivit carora si stilul de viata ar fi un factor de risc declansator pentru rozacee.

Cauzele aparitei acneei rozacee nu sunt cunoscute, insa apare frecvent in urmatoarele cazuri:

  • persoane cu varsta intre 30-50 de ani
  • persoane cu nuanta tenului mai deschisa
  • persoane care au in familie cazuri de acnee rozacee (ereditar)
  • persoane care au acnee severa (chisturi, noduli)
  • femeile se confrunta mai des cu aceasta afectiune in comparatie cu barbatii, care de cele mai multe ori vor avea simptome mai severe
  • Rozaceea implica umflarea vaselor de sange sub piele. Aceasta poate fi asociata cu alte tulburari ale pielii (acnee vulgaris, seboree) sau tulburari oculare (blefarita, cheratita).

Oamenii de stiinta au incercat sa afle care sunt cauzele ce determina aparitia rozaceei si au ajuns la cateva concluzii interesante:

  1. Rozaceea se mosteneste. Multe persoane care au rozacee, au sau au avut cazuri similare in familie. Prin urmare, este posibil ca rozaceea sa se transmita pe cale ereditara.
  2. Sistemul imunitar poate juca un rol important. Oamenii de stiinta au descoperit ca majoritatea persoanelor cu acnee rozacee reactioneaza la o bacterie numita bacilul oleronius. Aceasta duce la o suprareactie din partea sistemului imunitar. Dar, oamenii de stiinta nu sunt siguri ca acest lucru poate cauza sigur aparitia acneei rozacee.
  3. H pylori, este o bacterie din intestine, care apare frecvent la persoanele cu acnee rozacee. Dar oamenii de stiinta nu pot dovedi ca H pylori poate cauza acneea rozacee pentru ca multi oameni care nu au rozacee au infectie cu H pylori.
  4. Demodex, este un acarian care traieste pe pielea tuturor oamenilor, dar mai ales pe nas si obraji, unde apare de obiei rozaceea. Multe studii au descoperit ca persoanele cu acnee rozacee au un numar mare de acarieni de acest tip pe fata. Problema este ca unele persoane care nu au acnee rozacee au, de asemenea, un numar mare acarieni Demodex pe fata.
  5. O proteina, numita cathelicidin, care protejeaza in mod normal pielea de infectie, poate provoca inrosirea si umflarea pielii. O persoana poate avea rozacee in functie de cum reactioneaza corpul sau la aceasta proteina.

Simptome

Cele mai comune simptome sunt:

  • roseata la nivelul fetei
  • persoana se imbujoreaza/ inroseste foarte usor
  • la nivelul fetei exista mai multe vase de sange tip paianjen (telangiectazie)
  • nasul este rosu (bulbos)
  • senzatie de arsura la nivelul fetei
  • ochi iritati, injectati, inlacrimati

Subtipuri de acnee rozacee

Acneea rozacee nu duce doar la inrosirea fetei. Exista mai multe semne (lucru care se poate observa cu usurinta) si simptome, de aceea expertii in medicina au identificat 4 subtipuri de rozacee. Unii pacienti pot avea mai multe subtipuri in acelasi timp. Fiecare subtip necesita tratament diferit.

Subtipul 1: roseata faciala, imbujorare excesiva, vase de sange vizibile

Semne si simptome:

  • Roseata in centrul fetei
  • Vase de sange sparte vizibile (vene tip paianjen).
  • Fata este umflata.
  • Pielea poate fi foarte sensibila.
  • Senzatie de intepare sau ardere a pielii
  • Piele uscata, rugoasa.
  • Tendinta de a rosi mai repede in comparatie cu alte persoane.

Suptipul 2: Eruptii tip acnee

Semne si simptome:

  • Apar eruptii tip acnee in special unde zona fetei este foarte rosie.
  • Eruptiile au tendinta de a aparea cand si cand.
  • Ten gras.
  • Pielea poate fi foarte sensibila.
  • Senzatie de intepare sau ardere a pielii.
  • Vase de sange sparte vizibile (vene paianjen).
  • Patch-uri crescute pe piele (sunt numite plagi).

