Term

Ageuzie


Ageuzia reprezinta termenul stiintific ce defineste pierderea completa a gustului, simptom inregistrat in mod frecvent in cadrul bolii de reflux gastroesofagian, igienei orale precare, infectiilor glandelor salivare sau a administrarii unor medicamente. Pierderea gustului este indusa de lipsa transmiterii senzatiilor gustative la nivelul creierului sau modificare modului in care creierul interpreteaza senzatiile. Desi tulburarile modului in care creierul interpreteaza semnele nervoase primite sunt inregistrate in mod frecvent, pierderea completa a gustului se produce rareori. Refluxul gastric constituie cauza principala a ageuziei, alaturi de infectiile cu sediul la nivelul cavitatii bucale si a limbii, ulcere bucale, abcese si fumat. Ageuzia se poate instala si in cadrul tratamentelor radioterapice, in caz de infectii ale glandelor salivare si sinusurilor, sindrom Sjogren, glosita, candidoza bucala, deficit de vitamina B12 sau deficit de zinc. Ageuzia poate reprezenta si o complicatie a tumorilor cerebrale, traumatismelor craniene, afectiunilor neoplazice de la nivelul cavitatii bucale, accidentelor vasculare cerebrale si atacurilor ischemice tranzitorii.

Nu au fost gasite boli cu simptomul selectat.