Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/15/2019
Data stire

Stiri medicale: Ianuarie 2011


Un batran de 81 de ani din comuna Bolotesti este sub supravegherea medicilor Spitalului Judetean de Urgenta 'Sfantul Pantelimon' din Focsani dupa ce a fost adus in soc hipotermic sever.

Barbatul a ajuns la Unitatea de Primire Urgente (UPU), sambata noaptea, in stare de soc, cu o temperatura a corpului de doar 25, 5 grade Celsius.

Dupa ce a primit ingrijirile medicale necesare, batranul a fost internat la Sectia de Terapie Intensiva a spitalului, unde se afla sub supraveghere medicala.

31-01-2011
Tip stire
Stiri interne

O echipa de medici de la Centrul de Transplant Iasi careia i s-au alaturat specialisti de la Institutul Fundeni au efectuat, duminica, o interventie in timpul careia au prelevat organe ale unui pacient aflat in moarte cerebrala.

Coordonatorul Centrului de Transplant Iasi, dr Raluca Neagu afirma ca in timpul interventiei au fost prelevati rinichii si ficatul de la un pacient aflat in moarte cerebrala, aceasta fiind prima prelevare de organe din acest an. Conform sursei, interventia a fost posibila dupa ce familia si-a dat acordul in aceasta privinta.

'Transplantul s-a efectuat de la un pacient foarte tanar. Unul dintre rinichi si ficatul

31-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Doi tineri au murit si alti sase au fost raniti, intr-un accident rutier petrecut pe DN3, in noaptea de sambata spre duminica, la iesirea din Constanta catre localitatea Valu lui Traian.

Persoanele ranite au fost transportate cu ambulantele la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU), suferind diferite fracturi si traumatisme.
Potrivit Serviciului Politiei Rutiere (SPR) Constanta, soferul unui BMW inmatriculat in Bulgaria, Sorin Felciuc, de 26 de ani, a pierdut controlul directiei, a patruns pe contrasens, a acrosat un microbuz dupa care a intrat in coliziune cu un autoturism Skoda, inmatriculat in Bucuresti, care circula in spatele microbuzului.

In urma puternicei coliziuni, pentru

31-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un barbat de 53 de ani din comuna Magura Ilvei, judetul Bistrita-Nasaud, care se afla internat in stare grava in spital, fiind infectat cu virusul AH1N1, a decedat sambata dimineata, in urma complicatiilor aparute, potrivit datelor comunicate AGERPRES de catre directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica, Doina Petri.

Barbatul a ajuns la spital in data de 21 ianuarie, fiind internat la sectia boli infectioase cu diagnosticul pneumonie acuta, insuficienta respiratorie, insuficienta cardiaca si obezitate. Pentru ca starea pacientului s-a agravat, acesta a fost mutat la sectia de terapie intensiva.

Probele trimise la Institutul Cantacuzino din Bucuresti au confirmat faptul ca barbatul

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta este in carantina dupa ce analizele de laborator au confirmat, vineri dupa-amiaza, ca o lauza in varsta de 27 de ani care a decedat avea gripa cu virus A/H1N1.

Managerul SCJU, Dan Capatana, a declarat sambata pentru AGERPRES ca ''a fost limitat accesul vizitatorilor, apartinatorii nemaiavand acces in unitate, o prima masura ce a fost luata pentru ca gravida a fost si la obstetrica, a fost investigata in spital, dupa care a fost dusa la ATI'', mentionand ca masura va fi aplicata ''probabil nu mai mult de o saptamana, daca nu apar alte cazuri''.

Potrivit

30-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Spitalul Judetean Timisoara inregistreaza un adevarat record de prelevari de organe de la inceputul anului, fiind recoltate organe vitale de la cinci pacienti aflati in moarte cerebrala, cifra reprezentand dublul prelevarilor din intreg anul 2009 si un sfert din numarul interventiilor de acest gen din 2010.

Cea mai recenta prelevare a avut loc in noaptea de vineri spre sambata, cand a fost supus prelevarii un barbat de 57 de ani din Timis, care suferise un traumatism cranio-cerebral, prin cadere, fiind internat in stare de coma profunda.

'Familia si-a dat acordul pentru prelevarea rinichilor barbatului. In ultimii ani, inima romanilor se deschide tot

30-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Institutul Inimii 'Niculae Stancioiu' din Cluj-Napoca pregateste primul transplant de inima artificiala din Romania prin mai multe demersuri care privesc legalitatea tuturor procedurilor, a declarat, duminica, pentru AGERPRES, directorul Institutului Inimii, Tudor Simionescu.

'Primul pas consta in introducerea pe piata medicala a acestui dispozitiv numit inima artificiala, prin aprobari ale Ministerului Sanatatii. Urmatorul pas este cel in care vom stabili, concret, cu echipa de specialisti din Italia, momentul in care va veni la Cluj-Napoca pentru a efectua prima interventie chirurgicala demonstrativa, urmand ca dupa aceasta operatie, care va fi cu siguranta un succes, sa extindem programul de implant de inima artificiala

30-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Chirurgii de la Clinica de Politraumatologie (Casa Austria) din cadrul Spitalului Judetean Timisoara au salvat o femeie care suferise o grava fractura de coloana cervicala, in urma unui accident, sansa de supravietuire in astfel de situatii fiind de un caz la mie, la nivel mondial.

Succesul echipei de medici a fost cu atat mai mare cu cat pacienta a scapat si de riscul unei paralizii care insoteste astfel de fracturi intr-un procent de 99% din situatii.

'Este un caz extrem de rar, iar recuperarea a fost spectaculoasa. Pacienta a suferit mai multe traumatisme in urma accidentului - luxatie de sold, ruptura dubla

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Ministrul ceh al sanatatii, Leos Heger, a propus vineri alocarea sumei suplimentare de doua miliarde de coroane /82.3 milioane de euro/ pentru cresterea salariilor personalului medical, propunere salutata de sindicatele medicilor, care au cerut insa garantii, relateaza Associated Press si CTK.

Heger a subliniat ca este vorba de o 'oferta maximala' si ca, daca s-ar aloca fonduri si mai mari, sistemul de sanatate ar putea intra in colaps.

