Term

Suflu cardiac


Suflul cardiac constituie zgomotul anormal aparut in cursul unui ciclu cardiac, asemanator unui fosnet sau unui suierat, determinat de fluxul turbulent al sangelui prin cord sau in apropierea sa. Suflurile cardiace sunt detectabile prin ascultatie cu ajutorul stetoscopului si pot avea caracter congenital sau dobandit. Suflul cardiac poate indica prezenta unei tulburari cardiace subiacente. Suflurile cardiace sunt examinate din punct de vedere al intensitatii, tonalitatii si al duratei, putand avea diferite grade cuprinse intre 1 si 6, valoarea de 1 fiind atribuita unui suflu cardiac foarte slab, iar cea de 6 fiind atribuita unui suflu cardiac foarte puternic. Suflurile cardiace pot fi inocente sau anormale. Cele inocente se manifesta pe fondul unui cord normal si sunt frecvent inregistrate la nou - nascuti, copii sau persoane varstnice. Suflurile anormale inregistrate la copii sunt determinate de unele boli cardiace congenitale, iar la adulti unor afectiuni dobandite la nivelul valvelor cardiace. Suflurile cardiace inocente se manifesta in caz de activitate fizica, sarcina, febra, modificari structurale cardiace, anemie sau exces de hormoni tiroidieni, imbatranire, interventii chirurgicale si pot avea caracter persistent sau temporar fara a determina alte tulburari cardiace. Suflurile cardiace anormale sunt inregistrate in caz de anomalii structurale cardiace precum comunicarile cordului sau sunturile cardiace, anomalii valvulare, infectii si afectiuni ce determina modificarea structurii cardiace precum reumatismul articular acut, endocardita, calcificarea valvulara sau prolapsul valvei mitrale.

Nu au fost gasite boli cu simptomul selectat.