Subtipul 3: Ingrosarea / congestionarea pielii

Semne si simptome

Acest subtip apare mai rar. Atunci cand se produce, o persoana in general, prima data semne si simptome de un alt suptip de rozacee.

  • Textura grunzoasa a pielii.
  • Pielea incepe sa se ingroase, in special in zona nasului (rhinophyma).
  • Pielea se poate ingrosa pe barbie, frunte, obraji si urechi.
  • Apar vase de sange sparte vizibile.
  • Porii din piele se maresc si devin foarte vizibili.
  • Tenul este gras.

Subtipul 4: La nivelul ochilor

Semne si simptome

Rozaceea poate aparea si la nivelul ochilor. Ochii pot avea unul sau mai multe din urmatoarele simptome:

  • Aspect congestionat sau apos.
  • De multe ori se simte ca si cum ar fi nisip in ochi.
  • Senzatie de arsura sau intepatura in ochi.
  • Ochii sunt foarte uscati.
  • Mancarime a ochilor.
  • Ochi sensibili la lumina.
  • Vedere neclara.
  • Vase de sange sparte vizibile pe pleoapa.
  • Chist pe pleoapa.
  • Persoana nu poate vedea la fel de bine ca inainte.

Acneea rozacee poate afecta calitatea vietii

Rozaceea poate afecta mai mult decat pielea si ochii. Pentru ca este o boala cronica (de lunga durata) poate duce la scaderea calitatii vietii unei persoane. Multi oameni raporteaza probleme la locul de munca, in casatorie si in ceea ce priveste cunoasterea unor noi persoane. Studiile si sondajele arata ca persoanele care au rozacee se confrunta cu urmatoarele probleme:

  1. Sentimentele de frustrare si jena: In sondajele realizate de Societatea Nationala Americana in legatura cu acneea rozacee, 41% dintre persoane au declarat ca rozaceea ii determina sa evite contactul cu alte persoane si sa nu-si indeplineasca angajamentele sociale.
  2. Ingrijorare excesiva: Oamenii se tem ca rozaceea se va inrautati si pot ramane cu cicatrici in cele din urma. Oamenii se ingrijoreaza si cu privire la efectele secundare ale medicamentelor si tratamentelor medicale necesare.
  3. Stima de sine scazuta: Sondajele realizate de Societatea Nationala SUA au descoperit ca aproape 70% din persoanele care traiesc cu acnee rozacee au o stima de sine scazuta si nu au incredere in fortele proprii.
  4. Probleme legate de locul de munca: Sondajele realizate de Societatea Nationala in gestionarea problemelor de rozacee, au aratat ca, in cazurile severe de acnee rozacee, 70% dintre persoane spun ca boala le afecteaza relatiile la locul de munca. Aproape 30% dintre persoanele afectate au declarat ca nu au un job din aceasta cauza.
  5. Anxietate si depresie: Daca va confruntati dintr-o data cu probleme de acneea rozacee, oamenii apropiati pot crede ca aveti probleme cu alcoolul. Acest lucru poate cauza anxietate si depresie.

Diagnosticare

Medicul poate diagnostica rozaceea dupa un examen fizic si dupa ce adreseaza cateva intrebari in legatura cu istoricul medical al pacientului. Medicul va examina pielea si ochii.

Tratament

Din pacate, nu exista un tratament sigur cunoscut pentru acneea rozacee. Dar, medicul poate ajuta pacientul sa identifice lucrurile care inrautatesc simptomele. Acestia sunt factorii declansatori si pot varia de la persoana la persoana. Evitarea factorilor declansatori poate ajuta o persoana care sufera de rozacee sa previna extinderea si intensificarea simptomelor.

Tratamentul pentru rozacee include:

Medicamente

  • Creme de protectie solara
  • Emolient pentru refacerea pielii
  • Lasere si alte tratamente de lumina
  • Antibiotice (orale sau aplicate pe piele)

Pentru indepartarea pielii groase care apare pe nas si in alte zone ale fetei, medicii pot folosi:

  • lasere
  • dermabraziunea
  • electrocauterizare (se folosete curent electric)

Daca rozaceea afecteaza ochii, medicul dermatolog va poate oferi instructiuni clare pentru spalarea pleoapelor de mai multe ori pe zi.