Ministrul si sindicatele nu au ajuns deocamdata la un acord privind acordarea medicilor din spitale a unor garantii capabile sa-i convinga sa-si retraga scrisorile de demisie predate in cadrul campaniei organizate impotriva salariilor considerate

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Pragul epidemiei de infectii respiratorii acute virale si gripa a fost depasit in capitala rusa Moscova la toate categoriile de varsta, a declarat vineri seara seful Departamentului municipal de Sanatate, Leonid Peciatnikov. Printre tulpinile de gripa a fost identificat si virusul A1H1(gripa noua) - a indicat el, remarcand intre altele ca vaccinarea in aceste conditii nu mai are sens, singura solutie fiind mastile de protectie, relateaza Interfax.

'Am depasit pragul de 27% si am instituit inca de ieri, 27 ianuarie a.c., carantina la Moscova' - a specificat oficialul rus, indicand ca la inceput pragul epidemiei a fost depasit in cazul bebelusilor

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate - SASTIPEN a anuntat vineri lansarea unui proiect care vizeaza cresterea ratei de ocupare in randul femeilor rome si facilitarea accesului acestora pe piata muncii in scopul evitarii excluziunii sociale si crearii unei societati bazate pe principiul egalitatii de sanse.

Proiectul va fi implementat in cele opt regiuni ale tarii: Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Vest, Sud-Vest Oltenia, Sud Muntenia, Sud-Est si Bucuresti-Ilfov.

Prin acest proiect se urmareste infiintarea unui Centru de Formare si Certificare a Mediatorilor Sanitari, dezvoltarea unei Unitati de Asistenta Tehnica, Monitorizare si Evaluare a activitatii mediatorilor sanitari in contextul descentralizarii serviciilor de sanatate publica,

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Aproximativ 7.000 de persoane din trei comune vasluiene au ramas fara medici de familie la inceputul anului 2011, dupa ce acestia au renuntat la cabinetele medicale din mediul rural si au plecat la munca in strainatate, tot in sistemul sanitar, sau au luat rezidentiatul pentru un post de medic specialist.

Potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Vaslui, comunele care au ramas fara medic de familie sunt Coroiesti, Albesti si Botesti.
Pentru a beneficia de servicii medicale cele aproximativ 7.000 de persoane din cele trei comune vasluiene sunt nevoite sa faca naveta la oras sau in localitatile invecinate, acolo unde exista medic de

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Autoritatile sanitare ungare au suspendat vanzarea de hamburgeri de porc in lantul de fast-food-uri McDonald's, in cazul in care produsele sunt pregatite cu carne provenita din Germania, ca masura de precautie fata de contaminarea cu dioxina depistata in aceasta tara, transmite vineri EFE.

Ordinul de interzicere a vanzarii de carne de porc afecteaza, totodata, si supermarketurile din retelele Lidl si Tesco, de unde au fost retrase diferite produse de provenienta germana.

Lajos Bognar, secretar de stat adjunct in cadrul Ministerului pentru Dezvoltare Rurala, a confirmat aceasta decizie, explicand ca 'este vorba de o masura de precautie'.

Autoritatile ungare analizeaza carnea provenita direct sau

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Directorii unitatilor spitalicesti din judetul Tulcea vor prezenta Prefecturii in maximum o luna propuneri de restructurare a institutiilor medicale, potrivit reprezentantului Guvernului in teritoriu, Vasile Gudu.

''Le-am cerut directorilor unitatilor spitalicesti planuri de restructurare. Sper ca in maximum o luna sa putem trage o concluzie si sa luam o decizie cu privire la acest sistem vital pentru judetul Tulcea. Pentru noi este prioritara existenta Spitalului Judetean de Urgenta din municipiu. In cazul acestuia avem cele mai mari probleme, din cauza ca celelalte unitati din teritoriu trimit bolnavii la Tulcea'', a declarat vineri pentru AGERPRES prefectul.

Acesta a mai spus ca in timpul

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Sectia de urologie din cadrul Spitalului de Urgenta ''Sfantul Ioan cel Nou'' Suceava a fost inaugurata, vineri, lucrarile de reabilitare si igienizare fiind realizate in baza unei investitii de peste 270.000 de lei, finantata in parti egale de Consiliul Judetean (CJ) si Primaria Suceava.

Procesul de reabilitare si modernizare a Sectiei de Urologie a vizat toate cele 12 saloane, ce dispun de 35 de paturi, cabinetul medicului sef Nicolae Dobromir, camera de garda, baile, vestiarele, sala de pansamente, oficiul, sala de mese, arhiva si depozitul.

In cursul anului trecut, in Sectia de Urologie au fost internati aproximativ 1.200 de pacienti si au

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

A fi plinut nu este o tragedie, a pierde in greutate e periculos, sustine un studiu realizat de o echipa de cercetatori, condusa de Linda Bacon de la Universitatea din California (SUA).

In opinia oamenilor de stiinta, ideea ca niste kilograme in plus ar putea dauna organismului este mult exagerata. In realitate, oamenii mai grasuti traiesc mai mult decat cei filiformi, potrivit Nutrition Journal.

Mai mult, conform cercetatorilor americani, persoanele obeze care incearca sa piarda din greutatea excesiva isi pun sanatatea in pericol.

Oamenii de stiinta recomanda o alimentatie variata si moderata, fara insa a supralimenta organismul sau a alerga dupa mirajul

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Conducerea Institutului National de Transfuzie Sanguina vrea sa infiinteze un centru la Sfantu Gheorghe care sa gazduiasca rezerva nationala de sange a Romaniei, insa proiectul stagneaza din lipsa de fonduri.

Directorul institutului, dr. Andy Rosin, a declarat vineri, la Sfantu Gheorghe, ca tara noastra, spre deosebire de alte state europene, nu are o rezerva nationala de sange, absolut necesara in situatii de forta majora, cum ar fi o catastrofa naturala, dar si pentru operatii complexe, cum sunt spre exemplu transplanturile de organe.

Andy Rosin a mentionat ca acest centru ar urma sa stocheze intre 5.000 si 10.000 de pungi de sange, disponibile

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Unsprezece persoane s-au prezentat la Spitalul Judetean (SJ) Satu Mare avand simptomatologia infestarii cu trichineloza.
Conform unui comunicat de presa al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Satu Mare, transmis vineri AGERPRES, la Sectia de Boli Infectioase s-au prezentat joi 11 consumatori de produse de carne de porc cu simptomatologia unei infectii cu trichinella spiralis.

Zece persoane au fost externate, starea lor fiind buna, iar un pacient a ramas internat sub supraveghere medicala.
Reprezentantii DSP au efectuat ancheta epidemiologica si s-a descoperit ca produsele consumate erau infectate cu trichinella spiralis. Totodata, au fost recoltate probe biologice de la persoanele implicate pentru a se vedea

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Barbatul din localitatea galateana Negrea, care a fost internat, joi, in stare grava cu degeraturi la ambele picioare, dupa ce a stat doua zile in frig intr-o magazie fara incalzire, a murit, vineri, la Spitalul de Urgenta din Galati.

