Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/09/2021
Data stire

Arad: O femeie de 25 de ani a nascut intr-o statie de tramvai din centrul orasului


Autor: elena

O femeie în vârstă de 25 de ani a născut spontan, miercuri la prânz, într-o staţie de tramvai din centrul municipiului Arad, sub privirile uimite ale călătorilor din staţie şi trecătorilor.

Femeia aştepta tramvaiul împreună cu soţul său care, în momentul în care a realizat ce se întâmplă, a telefonat imediat la numărul unic 112.

'La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă, care a preluat bebeluşul şi pe mama acestuia şi i-a transportat la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Nou-născutul este un băieţel de două kilograme, fiind al cincilea copil al familiei. Era uşor cianotic la sosirea medicilor, dar ulterior şi-a revenit. Atât mama, cât şi bebeluşul, au fost transportaţi la spital. Medicul de gardă a evaluat copilul, stabilind că este vorba de o naştere cu risc, prematură, fătul având numai 35 de săptămâni', a declarat dr Monica Puticiu, director medical al S.C.J.U.Arad.

17-02-2016
Tip
Stiri interne