Termen cautat

Boli neurologice care afecteaza viata sexuala


Imagini

Disfunctiile sexuale pot surveni in urma unor tulburari neurologice si se pot manifesta prin: apetit sexual diminuat, disfunctii erectile la barbat, lubrifiere insuficienta a vaginului la femei, tulburari ejaculatorii, imposibilitatea de a avea orgasm (anorgasmie) si altele. Natura tulburarii sexologice prezente la pacient, este bazata pe locatia disfunctiei neurologice, istoricul clinic si varsta pacientului.

Ariile corticale influenteaza comportamentul sexual prin reglarea metabolismului hormonal care are loc la nivelul creierului. Tulburarea sexuala aparuta poate fi determinata de o afectiune neurologica la nivelul sistemului nervos central sau periferic.

Afectiuni ale sistemului nervos central

  • Atacul vascular cerebral

Se manifesta prin oprirea irigarii sangvine a unei parti din creier. A fost raportata o diminuare a frecventei raporturilor sexuale la pacientii care au suferit un atac vascular cerebral. O statistica afirma ca o treime din pacientii interogati aveau apetit sexual inainte de atac, dar doar o treime dintre acestia si-au mentinut o viata sexuala activa.

  • Epilepsia

Reprezinta o afectiune neurologica, fiindu-i caracteristice crizele convulsive. Epilepsia poate avea efecte diverse in privinta sexualitatii. S-au constatat comportamente sexuale anormale, precum hipersexualitatea (nimfomanie) sau, mai frecvent, hiposexualitatea. Pot aparea fenomene sexuale in timpul unei crize epileptice: senzatii excitatorii in organele genitale, erectie, ejaculare si automatisme sexuale. Pacientii masculini care sufera de epilepsie, pot sa-si pastreze libidoul crescut, dar functia erectila este afectata. Menstruatia neregulata este comuna in randul pacientelor epileptice.

  • Scleroza multipla

Este o boala inflamatorie in care celulele nervoase din creier si maduva sunt deteriorate. Sunt comune disfunctiile erectile, la pacientii cu scleroza multipla, mai ales daca sunt implicate si segmente din maduva spinarii. Dificultatile erectile sunt adeseori insotite de imposibilitatea ejacularii (anorgasmie). Intr-un studiu realizat pe sclerotici, s-au evidentiat modificari hormonale cantitative in sange si tulburari sexuale rezultate in urma acestor modificari.

  • Tulburarile neuroendocrine

Libidoul scazut este cea mai comuna consecinta pentru pacientii cu tumori ale glandei pituitare (glanda endocrina din creier) sau cu hiperprolactinemie (cantitate crescuta in sange a hormonului numit prolactina). S-a constatat de asemenea, la barbati, un nivel scazut de testosteron in sange, ceea de duce la disfunctii erectile si un apetit sexual diminuat.

  • Traumatismele cerebrale

Aceste afectiuni ale creierului cauzeaza o gama larga de simptome, printre care se afla si unele disfunctii sexuale precum: dorinta sexuala scazuta, tulburari erectile si retard ejaculator.

  • Dementa

Hipersexualitatea este asociata tulburarilor dementiale. Aceasta presupune o dorinta sexuala exagerata, pana la stadiul de nimfomanie.

  • Migrena

Femeile diagnosticate cu migrena sunt predispuse la dureri in timpul contactului sexual (dispareunie) si inhibarea dorintei sexuale.

Afectiuni ale sistemului nervos periferic si tulburari neuromusulare

  • Tulburari ale nervilor

Diabetul ramane cauza principala a polineuropatiei (grup de afectiuni neuruologice, inclusiv a nervilor periferici). Aceasta patologie, afecteaza fibrele nervoase de dimensiuni mici. Manifestarile generale includ disfunctii ale vezicii urinare, tulburari intestinale si sexuale. Disfunctia erectila este caracteristica barbatilor diabetici. Poate fi prezenta si o tulburare de ejaculare. Femeile cu polineuropatie, spre deosebire de cele sanatoase, sunt de 4 ori mai predispuse la tulburari de dorinta, de excitatie, tulburari orgasmice sau instisfactie sexuala.

  • Afectiuni ale radacinilor nervilor

Disfunctia erectila este prezenta la 75% dintre barbatii care prezinta leziuni grave ale “cozii de cal” (ultima portiune a maduvei spinarii). Cu toate acestea, 25% dintre acestia mai pot avea erectie. Sunt prezente de asemenea tulburari ejaculatorii, sensibilitate scazuta la nivelul penisului, parestezie si dureri in timpul actului sexual. Femeile prezinta dispareunie (dureri in timpul contactului sexual), lubrifiere insuficienta a vaginului, pierderea sensibilitatii in raportul sexual si dificultati in atingerea orgasmului.

  • Distrofia miotonica

Reprezinta o boala ereditara rara, care presupune distrofia musculara progresiva, afectand excitabilitatea muschilor si prin urmare procesul de contractie musculara. Pacientii suferinzi, raporteaza un libido scazut, hipogonadism (deficit de hormoni sexuali – testosteron, respectiv estrogen) si disfunctie erectila. Din 14 pacienti hipogonadici, 13 sufera de impotenta.

Bibliografie
• http://www.medlink.com/medlinkcontent.asp

Comentarii

Tratamentul anejacularii (lipsa ejacuarii) consta in terapie medicamentoasa sau electroejaculare ( utilizand o sonda rectala cu impulsuri electrice pentru inducerea ejacularii). Unii barbati sunt incapabili sa ejaculeze intravaginal indiferent de imprejurare si adesea unii considera dificila manifestarea oricarei forme de emotie. Tratamentul pentru acesti barbati va implica adesea psihoterapie. Forme de psihoterapie indicate: hipnoza, psihoterapie terapie rational-emotiva, terapie sistemica etc. Multa sanatate!

Tratamentul anejacularii (lipsa ejacuarii) consta in terapie medicamentoasa sau electroejaculare ( utilizand o sonda rectala cu impulsuri electrice pentru inducerea ejacularii). Unii barbati sunt incapabili sa ejaculeze intravaginal indiferent de imprejurare si adesea unii considera dificila manifestarea oricarei forme de emotie. Tratamentul pentru acesti barbati va implica adesea psihoterapie. Forme de psihoterapie indicate: hipnoza, psihoterapie terapie rational-emotiva, terapie sistemica etc. Multa sanatate!