Radu Toader, de 68 ani, si-a vandut casa in urma cu doi ani pentru a-si plati niste datorii si locuia intr-o magazie de lemne, unde a fost gasit aproape inghetat de cativa sateni, care l-au adus la Spitalul de Urgenta din Galati. Barbatul a ajuns, joi, la spital, in soc hipotermic si cu degeraturi de gradul patru la nivelul picioarelor.

Medicii au

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Copiii din Sectorul 1 care au pana in 18 ani beneficiaza, in perioada 31 ianuarie - 28 februarie, de consultatii gratuite ORL si oftalmologice, la Cabinetul Audio-optica din Str. Stoica Ludescu nr. 12, Sector 1, potrivit unui comunicat al Primariei sectorului 1.

Potrivit oficialilor Primariei Sector 1, actiunea reprezinta rezultatul unui parteneriat incheiat intre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 1, Centrul Medical Audio-optica si Cabinetele Medicale Audioton AO (specializate ORL, oftalmologie), proiectul avand ca scop identificarea si sprijinirea copiilor care se confrunta cu probleme legate de urechi, nas, gat si ochi.

Dupa consultatii, copii vor beneficia inclusiv de

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Tanara in varsta de 27 de ani care a nascut in urma cu trei zile si era in stare grava, suspectata de gripa cu virus A/H1N1, a murit, vineri, la Sectia Terapie Intensiva a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta.

Potrivit sefului Directiei de Sanatate Publica (DSP) Constanta, dr. Constantin Dina, lauza a decedat in urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil la manevre, urmand ca medicii legisti sa stabileasca cu exactitate cauza mortii. Reprezentantul DSP a mentionat, pentru AGERPRES, ca starea de sanatate a nou-nascutului este buna.

Mama acestuia era internata la Sectia Terapie Intensiva si era intubata si monitorizata de

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un accident feroviar soldat cu ranirea a doua persoane s-a produs, vineri la pranz, pe raza localitatii Catamarasti Deal din judetul Botosani.
O autoutilitara Fiat Ducato, in care se aflau cinci persoane, a fost lovita in plin de rapidul Botosani-Bucuresti.

Potrivit martorilor, soferul de 25 de ani a oprit la trecerea la nivel cu calea ferata, insa, in momentul apropierii trenului, a incercat sa treaca, masina acestuia fiind lovita de locomotiva si rasturnata de mai multe ori.

Soferul si un alt pasager au fost transportati cu ambulanta la Spitalul Judetean Mavromati, iar ceilalti trei pasageri nu au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Pe 30

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Centrul de Transfuzie Sanguina din Sfantu Gheorghe are un nou sediu, intr-o fosta gradinita din apropierea Pietei Centrale din municipiu care a fost reabilitata si adaptata cerintelor medicale.

Inaugurarea a avut loc vineri, in prezenta mai multor invitati, printre care si directorul Institutului National de Transfuzie Sanguina, dr. Andy Rosin, potrivit caruia reabilitarea cladirii a costat aproximativ 60.000 de lei, iar banii au provenit din fondurile proprii ale institutiei, dar si din bugetul de stat.

Andy Rosin a apreciat ca Centrul de Transfuzie Sanguina din Sfantu Gheorghe se numara la ora actuala printre cele mai moderne din tara. Mutarea Centrului de transfuzie

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Fostul presedinte sud-african Nelson Mandela a fost externat vineri dupa ce a fost tratat pentru infectie respiratorie acuta, a anuntat medicul sef al armatei, V.J. Ramlakan.

Potrivit medicului, Mandela a raspuns bine la tratament si a fost externat pentru a primi in continuare ingrijiri acasa, transmite Associated Press. Ramlakan a mai spus ca fostul presedinte are o stare buna de spirit, a fost vizitat de familie si prieteni si, din punct de vedere medical nu exista motive de panica.

Medicul sef al armatei a explicat intr-o conferinta de presa, potrivit AFP, ca Mandela, in varsta de 92 de ani, sufera de boli

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

O tanara in varsta de 27 de ani care a nascut in urma cu trei zile este internata in stare grava la Sectia Terapie Intensiva a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta si este suspectata de gripa cu virus A/H1N1.

Directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Constanta, dr. Constantin Dina, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ca starea de sanatate a nou-nascutului este buna, iar mama acestuia ''este intubata si monitorizata cu atentie pentru a se vedea evolutia bolii''.

Potrivit reprezentantului DSP, medicii asteapta rezultatele analizelor probelor prelevate de la lauza si trimise la Institutul Cantacuzino din Bucuresti, referitor la confirmarea sau

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Cauza trombozei suferite de deputatul Liana Dumitrescu va fi stabilita prin investigatii ulterioare, a declarat vineri prof. dr. Dan Dermengiu, directorului Institutului de Medicina Legala.
El a confirmat faptul ca examenul histopatologic a evidentiat ca moartea deputatului Liana Dumitrescu a fost violenta, cauza decesului fiind o tromboza extinsa a sinusurilor venoase cerebrale.
'Cauza care a provocat tromboza urmeaza sa fie stabilita prin investigatii suplimentare. E greu de spus, in acest moment, cauza care a provocat tromboza. Prin analize ulterioare, se incearca stabilirea cauzei care a determinat aceasta tromboza', a precizat oficialul IML.
Potrivit

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Persoanele cu dizabilitati mentale si de alta natura intampina o serie de obstacole pe piata muncii din Romania din cauza mentalitatii angajatorilor, dar si a legislatiei - este concluzia unor cercetarii efectuate de Centrul de Resurse Juridice in parteneriat cu Institutul de Politici Publice Bucuresti, la comanda Fundatiei 'Pentru Voi'.

Directoarea Fundatiei Pentru Voi, filiala Timisoara, Liala Onu, a aratat vineri, la o conferinta de presa, ca prin Legea 448/2006 s-a instituit mecanismul tutelar care interzice persoanelor cu dizabilitati mentale o serie de drepturi, cum ar fi dreptul de a lucra cu contract de munca.

'Credem ca abordarea este deficitara, Romania este

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Examenul histopatologic a evidentiat ca moartea deputatului Liana Dumitrescu a fost violenta, cauza decesului fiind o tromboza extinsa a sinusurilor venoase cerebrale, a declarat pentru AGERPRES prof. dr. Dan Dermengiu, directorului Institutului de Medicina Legala.