Antibioticele pe cale orala (cum ar fi tetraciclina, minociclina, doxiciclina) sau sub forma de crema ce se aplica pe piele (cum ar fi metronidazolul) pot ajuta la ameliorarea simptomelor si problemelor.

Medicul poate prescrie si alte medicamente puternice (isoretinol sau Accutane), care sunt similare cu vitamina A si care pot fi eficiente in tratamentul rozaceei.

Acneea rozacee este diferita de acneea obisnuita si in general nu se poate trata cu produse si creme disponibile fara prescriptie medicala. In cazuri severe, chirurgia cu laser poate reduce roseata pielii. Prin chirurgie se poate de asemenea elimina o parte din tesutul unui nas umflat, lucru care va imbunatati aspectul general al fetei.

In caz de acnee rozacee severa, umflaturi, leziuni umplute cu puroi, roseata excesiva (rozacee papulo-pustuloasa) medicii vor prescrie:

1. Medicamente topice (aplicate pe piele)

  • Antibiotice (clindamicina, eritromicina, metronidazol)
  • Acidul azelaic
  • Peroxid de benzoil
  • Retinoizi
  • Sulfacetamide

Eficacitate: Multe studii arata ca medicamentele topice pot fi la fel de eficiente ca cele administrate pe cale orala. Dar, medicamentele topice actioneaza mai lent, iar rezultatele vor aparea cu intarziere. Multi pacienti observa imbunatatiri in prima luna, dar pentru schimbari mai evidente, de obicei este nevoie de minim doua luni.

Efecte secundare: Includ senzatie de arsura, prurit, iritare a pielii. Unii pacienti au raportat uscarea pielii. In alte cazuri pielea poate deveni aspra. Dupa aplicarea unui retinoid topic, pielea se poate simti fierbinte si poate aparea o senzatie de intepatura. Uneori roseata poate creste temporar. Pielea se poate descuama. Cand se utilizeaza un retinoid topic, este important sa se aplice si crema de protectie solara atunci cand pacientul iese afara, pentru ca retinoizii topici au tendinta de a creste sensibilitatea la soare. Alti pacienti, prezinta sensibilitate la vant si frig.

  • Acid glicolic. Este folosit de multe ori in combinatie cu antibioticele orale.

2. Medicamente administrate oral.

  • Dozare cu Doxiciclina non-antibiotic. O doza de 40 mg de doxiciclina pe capsula nu poate ucide bacteriile si nu actioneaza ca un antibiotic. Cercetarile arata insa ca o cantitate de 40 mg este suficienta pentru a opri in mod eficient inflamatia (mai putine leziuni si zone pline de puroi). In general nu apar efecte adverse.
  • Antibiotice orale – au tendinta de a fi mai eficiente decat cele topice. Pentru tratarea rozaceei papulo-pustuloasa medicul poate prescrie: doxiciclina, eritromicina, minociclina, tetraciclina. Daca pacientul nu tolereaza aceste antibiotice, se pot prescrie urmatoarele: azitromicina sau claritromicina.

Eficacitate: Aceste antibiotice sunt extrem de eficiente in reducerea leziunilor severe provocate de rozaceea. Cei mai multi pacienti observa rezultatele dupa 3 sau 4 saptamani de tratament.

Efecte adverse: infectii (mai ales la femei), sensibilitate la lumina, simptome asemanatoare lupusului etc.

Mituri despre Acneea Rozacee

  1. Mit: Acneea Rozacee poate fi vindecata.

Adevar: Daca ati vazut anunturi care promit un tratament minune prin care puteti scapa definitiv de rozaceea, probabil va intrebati de ce medicul dermatolog nu va spune acelasi lucru. Dermatologii ar spune cu siguranta pacientilor daca intr-adevar ar exista un leac sigur si definitiv pentru rozaceea. In cele mai frecvente cazuri, tratamentul poate ajuta pentru ameliorarea disconfortului si pentru a preveni agravarea acneei.

2. Mit: Consumul de alcool provoaca aparitia acneei rozacee.

Adevar: Alcoolul poate agrava simptomele rozaceei, cum ar fi inrosirea fetei. Cu toate acestea, consumul de alcool nu duce la aparitia acneei rozacee.

