Term

Dureri de spate


Durerile de spate se pot datora unor afectiuni instalate la nivelul musculaturii, ligamentelor, articulatiilor, oaselor sau a rinichilor. Frecvent, durerile de spate se datoreaza lezionarii muschilor sau ligamentelor ca urmare a unei intinderi necorespunzatoare, a greutatii corporale excesive, a ridicarii de greutati sau a dormitului in pozitii indonfortabile. Durerile de spate se pot manifesta si ca urmare a producerii unei hernii de disc, a fibromialgiei sau sub forma de lumbago. Durerile se spate pot iradia de la nivelul muschilor, nervilor, articulatiilor sau a oaselor afectate, initial avand caracter acut, pentru ca apoi sa devina cronice. Durerile de spate sunt resimtite sub forma unei arsuri, a unei intepaturi, junghi, lovitura sau ca o senzatie de disconfort. Durerile de spate pot aparea in urma efectuarii unei miscari brusce sau gresite, ridicarii de greutati, sederii indelungate pe scaun sau in picioare, sarcinii, menstruatiei, tensiunii musculare, sporturilor riscante precum tenisul, sedentarismului sau fumatului. Cauzele medicale ce determina durerile de spate sunt osteoporoza, deformarile coloanei, spondiloza, afectiunile renale si ginecologice si formatiunile tumorale de la acest nivel.