'Pentru a incerca stabilirea etiologica a trombozei sinusurilor venoase se vor efectua investigatii complexe de anatomie patologica, toxicologie, tanatochimie, hormonale, bacteorologice si serologice. Numai dupa ce vom avea toate aceste rezultate vom putea raspunde la intrebarile din ordonanta procurorului' a spus prof. dr. Dermengiu.

El a mentionat ca se stie ca se intampla astfel de lucruri, care sunt asociate cu diferite infectii, diferite tulburari hormonale. 'Dar asta

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Fostul presedinte sud-african Nelson Mandela este 'in curs de externare' din spitalul in care a petrecut doua nopti, a declarat vineri un inalt oficial de politie pentru BBC.

Mandela, 92 de ani, a fost adus miercuri de la Cape Town la Johannesburg pentru ceea ce guvernul a numit 'examinari de rutina'.

Potrivit AFP, o ambulanta a ajuns vineri dimineata in fata clinicii Milpark din Johannesburg. Ambulanta, protejata de masini de politie, a parcat in fata intrarii clinicii, in timp ce majoritatea jurnalistilor care asteptau in dreptul cladirii au fost invitati inauntru pentru o conferinta de presa.

Vicepresedintele Kgalema Motlanthe urmeaza sa se adreseze

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Femeia care a fost muscata de caini a murit vineri, a declarat pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al spitalului Spitalul de Urgenta Bagdasar-Arseni, Alexandru Bica.

In cursul dupa amiezii de joi, pacientei i s-a facut un transplant de piele pentru partile grav afectate, utilizand tesutul de la Banca de Tesuturi a Spitalului Grigore Alexandrescu.

Femeia era in soc post-hemoragic si mai are nevoie de transfuzii de sange.
Cel mai grav afectate au fost afectate pulpele si umerii. De asemenea, i-au fost distruse fragmente importante de tendoane, nervi si muschi.

Femeia fusese de curand angajata la o firma de deseuri din Constanta care dorea sa-si

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Episcopul vicar Vasile Somesanul a declarat, vineri, ca IPS Bartolomeu Anania a dat semne de revenire si ca pentru prima data de cand a fost adus in tara a deschis ochii.

'Ieri a deschis ochii si asta e un pas important spre eventuala sa detubare. Medicii nu pot sa dea niciun pronostic. Desi este foarte slabit fizic, IPS are o robustete spirituala, o vointa si o capacitate deosebite, credinta in Dumnezeu si dorinta de a mai fi cu noi', a precizat PS Vasile Somesanul.

PS Vasile Somesanul a mai spus ca in cursul zilei de vineri IPS Bartolomeu Anania urmeaza sa fie

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

O explozie a avut loc vineri intr-un bloc din municipiul Ploiesti, o persoana fiind transportata la spital cu arsuri usoare pe brate si fata.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova, Raluca Vasiloae, celelalte apartamente din bloc nu au fost afectate de explozie. Persoana ranita este un batran in varsta de 78 de ani.

Deocamdata cauza exploziei nu a fost stabilita, dar din primele cercetari s-a stabilit ca aceasta ar fi fost provocata de o acumulare de gaze.

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Tratamentul sindromului de stres posttraumatic (PTSD) la soldatii americani s-a imbogatit cu o noua metoda, mai bine adaptata la tinerele generatii: jocurile video cu realitate virtuala care simuleaza scene de razboi irakiene sau afgane, informeaza AFP.

Jocul terapeutic Virtual Iraq sau Virtual Afghanistan este o adaptare a jocului de simulare Full Spectrum Warrior pe consola Xbox, finantat in parte de armata americana.

Soldatii intra in zonele de lupta datorita unor ecrane montate pe ochelari si se afla astfel in conditii similare celor din timpul razboiului, a afirmat responsabilul proiectului, Albert Rizzo, cercetator la Universitatea din California de Sud.

Cercetatorii au constatat ca marind

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Femeia care a fost atacata de caini, internata la Spitalul de Urgenta Bagdasar-Arseni, este in continuare in stare grava, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, prof. dr. Ioan Petru Florescu, seful Sectiei de Chirurgie Plastica a Spitalului 'Bagdasar Arseni',

Imediat ce a venit la spital i s-a facut o toaletare a plagilor si suturarea unora dintre ele.

In cursul dupa amiezii de joi, pacientei i s-a facut un transplant de piele pentru partile grav afectate, utilizand tesutul de la Banca de Tesuturi a Spitalului Grigore Alexandrescu.

Femeia este in soc post-hemoragic si mai are nevoie de transfuzii de sange.
Cel mai grav afectate sunt pulpele

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Corespondentul Agerpres, George Andrei, transmite: Un val masiv de gripa afecteaza Austria, pana in prezent fiind inregistrate 400.000 de cazuri, dupa ce numai in ultima saptamana numarul imbolnavirilor a crescut dramatic, scrie Osterreich in editia de vineri.

'Alte 40.000 de persoane au fost internate in decurs de o saptamana, iar la Viena au fost inregistrate 13.000 de noi cazuri de gripa', a declarat medicul de medicina sociala, Michael Kuze.

Inclusiv vicecancelarul Josef Proll a fost nevoit sa ramana la pat, cu temperatura de 40 de grade, si nu a putut ajunge la timp la Forumul de la Davos, unde a ratat intalniri

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Viorica Nicolescu, sotia presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Arges, Constantin Nicolescu, a fost externata la cerere, vineri dimineata, de la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti, unde fusese internata in seara precedenta.

Potrivit unor surse din cadrul PSD Arges, Viorica Nicolescu urmeaza sa plece catre Spitalul Floreasca din Bucuresti, unde este internat sotul sau.
Vioricai Nicolescu i s-a facut rau joi seara, la scurt timp dupa ce Tribunalul Arges a decis arestarea preventiva a sotului sau. Potrivit medicilor, pacienta a suferit o criza lipotimica, pe fondul unor probleme medicale cronice.

'Doamna a fost internata aseara in regim de urgenta, cu decompensare diabetica severa, pe

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Charlie Sheen a fost internat joi intr-un spital din Los Angeles, cu dureri puternice de stomac, informeaza un purtator de cuvant al actorului american, citat de AFP.