3. Mit: Rozaceea este contagioasa.

Adevar: Nu puteti lua rozaceea de la alta persoana. Nu se transmite prin sarut, inot in aceeasi piscina sau prin contact sexual.

Sfaturi utile pentru prevenirea si ameliorarea acneei rozacee

Exista cateva lucruri pe care le puteti face pentru a preveni aparitia si extinderea acneei rozacee:

  • Evitati expunerea la soare. Folositi protectie solara (o crema cu factor de protectie cel putin 30) in fiecare zi, indiferent de anotimp.
  • Evitati realizarea multor activitati solicitante atunci cand este foarte cald afara.
  • Reduceti stresul. Puteti incerca sa faceti yoga, sa respirati profund sau sa aplicati cateva tehnici de relaxare eficiente.
  • Evitati consumul de alimente condimentate, alcool si bauturi fierbinti.
  • Vantul, baile fierbinti, vremea rece, anumite produse cosmetice, exercitiile fizice intense sunt toti factori ce pot declansa acneea rozacee.
  • Ingrijiti-va cu atentie fata. Atentie la produsele care sunt prea dure cu pielea si care pot inrautati simptomele rozaceei. Evitati produsele astringente sau care exfoliaza pielea. Studiile arata ca exista mai multe ingrediente care irita pielea si agraveaza simptomele rozaceei: alcoolul, hamamelis, parfumurile si aromele, mentol, menta, ulei de eucalipt, ulei de cuisoare, acid salicilic, lauril de sodiu. In cazul in care un produs cauzeaza arsuri sau usturimi ale pielii nu il mai folositi.
  • Alegeti cu grija produsele de machiaj. Cosmeticele pot usca si irita pielea predispusa la acnee rozacee. Cu toate acestea, nu inseamna ca machiajul este interzis. Evitati cosmeticele impermeabile si grele care necesita o demachiere intensa la sfarsitul zilei. Demachiantul poate irita pielea predispusa la rozacee. In schimb, alegeti un machiaj natural, pe baza de silicon (pentru protectia pielii) si cu spectru larg de protectie solara (protectie impotriva UVA si UVB). Pentru a evita senzatia de arsura a pielii, aplicati fondul de ten dupa 25-30 de minute de la spalarea fetei si dupa 5-10 minute de la aplicarea unei creme- medicament sau produs de ingrijire a pielii.
  • Evitati curatarea intensa sau frecarea pielii afectate. Pielea se poate irita si simptomele se pot agrava.
  • Curatati pielea delicat pentru a reduce riscul de iritatie: folositi apa calduta si nu fierbinte, folositi un demachiant fara parfum, aplicati lotiunea de curatare usor cu varful degetelor, clatiti bine si foarte usor cu apa calduta, tamponati pielea usor cu un prosop absorbant din bumbac.
  • Dupa spalare lasati pielea sa se usuce bine. Daca aplicati crema sau medicament imediat dupa spalare veti simti intepaturi si senzatie de arsura. Deci, asteptati cel putin 5-10 minute.
  • Aplicati medicamentul topic inainte de crema de protectie solara, alte creme reparatoare sau machiaj. Astfel, medicamentele vor fi mai eficiente. Asteptati 5-10 minute inainte de a aplica un alt produs.
  • Folositi o crema emolienta reparatoare care va catifela pielea si va impiedica deshidratarea sa. Pentru a evita iritarea pielii, adresati-va unui medic dermatolog care va poate recomanda un produs bun.
  • Mergeti la un dermatolog. Daca incepeti tratamentul din timp, chiar de la primele semne, veti putea controla mai usor aceasta afectiune si este posibil chiar sa nu aveti simptome severe ca mancarime si senzatie de arsura. Cu cat este intr-un stadiu mai avansat, cu atat se poate trata mai dificil. Acneea rozacee nu va trece de la sine, ci tinde sa se agraveze in timp. Exista mai multe tipuri de rozacee si fiecare presupune un tratament special. Deci, cereti ajutorul unui medic specialist imediat ce suspectati ca aveti rozacee.
  • Tineti un jurnal in care puteti nota ce simptome ati avut, ce factor a declansat agravarea unui simptom, cum reactioneaza pielea la diferite produse de ingrijire etc.
  • In sezonul rece protejati-va fata cu o esartfa sau masca de ski impotriva frigului si vantului, dar evitati materialele care pot irita pielea (exemplu: lana), purtati haine largi, stratificate, pastrati o temperatura mai mica in camera, evitati sa stati langa semineu sau aragaz, evitati alcoolul si bauturile fierbinti, saunele, aburii, baile fierbinti.

