Termen cautat
Tip stire
E.g., 04/04/2020
Data stire

Academicianul Ioanel Sinescu a fost ales rector al UMF pentru un nou mandat


Autor: elena

Academicianul Ioanel Sinescu a fost ales rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" pentru un nou mandat, informează un comunicat de presă remis AGERPRES de UMF.

Potrivit sursei citate, în al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de rector, dintr-un număr de 1.547 de alegători înscrişi pe listele de vot s-au prezentat la urne 1.041. S-au înregistrat 1.008 voturi valabil exprimate, dintre care 758 pentru academician Ioanel Sinescu. Contracandidatul său a fost conferenţiarul Laurenţiu Beluşică.

'Este un moment extrem de important în evoluţia Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' , fapt determinat de dorinţa continuităţii, manifestată prin vot de către comunitatea noastră universitară. Acest vot liber exprimat mă onorează şi în acelaşi timp mă obligă în a permanentiza prestigiul şi recunoaşterea academică a universităţii. Totodată, am convingerea că proiectele demarate în mandatul ce tocmai se încheie, dar şi cele pe care le vom demara în următorii 4 ani se vor materializa într-o amplă dezvoltare a UMF 'Carol Davila' , în primul rând din punct de vedere educaţional, al cercetării ştiinţifice medicale, dar şi administrativ", a declarat rectorul UMF, potrivit comunicatului de presă.

18-02-2016
Tip
Stiri interne