'Tot ce stiu este ca avea dureri atroce de stomac si a fost internat', a spus purtatorul sau de cuvant, Stan Rosenfeld, confirmand astfel o informatie aparuta pe site-ul TMZ.com, potrivit caruia Charlie Sheen ar fi fost transportat cu targa pana la ambulanta. Intrebat despre o informatie aparuta in presa, potrivit careia actorul ar avea hernie, Rosenfeld a spus: 'A avut deja acest tip de hernie, iar persoana care a anuntat ambulanta a spus

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Dr. Serban Bradisteanu, seful Departamentului de Chirurgie Cardiovasculara de la Spitalul Floreasca, a declarat joi seara, ca starea arterelor coronare ale presedintelui Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, este grava.

El a mentionat ca se asteapta si elucidarea problemelor neurologice, dupa finalizarea tuturor investigatiilor.

Dr. Bradisteanu a spus ca este necesara o interventie chirurgicala, dar nu acum. 'In cursul acestei nopti il vom echilibra', a precizat dr. Serban Bradisteanu.Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, este supus mai multor investigatii medicale.

Acestuia i s-a facut rau la scurt timp dupa ce Tribunalul Arges a emis pe numele sau mandat de arestare preventiva si a

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, este supus mai multor investigatii medicale, fiind constient.

'A fost consultat de medicii de la chirurgie cardio- vasculara si acum i se face o angiografie. Se fac si investigatii neurologice. Dupa finalizarea investigatiilor vom avea un diagnostic', a declarat joi seara, pentru AGERPRES, dr. Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta Floreasca.

Tribunalul Arges a admis joi seara propunerea de arestare preventiva a presedintelui Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, formulata de procurorii DNA.Decizia instantei nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore la Curtea de Apel Pitesti.

Presedintelui

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Medicii de la Serviciul de Ambulanta din Pitesti au declarat joi seara ca presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucuresti, prezenta simptomele unui atac de cord.

Medicii pitesteni care l-au examinat au evitat sa pronunte un diagnostic, insa au spus ca starea pacientului este grava.
Sotia lui Constantin Nicolescu, careia, de asemenea, i s-a facut rau dupa pronuntarea sentintei, a fost transportata si ea la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti, unde a ramas internata. Potrivit medicilor, ea ar fi suferit o criza diabetica.

Tribunalul Arges a dispus, joi seara, arestarea preventiva a presedintelui Consiliului

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Cel mai mare mogul de televiziune din Balcani a anuntat joi ca a fost otravit in mod intentionat, iar politia sarba face cercetari, relateaza Associated Press.

Zeljko Mitrovic, in varsta de 44 de ani si fost aliat al liderului autoritar sarb Slobodan Milosevic, este internat de circa o luna la o clinica din Germania.

El a fost spitalizat anterior o vreme la Belgrad, ceea ce a declansat intense speculatii ca ceva nu e in regula cu sanatatea sa.

Joi, postul sau de televiziune, Pink TV, a dat o serie de raspunsuri: la Hamburg, in sangele lui Mitrovic s-ar fi gasit arsenic, plumb si

29-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Parchetul general al Ucrainei a anuntat, joi, lansarea unei noi anchete impotriva fostului premier Iulia Timosenko, banuita ca a provocat prejudicii statului in valoare de peste 6 milioane de euro prin achizitia unor ambulante la un pret mai mare decat cel de pe piata, transmite AFP.

Seful Departamentului de instructie al parchetului ucrainean, Olexandr Kalifitski, a precizat ca ancheta a fost deschisa pentru 'abuz de putere' si ca suma totala a pierderilor se ridica la 67 milioane de grivne, adica 6,2 milioane de euro.

Potrivit parchetului, ancheta are in vedere cumpararea in 2009 de catre guvernul dnei Timosenko a 1000 de furgonete

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, a fost transferat joi seara la Spitalul Floreasca din Bucuresti dupa ce i s-a facut rau la scurt timp dupa ce Tribunalul Arges a decis arestarea lui preventiva.

Sotia sa, careia, de asemenea, i s-a facut rau la tribunal, a ramas internata la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti .Tribunalul Arges a dispus, joi seara, arestarea preventiva a presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Arges, social-democratul Constantin Nicolescu, retinut in urma cu o zi de procurorii anticoruptie.

Instanta si-a insusit propunerea formulata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a emis pe numele lui Nicolescu un mandat de

29-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Presedintelui Consiliului Judetean argesean, Constantin Nicolescu, i s-a facut rau la scurt timp dupa ce Tribunalul Arges a emis pe numele sau mandat de arestare preventiva si a fost transportat cu o ambulanta la Spitalul Judetean de Urgente.

Potrivit cadrelor medicale, Nicolescu a suferit cel mai probabil un atac de cord. Si sotiei sale i s-a facut rau, o a doua ambulanta fiind chemata la Tribunalul Arges pentru a-i acorda ingrijiri medicale.

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Casa Judeteana pentru Asigurari de Sanatate (CJAS) Mehedinti a lansat, joi, o aplicatie online prin care institutiei si medicilor de familie din teritoriu li se ofera posibilitatea sa aiba acces la baza de date a Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) din sistemul de sanatate din Romania.

Presedinta CJAS Mehedinti, dr. Doina Boruga, a declarat pentru AGERPRES ca, prin implementarea acestui program, fiecare din cei aproape 150 de medici de familie pot verifica in timp util, cand un pacient se prezinta pentru diagnosticare medicala, daca acesta are calitatea de asigurat sau nu.

'In functie de informatiile descoperite pe pagina veb a CJAS Mehedinti,

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Federatia 'Solidaritatea Sanitara' din Romania continua actiunea de modernizare a activitatii sindicale prin implementarea unui nou proiect de sprijinire a somerilor, informeaza un comunicat al Federatiei.

In acest context, 'Solidaritatea Sanitara' a lansat, joi, proiectul POS DRU ,,Fii competent pe piata muncii - Dezvoltarea competentelor profesionale pentru reintegrarea somerilor in viata activa in judetul Galati'.

Programul se desfasoara in parteneriat cu Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Galati, proiect cofinantat din Fondul Social European.

Potrivit Federatiei, acesta este al treilea proiect de acest gen lansat de organizatie in ultima perioada, facand parte dintr-o lunga serie de proiecte menite sa contribuie la

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Executivul a aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Mediului si Padurilor, hotararea privind aprobarea Planului National de Management aferent portiunii nationale a bazinului hidrografic international al fluviului Dunarea, informeaza MMP.

PNM urmeaza sa fie transmis Comisiei Europene, in acest fel Romania indeplinindu-si obligatia de raportare privind publicarea planurilor de management la nivelul bazinelor hidrografice.