Remedii naturiste care pot ajuta in tratarea acneei rozacee

  1. Mancati sanatos. Deficientele nutritionale tind sa agraveze simptomele acneei rozacee. Elimitati alimentele care contin grasimi, zahar, alergeni comuni. Mancati in schimb multe cereale integrale, migdale, legume si fructe, peste.
  2. Aplicati pe zona afectata ulei de camfor dupa spalarea fetei. Este rapid absorbit in piele si are efect calmant, analgezic, antimicrobian.
  3. Aplicati comprese reci cu musetel pe zonele afectate. Musetelul contine terpenoidele (bisoprolol, matricin, camazulena) si flavonoide (apigenina, luteolin) ce pot ajuta in ameliorarea simptomelor acneei rozacee. Are efecte calmante si antiinflamatorii. Nu folositi musetel daca aveti o problema de sangerare. In cazuri rare, musetelul poate determina reactii alergice, inclusiv eruptii cutanate, umflarea gatului, dificultati de respiratie si anafilaxie.
  4. Aplicati o crema pe baza de spilcuta (Tanacetum parthenium). Reduce inflamatia si scade agregarea plachetara. Spilcuta nu trebuie utilizata de catre femeile gravide si de copiii mai mici de doi ani.
  5. Aplicati ulei de lavanda pentru a curata zonele afectate de acnee rozacee. Aplicati mai intai o cantitate foarte mica pentru a vedea daca sunteti alergic la lavanda.
  6. Ceai verde infuzat aplicat de doua ori pe zi pe zonele afectate ale pielii. Ceaiul verde contine epicatechina, epigalocatechina, epicatechina-3-galat si epigallocatechin-3-galat, care au proprietari anti-cancerigene, anti-inflamatorii, antioxidante si fotoprotectoare.
  7. Aplicati gel de lemn dulce de doua ori pe zi pe zonele afectate. Acesta reduce semnificativ eritemul, edemul si pruritul.
  8. Aplicati ulei din arbore de ceai. Acesta are proprietati antiseptice si antiinflamatorii. Folositi cu prudenta deoarece pot aparea reactii adverse, inclusiv dermatita alergica de contact.
  9. Beti multa apa pentru a mentine pielea hidratata si sanatoasa.

Toate aceste remedii din plante ar trebui utilizate in principal ca tratament topic (aplicat pe piele). Daca sunt administrate pe care orala, exista riscul de absorbtie sistemica si pot aparea mai multe efecte secundare nedorite.

Atentie: Chiar daca unele dintre aceste plante sunt eficient dovedite in tratamentul rozaceei, ele pot, de asemenea, agrava situatia in unele cazuri sau pot provoca efecte secundare sau interactiuni adverse. Daca luati in calcul utilizarea de preparate din plante ca tratament naturist pentru acneea rozacee, va rugam sa solicitati sfatul unui medic dermatolog in prealabil.

Bibliografie
http://www.skincarephysicians.com/rosaceanet/treatment_bumps.html https://www.aad.org/dermatology-a-to-z/diseases-and-treatments/q---t/rosacea/signs-symptoms http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/000879.htm http://www.medicalnewstoday.com/articles/160281.php http://www.wikihow.com/Use-Herbal-Remedies-for-Rosacea

Comentarii

As incerca  si eu o cura cu suplimentele Derminax, pentru ca am acnee de foarte multa vreme si as vrea sa scap odata de aceasta afectiune  pacatoasa. Consider ca am avut destul de pierdut din cauza problemei mele  si acum vreau sa schimb acest lucru. O sa mai caut informatii despre produsul asta si o sa vad ce o sa fac pana la urma!

 

 

Ati sesizat ceva efecte  secundare cu suplimentul Derminax? Ar fi fain daca nu ar produce pentru ca mi se pare un produs bun!

