Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/14/2019
Data stire

Aparatura medicala veche, intr-o expozitie la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei


Autor: elena

O expoziţie cu aparatură medicală veche de un secol, folosită de medicii clujeni sau de farmacişti în activitatea lor, este deschisă pentru public la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Vizitatorii pot chiar să vadă la microscop, în cadrul unui atelier practic organizat de muzeografi, ingrediente celebre din Colecţia de Istorie a Farmaciei, cum ar fi praful de nestemate - o combinaţie de praf de pietre preţioase sau semipreţioase, folosită în Evul Mediu, în special pentru scăderea febrei.

"Expoziţia este grupată pe specialităţi medicale. Sunt piese legate de stomatologie, radiologie, avem câteva aparate Roentgen foarte vechi, parte de microscopie, ginecologie, fizioterapie, avem truse de chirurgie, seturi de seringi, câteva preparate care se vindeau în jurul anului 1880 în farmacia Hintz. Cele mai multe obiecte sunt donate de medici, instituţii, spitale din Cluj. Fie că doreau să le caseze, fie că nu au putut fi reparate, ele au ajuns la cel care a avut ideea acestei expoziţii, care le-a colecţionat de la clujeni", a explicat muzeograful Ana-Maria Gruia.

Obiectele de aparatură medicală cuprinse în expoziţie datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în jurul anului 1960. Cele mai multe fac parte din colecţia personală a profesorului Pompiliu Manea, iar multe dintre ele sunt colectate de la profesionişti clujeni care au activat în domeniu.

Una dintre cele mai importante piese expuse în muzeu este un electrocardiograf din 1915. Aparatul este de producţie franceză şi a fost inventat la începutul anilor 1900. Potrivit specialiştilor, faptul că în 1915 un asemenea aparat, foarte modern pentru acele vremuri, era deja folosit în Cluj, arată că practica medicală din oraş era foarte dezvoltată şi ţinea pasul cu descoperirile momentului.

"Aparatul a ajuns destul de repede la Cluj, după ce a fost inventat undeva la finalul secolului XIX, şi era folosit în spitale. Este un electrocardiograf Einthoven (n. red. - după numele inventatorului său, medic olandez laureat la premiului Nobel) cu un singur canal, aceasta este descrierea tehnică a aparatului", a spus Ana-Maria Gruia.

Ceea ce este deosebit la el, pe lângă faptul că este o formă foarte timpurie de electrocardiograf, este că are dimensiuni foarte mari - practic pentru acest aparat era necesară folosirea unui suport de forma şi mărimea unui birou. În doar câteva decenii, dimensiunile unui asemenea aparat, necesar pentru investigarea bolilor de inimă, au scăzut la aproximativ foarte mult, ajungând să fie cam cât o valiză.

Colecţia de Istorie a Farmaciei este cel mai timpuriu muzeu de profil din România şi unul dintre cele mai vechi din Europa, fiind înfiinţat în anul 1954. Locaţia Colecţiei de Istorie a Farmaciei, clădirea vechii Farmacii Hintz, a contribuit dintotdeauna la succesul său muzeografic. Imobilul, unul dintre monumentele istorice deosebite ale Clujului, păstrează structura farmaciilor din Transilvania şi din întreaga Europă.

Expoziţia temporară 'Aparatură medicală clujeană' va fi deschisă până în luna noiembrie, în cadrul Colecţiei de Istorie a Farmaciei, cunoscută publicului sub numele de Muzeul Farmaciei.

29-08-2015
Tip
Stiri interne