Planul National de Management, care are la baza si o analiza economica asupra utilizarii apei si tendite in evolutia cerintelor de apa, contine o prezentare generala a bazinelor/spatiilor hidrografice, caracterizarea apelor de suprafata, si a apelor subterane, identificarea presiunilor si impactului asupra acestora, identificarea si cartarea zonelor protejate, (pentru

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Ministerul Sanatatii a alocat peste 4 milioane de euro pentru continuarea lucrarilor la noul Spital Municipal Falticeni.

Primarul din Falticeni, Vasile Tofan, a declarat, joi, ca lucrarile de constructie la noul spital vor fi reluate din primavara acestui an, dupa organizarea licitatiei si desemnarea executantului.

Tofan a precizat ca investitia se ridica la aproximativ 57 de milioane de lei, suma ce s-ar putea diminua in urma licitatiei.
Lucrarile de constructii la Spitalul Municipal din Falticeni au demarat in 1991, fiind sistate in anul 2000 din lipsa finantarii.

'Urmarirea stransa a executiei lucrarilor la noul spital a fost discutata la sfarsitul saptamanii, impreuna cu presedintele

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Vaslui a demarat, joi, o ancheta la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Vaslui, dupa ce un nou-nascut de numai o zi a decedat in noaptea de miercuri spre joi in maternitatea spitalului.

Potrivit conducerii unitatii sanitare vasluiene, nou-nascutul a decedat cel mai probabil din cauza unei hemoragii cerebrale, el primind la nastere de la medici nota unu. La randul lor, sefii SJU Vaslui au deschis o ancheta interna in interiorul spitalului in urma mortii bebelusului.

'Mama copilului se afla la cea de-a patra nastere. Bebelusul s-a nascut in cursul zilei de 25 ianuarie, dar a decedat la

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Peste o mie de persoane au fost diagnosticate, pana in prezent, in judetul Vrancea, cu viroze respiratorii, numarul cazurilor crescand cu 15% in ultima saptamana.

Potrivit ultimei raportari a Serviciului de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul DSP Vrancea, din totalul persoanelor diagnosticate cu viroze respiratorii in aceasta perioada 64 au necesitat internarea.

Cei mai afectati de virozele respiratorii sunt copiii de varsta mica (0 - 4 ani) - 362 de cazuri, din care 30 au necesitat internarea, dar si cei cu varste cuprinse intre 5 si 14 ani - 338 de cazuri, din care 18 au necesitat internarea.

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Iasi, ca Spitalul Clinic de Urgenta Sfantul Ioan va fi comasat cu Spitalul 'Sf Spiridon'.

Potrivit reprezentantului Ministerului Sanatatii, la Spitalul Sfantul Ioan vor ramane Sectia de Arsi si Clinica de Chirurgie Generala, in timp ce Sectia de Ortopedie si Clinica de Chirurgie Plastica vor fi mutate la Spitalul Sfantul Spiridon.

Cseke Attila a mai spus jurnalistilor ca dupa comasarea unitatilor de primire urgente ale spitalelor 'Sf.Ioan' si 'Sf.Spiridon', care va avea loc cel mai probabil peste o luna, se vor aloca 6,8 milioane lei pentru executia

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Presedintele filialei Partidului Democrat Liberal (PDL) Aiud, Vasile Vultur a devenit manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, el fiind, de altfel, singurul candidat pentru aceasta functie.

Nota obtinuta de Vultur a fost de 8,66. Inginer de profesie, Vasile Vultur, care este si consilier municipal la Aiud din partea PDL, a obtinut nota 8,40 la testul grila de verificare a cunostintelor, 8,46 la sustinerea proiectului de management si 9,13 la interviul de selectie, potrivit datelor afisate pe site-ul Consiliului Judetean.

Lider al organizatiei municipale Aiud, Vasile Vultur a candidat din partea PDL la alegerile locale din 2008, fiind invins de liberalul Horatiu Josan.

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Reprezentantii Asociatiei Nationale a Copiilor si Adultilor cu Autism din Romania (ANCAAR) sunt nemultumiti de normele privind Legea autismului.

Ei sustin ca propunerile aflate in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Sanatatii nu sunt clare, iar legea se limiteaza, conform normelor, numai la stabilirea serviciilor de depistare si interventie precoce, fiind astfel excluse din start persoanele cu TSA care au varsta mai mare de 6 ani, ceea ce este nedrept si incorect, incalcandu-se drepturile pe care aceste persoane le au - dreptul la educatie si la munca, desi, teoretic, legea 151/2010 reglementeaza serviciile specializate integrate de sanatate, educatie si sociale adresate persoanelor

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Aproximativ 1.300 de cazuri de viroze si pneumonii au fost inregistrate in ultima saptamana la nivelul judetului, in aceeasi perioada fiind raportat si primul caz de gripa sezoniera din aceasta iarna.

Potrivit purtatorului de cuvant al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Gorj, Elena Pitian, numarul cazurilor afectiunilor respiratorii a crescut comparativ cu perioada precedenta.

Din totalul celor 689 de cazuri de viroze inregistrate, cele mai multe au fost la grupele de varsta 0-4 ani si 5-14 ani, la ambele categorii fiind inregistrate peste 160 de bolnavi. Un numar de 110 persoane au necesitat internare pentru tratament de specialitate intr-un spital.

In

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat, joi, la Iasi, ca pana la sfarsitul anului Institutul Regional de Oncologie va fi pus in functiune.
Aflat intr-o vizita la Iasi, ministrul Sanatatii a promis ca va aloca fondurile necesare finalizarii lucrarilor pentru Institutul Regional de Oncologie.

In acest sens, ministrul a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca Guvernul a alocat, in sedinta de miercuri, 51,14 milioane lei pentru finalizarea constructiei, urmand ca alte 17 milioane lei sa fie repartizate pentru achizitionarea aparaturii medicale. Prima transa de bani va fi alocata in cursul saptamanii viitoare.

'Am alocat acesti bani, insa avem o problema. Initial,

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Tribunalul Penal International /TPI/ pentru fosta Iugoslavie a facut 'greseala' de a distruge 'dovezi' in cursul unei anchete desfasurate in 2004 la un sit suspect din Albania, a indicat parlamentarul elvetian Dick Marty, autorul unui raport privind un presupus trafic de organe in Kosovo in care ar fi fost implicati si fosti lideri ai UCK /Armata de eliberare din Kosovo/, transmite joi AFP.

