Sifilis

Categorii

Boli cu transmitere sexuala

Imagini

Generalitati

Infectia sifilitica (luesul) este o boala cu transmitere sexuala cauzata de bacteria Treponema pallidum.

Boala a dispus de o arie de raspandire foarte mare, astfel incat, in 1999 s-a estimat ca 12 milioane de oameni au fost infectati cu sifilis. 90% dintre acestia faceau parte din tarile in curs de dezvoltare. Cea mai mare incidenta a existat in jurul anilor ’70, odata cu miscarea hipioata.

Rata de transmisie a decazut dupa 1940 cand a fost descoperita penicilina, prima din seria antibioticelor. Penicilina se foloseste si astazi in tratarea sifilisului. Cu toate acestea, chiar si dupa anul 2000, incidenta inca ramane crescuta, datorita contactului sexual neprotejat.

Agentul etiologic

Treponema pallidum este o bacterie spirocheta (forma spiralata a filamentului bacterian) care poate cauza si alte boli pe langa sifilis, in functie de subspecie. Astfel, subspecia:

• Treponema pallidum pallidum – cauzeaza sifilisul
• T. p. endemicum – cauzeaza sifilisul endemic non-veneric (Bejel)
• T. p. carateum – cauzeaza boala Carate ( papule scuamoase si pete pe piele)
• T. p. pertenue – cauzeaza Polypapilloma tropicum (infectie tropicala a pielii si oaselor, caracterizata de umflaturi si noduli)

Bolile cauzate de subspeciile Treponema sunt infectioase, dar nu se transmit prin contact sexual. Sunt aparent asemanatoare intre ele, dar prezinta diferente semnificative.

Bacteria rezista la temperaturi inalte, fiind nevoie de 5 minute pentru sterilizarea unei suspensii cu Treponema, la 50 grade Celsius. La temperatura camerei, rezista intre 7 si 10 zile. Este rapid distrusa de sapun si de alcool. Eradicarea sa din organism se face cu ajutorul antibioticelor.

Transmisia se poate face prin contact sexual (oral, vaginal, anal), sarutul in apropierea unei leziuni, de la mama infectata la fat (sifilis congenital) prin contactul cu sangele contagios.

In organism, bacteria patrunde prin miscari spiralate printre tesuturile mucoase si se atasaza de peretele vascular si de fibrele nervoase din derm. Initiaza formarea de anticorpi si un raspuns imunocelular.

Stadiile de evolutie ale bolii si simptomatologia

Infectia luetica se caracterizeaza prin mai multe stadii de evolutie:

Perioada de incubatie

Exista o perioada de incubatie intre inoculare si aparitia sifilisului primar. Durata medie este de aprozimativ 3 saptamani, uneorii variind la mai putin de 7-10 zile, sau mai mult de 2-3 luni.

Incubatia reprezinta defapt perioada de difuziune a spirochetelor prin organism. Scaredea duratei de incubare este proportionala cu numarul de bacterii inoculate.

Faza I – sifilisul primar

Se caracterizeaza prin aparitia unei exulceratii, o leziune superficiala, rotunda sau ovala, numita sancru primar. Suprafata leziunii este neteda, curata, rosiatica si are un aspect “ca dat cu lac”. Este nedureroasa si nu provoaca mancarimi.

Locul de aparitie este reprezentat in general de organele genitale externe, dar poate aparea si in zone cu importanta sexuala redusa: buze, limba, degete. Netratat, sancrul persista pana la 8 saptamani, dupa care involueaza spontan.

Intotdeauna, se insoteste de adenopatie sifilitica regionala (inflamarea ganglionilor limfatici din acea regiune) in locul unde apare sancrul initial. Daca leziunea este localizata in zona genitala, adenopatia se manifesta inghinal; daca sifilomul se gaseste la nivelul degetelor, adenopatia afecteaza plica cotului, etc.

Faza a II-a – sifilisul secundar

Reprezinta stadiul eruptiilor generalizate. Acestea pot aparea la aproximativ 45 de zile de la debutul sancrului sau la 65 de zile dupa contactul initial cu bacteria.

Eruptiile cutanate din faza a II-a, se numesc sifilide secundare. Acestea au aspect de macule (pete) roz-rosiatice, nedureroare, neinflamate. Exista 4 tipuri de sifilide:

• Eritematoase (rosiatice) – cu predispozitie pe trunchi, fetele laterale ale toracelui, axila, radacina membrelor superioare
• Papuloase (aspect de ridicaturi rosiatice-inchise sau aramii) – eruptiile sunt generalizate si acopera inclusiv zona faciala
• Foliculare (in jurul foliculilor pilosi, adica zona de crestere a firelor de par) – sediul lor fiind pieptul, spatele, antebratele
• Pigementare (numite si “colierul lui Venus”) – intereseaza in general partile laterale ale gatului, incidenta fiind mai crescuta la sexul feminin

Faza a III-a

Este subimpartita in doua perioade:

• Perioada latenta imediata – cu durata de 4 ani, se caracterizeaza prin patrunderea bacteriilor in sistemul circulator si prezinta posibilitatea de declansare a simptomatologiei specifice fazei a II-a
• Perioada latenta intarziata – apare dupa 4 ani si este asmiptomatica.

Faza a IV-a sau sifilisul tertiar

Reapar manifestari cutanate, reprezentate de sifilidele tuberculoase si de gome.

Sifilidele tuberculoase sunt noduli remitenti (care dispar in timp) localizati in general pe fata, pielea capului si membre.

Goma este un nodul de forma ovalara, in general solitar, cu consistenta dura care apoi are tendinta de ramolire si care poate afecta orice tesut sau organ. In stadiul de ulceratie, se deschide in partea centrala si se scurge din interior un lichid vascos, dupa care se cicatrizeaza.

Alte manifestari specifice luesului tertiar, reprezinta afectiuni:

• Ale oaselor (dar si muschilor si articulatiilor) – intereseaza oasele lungi in general, tibia in special
• Cardio-vasculare (aortita, arterita sifilitica)
• Nervoase ( paralizie generala progresiva)
• Optice (orbire, opacifierea corneei)

Tratament

Tratamentul utilizat in infectia sifilitica este reprezentat de antibiotice. Cel mai utilizat antibiotic este Penicilina G si derivatii sai: Moldamin. In cazul in care pacientul prezinta reactii alergice la penicilina, se administreaza Eritromicina.

In graviditate, tratamentul poate fi facut in primele 16 saptamani. In caz contrar, poate rezulta moartea fatului in uter, sifilis congenital al fatului sau necesitatea de recurgere la avort.

Tratamentul este obligatoriu, indiferent de stadiul in care pacientul a fost diagnosticat. Terapia se considera eficienta atunci cand seropozitivii (pacientii cu siflilis primar si secundar) devin seronegativi in 3-12 luni.

• Autentificare sau înregistrare pentru a posta comentarii
• Versiune tipar
• Versiune PDF