Buna ziua!

Eu am facut pentru a scapa de acnee un tratament cu un supliment alimentar numit Derminax. Dupa tratament acneea nu mi-a disparut in totalitate, dar nici alte cosuri nu au mai aparut de atunci. Au trecut 3 luni de la finalizarea tratamentului. Daca acneea ar ramane la stadiul de acum as fi supermultumita, mai ales ca la nivelul fetei mi-a disparut complet!

Inainte de a incepe un tratament cu orice fel de supliment e de recomandat totusi sa apelati la sfatul unui dermatolog!

Multumesc mult!

Imi puteti recomanda si mie vreo clinica particulara unde ma pot trata de cuperoza cu laserul? Multumesc!

Sunt dignosticata cu cuperoza am urmat tratamentul prescris de dermatolog Starea mea s-a imbunatatit vizibil dar in urma tratamentului mi a aparut in jurul ochilor pete albe, senzatie de mancarime si ulterior raman niste pete de culoare albe diforme inclusiv pe peoaple. Nu stiu daca aceste pete albe sunt rezultatul tratamentului pentru cuperoza sau nu.

Multumesc!

Buna seara,

As dori sa stiu daca printre simptomele acneei rozacee se numara si mancarimi ale zonei afectate. In plus in cazul meu porii sunt foarte deschisi. Mentionez ca am fumat o perioada foarte mare de timp. M-am lasat de cateva luni si problema s-a agravat in loc sa se amelioreze.

Va multumesc!

Buna seara,

 Acum cativa ani am fost diagnosticata cu acnee rozacee, am facut tratamente dar ,din cate am citit despre aceasta boala, nu cred ca as suferi de asa ceva. Eu ma confrunt cu niste comedoame dureroase la nivelul fruntii, in zona dintre sprancene pana la misjlocul fruntii. Sunt dureroase,cateodata simt ca imi explodeaza. Nu sunt permanente ,imi apar o data la cateva luni si m-am gandit ca imbolnavirea unui organ poate decalnsa aceste comedoame.

 Va rog mult sa-mi dati un sfat, ce analize sa mai fac, ce ar putea cauza axeasta eruptie?

 Va multumesc

As incerca  si eu o cura cu suplimentele Derminax, pentru ca am acnee de foarte multa vreme si as vrea sa scap odata de aceasta afectiune  pacatoasa. Consider ca am avut destul de pierdut din cauza problemei mele  si acum vreau sa schimb acest lucru. O sa mai caut informatii despre produsul asta si o sa vad ce o sa fac pana la urma!

 

 

Si eu am facut un tratament cu suplimentul asta pe o perioada de 3 luni, iar la final  am izbutit sa scap de acnee. Acneeea ma chinuia de cativa ani. Pana sa gasesc suplimentul asta am cheltuit foarte multi bani pe la clinici private si am pierdut timp pe drumuri. De fiecare data cand incepeam un nou tratament eram increzator , dar sfarseam prin a fii dezamagit! Au trecut aproape 3 luni decand am terminat tratamentul cu Derminax si vad ca acneea nu mi-a reaparut. Daca e cum scrie pe sit-ul lor, adica ca produsul actioneaza asupra cauzei acneei si ca aceasta nu va mai reaparea atunci e extraordinar. In continuare urmez un regim alimentar din care lipsesc grasimile si fac foarte mult sport!

 

Si eu am facut un tratament cu suplimentul asta pe o perioada de 3 luni, iar la final  am izbutit sa scap de acnee. Acneeea ma chinuia de cativa ani. Pana sa gasesc suplimentul asta am cheltuit foarte multi bani pe la clinici private si am pierdut timp pe drumuri. De fiecare data cand incepeam un nou tratament eram increzator , dar sfarseam prin a fii dezamagit! Au trecut aproape 3 luni decand am terminat tratamentul cu Derminax si vad ca acneea nu mi-a reaparut. Daca e cum scrie pe sit-ul lor, adica ca produsul actioneaza asupra cauzei acneei si ca aceasta nu va mai reaparea atunci e extraordinar. In continuare urmez un regim alimentar din care lipsesc grasimile si fac foarte mult sport!

 

Pagini