'Nu acuz TPI de complot. Apreciez ca anchetatorii au comis o greseala. /Distrugerea acestor documente/ nu este in niciun caz o procedura normala, in niciun tribunal din lume', a declarat Marty pentru saptamanalul sarb NIN.

'Cand strangeti dovezi si

28-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Primaria Bistrita se vede nevoita sa renunte a mai plati salariile celor 240 de asistenti personali ai persoanelor cu handicap de pe raza municipiului, ca urmare a recomandarii venite din partea guvernului de a reduce sumele alocate in acest scop.

La inceputul acestui an, prin ordin comun al ministrului Administratiei si Internelor si al ministrului Finantelor Publice, unitatile administrativ teritoriale sunt obligate sa se incadreze in limita cheltuielilor de personal fixate si se recomanda ca, 'in situatia in care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentilor personali, se acorda indemnizatia prevazuta, indiferent de optiunea exprimata'.

Primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, sustine, printr-un comunicat de

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sanatatii, Cseke Atilla, a transmis, joi, condoleante familiei deputatei Liana Dumitrescu, afirmand ca boala acesteia a avut un curs rapid.

'Cazul doamnei deputat este un caz tragic, cu o evolutie, daca vreti, fulminanta. Cunosc cazul de miercuri, dupa ce ea s-a prezentat la Spitalul Elias inca de marti seara. Cunosc evolutia atat a pacientei cat si a tratamentului aplicat. Transmit condoleante familiei, mai ales ca am cunoscut-o din mandatul anterior', a spus ministrul, in cadrul unei conferinte de presa.

El a explicat ca din informatiile pe care le detine in prezent medicii care i-au administrat tratamentul deputatei Liana Dumitrescu au solicitat

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un barbat de 53 de ani din comuna Magura Ilvei, judetul Bistrita-Nasaud, este internat in stare grava in spital, fiind infectat cu virusul AH1N1, potrivit datelor comunicate joi AGERPRES de purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita, Gabriela Remes.

Barbatul a ajuns la spital pe 21 ianuarie, fiind internat la sectia de boli infectioase cu diagnosticul pneumonie acuta, insuficienta respiratorie, insuficienta cardiaca si obezitate. Pentru ca starea pacientului s-a agravat, acesta a fost mutat la sectia de terapie intensiva.

Probele trimise la Institutul Cantacuzino din Bucuresti au confirmat faptul ca barbatul a contractat gripa AH1N1, motiv pentru care s-a dispus

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CAS) Covasna a reluat, joi, plata restantelor pentru medicamentele gratuite si compensate eliberate de farmacii.

Presedintele CAS Covasna, Forro Bela, a informat, printr-un comunicat de presa, remis joi AGERPRES, ca institutia pe care o conduce va plati farmaciilor 3.393.000 de lei, reprezentand contravaloarea retetelor onorate in luna martie a anului trecut.

Forro Bela mentioneaza, de asemenea, ca, potrivit prevederilor bugetare, deschiderea de credite pentru serviciile farmaceutice a fost, la inceputul acestui an, de 10.717.000 de lei, defalcata pe lunile martie, aprilie si mai 2010, prin urmare vor fi achitate progresiv si celelalte debite.

Anuntul conducerii CAS vine

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Examenul de rezidentiat va avea loc in acest an, cel mai probabil, pe data de 20 noiembrie si va fi organizat descentralizat pe fiecare din cele sase centre universitare de medicina din tara, a afirmat, joi, la Iasi, ministrul Sanatatii, Attila Cseke.

Aflat la Iasi pentru a participa la o intalnire organizata de Asociatia Universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania, ministrul Attila Cseke a precizat ca principiile organizarii examenului de rezidentiat vizeaza elaborarea unei metodologii unice de concurs, care vor fi supuse dezbaterii, pe site-ul Ministerului Sanatatii, incepand de saptamana viitoare.

'Am discutat despre organizarea examenului de rezidentiat de anul acesta,

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Romania se afla pe primul loc in Europa ca rata a mortalitatii pe fondul cancerului de col uterin, cu sase decese pe zi, riscul fiind de trei ori mai mare la noi fata de media europeana, se arata intr-un comunicat de presa transmis joi AGERPRES de compania GlaxoSmithKlein.

Cancerul de col uterin este principala cauza de mortalitate prin cancer la tinerele romance cu varsta intre 15 si 44 de ani, statisticile indicand peste 40.000 de femei cu acest diagnostic.

In fiecare an, aproximativ 60.000 de femei din toata Europa primesc diagnosticul de cancer de col uterin si in jur de 28.000 de

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Filiala judeteana Hunedoara a Partidului Conservator (PC), in colaborare cu Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), va asigura, incepand de joi, asistenta juridica necesara pensionarilor care se considera nedreptatiti de retinerea contributiei de 5,5% din pensie pentru asigurarile de sanatate.

Conservatorii considera ca functionarii Casei de Pensii au gresit atunci cand au aplicat formula de calcul pentru toata pensia, apreciind ca aceasta ar fi trebuit sa includa doar suma de bani care depaseste valoarea de 740 de lei.

'Noi credem ca s-a facut o greseala, deoarece OUG 117/2010 spune ca baza de calcul a contributiei de asigurari sociale de sanatate

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Primul caz de gripa noua din acest an, la Suceava, a fost confirmat la un barbat de 40 de ani, din municipiul Suceava, care se afla sub supraveghere medicala la domiciliu, a informat, joi, purtatorul de cuvant al DSP Suceava, Adrian Popescu.

Popescu a precizat ca s-a confirmat primul caz de infectie cu virus gripal AH1N1, pacientul nefiind vaccinat antigripal anterior, iar forma usoara a bolii nu a necesitat internarea pacientului, acesta fiind tratat la domiciliu.

Purtatorul de cuvant al DSP Suceava a precizat ca principala masura de preventie este vaccinarea antigripala, care se desfasoara prin cabinetele medicilor de familie.

Popescu a mentionat

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Terapia fibroamelor uterine prin embolizare se face, in prezent, in Europa, in 167 de spitale, iar dintre acestea patru sunt in Romania.

Un raport recent al Societatii Europene de Radiologie Interventionala a indicat doua centre europene cu un volum foarte mare de cazuri, respectiv 500 de cazuri pe an. Dintre acestea unul se afla in Franta si celalalt in Bucuresti, la Spitalul Universitar, unde tehnica este utilizata de dr. Rares Nechifor si dr. Bogdan Dorobat de aproape noua ani, timp in care au fost tratate peste 5.000 de paciente cu fibrom uterin.

'Avem o experienta foarte bogata. In prezent, protocolul nostru este

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

O tanara care se dadea drept medic toxicolog a cazut in plasa politistilor nemteni, dupa ce a reusit sa pacaleasca mai multi administratori de firma, pe care i-a taxat cu sume importante de bani pentru servicii de deratizare.

Potrivit unui comunicat al biroului de presa al Politiei Neamt, falsul medic toxicolog era o tanara, in varsta de 37 ani, din comuna Mavrodin, judetul Teleorman. Femeia a fost surprinsa intr-un magazin din comuna nemteana Tasca, unde efectua activitati de dezinsectie si deratizare a societatii.

Politistii i-au solicitat femeii legitimatia de serviciu si autorizatia emisa de Directia pentru Sanatate Publica Neamt, pentru efectuarea de

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Comercializarea plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice si psihotrope in municipiul Botosani va fi interzisa, potrivit unei hotarari adoptate joi de Consiliul Local.

Comerciantii care vand etnobotanice vor fi sanctionati contraventional cu amenzi de pana la 2.500 de lei, prevede actul normativ.
Sanctiunile vor putea fi dictate de primar sau de imputerniciti ai acestuia.

'Foarte multe plante etnobotanice se dau pe sub mana, la colt de strada, pe internet, insa macar sa se descurajeze vanzarea acestora prin acele magazine', a afirmat primarul Catalin Flutur.

El a spus ca va imputernici Politia Locala sa urmareasca aplicarea hotararii adoptate de CL.

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Primaria Sectorului 2 a distribuit de la inceputul anului lapte praf gratuit pentru 187 de copii nou-nascuti, oferind in total 935 de cutii, informeaza institutia intr-un comunicat remis joi.

In evidentele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului se afla inscrisi, conform datelor transmise de Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti, aproape 550 de copii nou-nascuti pe raza sectorului 2, cu varste intre 0-12 luni, dintre care numai pentru aproximativ 300 se solicita lunar acest sprijin. Acestia beneficiaza gratuit, in fiecare luna, de 5 cutii de lapte praf, cu o greutate totala de 2 kg.

Sprijinul se asigura mamelor cu

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, a solicitat Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti sa investigheze de urgenta contextul in care o femeie a fost atacata de caini in sectorul 5. Aceasta se afla in stare grava la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde a fost supusa mai multor interventii chirurgicale.

'Sunt extrem de ingrijorat de lipsa de reactie a autoritatilor, precum si de faptul ca, pe domeniul public, oamenii sunt sfasiati de cainii fara stapan. In cazul de fata, Politia va investiga si va stabili circumstantele producerii acestui eveniment. Nu este insa normal ca un om sa fie mutilat pe viata si nimeni

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un barbat din localitatea galateana Negrea a fost gasit, joi, degerat dupa ce a stat doua zile in frig intr-o magazie fara incalzire.

Radu Toader, de 68 ani, si-a vandut casa in urma cu doi ani pentru a-si plati niste datorii si locuia intr-o magazie de lemne, unde a fost gasit aproape inghetat de cativa sateni, care l-au adus la Spitalul de Urgenta din Galati.

Barbatul a ajuns, joi, la spital, in soc hipotermic si cu degeraturi de gradul patru la nivelul picioarelor.
Potrivit purtatorului de cuvant al spitalului, dr.Nicolae Bacalbasa, barbatului ii vor fi amputate labele de la ambele picioare.

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un complex imobiliar de pe teritoriul comunei Costesti, aflat intr-o stare avansata de degradare, care apartinea Asociatiei Nationale a Surzilor, a fost cedat joi spre administrare Arhiepiscopiei Ramnicului - Manastirea Bistrita.

Potrivit lui Ion Calea, presedintele CJ Valcea, in anul 2001, imobilele respective au fost transferate pe baza unui proiect in valoare de 194 030 Euro pentru o perioada de 30 de ani Asociatiei Nationale a Surzilor.

'Prin acel proiect se dorea desfasurarea unor activitati specifice persoanelor cu handicap auditiv. Se dorea crearea unor ateliere protejate ca forma de terapie ocupationala pentru tinerii surzi de peste 18 ani in vedere recuperarii si

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un salariat al templului din Bangkok in care s-au gasit in luna noiembrie 2 002 fetusi, proveniti de la avorturi ilegale, a fost condamnat joi la 20 de ani de inchisoare, au anuntat surse judiciare, citate de AFP.

Suchart Phumee, 38 de ani, salariat la pompele funebre ale templului budist Phai Ngern, a fost condamnat de un tribunal din capitala thailandeza pentru ca a ascuns fetusi, ajutand astfel clinici particulare care efectueaza avorturi ilegale.

El a fost condamnat la patru luni de inchisoare pentru fiecare fetus, 8 008 luni (667 ani). Pedeapsa a fost redusa la jumatate - 4 004 luni,

28-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Numarul bolnavilor de viroze inregistrat in judetul Constanta, in perioada 17-23 ianuarie, este de peste 2.800, cu 50% mai mare decat cel din aceeasi perioada a anului trecut.

Directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Constanta, dr. Constantin Dina, a informat, joi, printr-un comunicat remis presei, ca in 36 dintre cele 2806 de cazuri de infectii respiratorii bolnavii sunt spitalizati.

Comparativ cu saptamana anterioara perioadei mentionate, numarul virozelor a crescut cu aproape 10%. Totodata, sunt inregistrati 848 de bolnavi de pneumonie, 77 dintre acestia primind ingrijirile medicale necesare intr-o unitate spitaliceasca.

Potrivit reprezentantului DSP, cinci persoane sunt suspectate ca au gripa, dintre care trei

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Conducerea Spitalului Elias solicita Parchetului Sectorului 1 o expertiza medico-legala in cazul deputatului Liana Dumitrescu, a informat un comunicat al unitatii spitalicesti, remis joi, AGERPRES.

'In urma decesului doamnei deputat Liana Dumitrescu, conducerea Spitalului Universitar de Urgenta 'Elias' a declarat cazul ca fiind medico-legal si a solicitat la Parchetul Sectorului I o expertiza medico-legala pentru verificarea corectitudinii diagnosticului si a tratamentelor efectuate', a precizat sursa citata.

In aceeasi zi, parintii deputatului Liana Dumitrescu au depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva Spitalului Elias, in care ii acuza pe medici ca au refuzat sa

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Un studiu realizat de Muzeul national francez de Istorie naturala si ale doua institutii arata ca omul preistoric avea creierul mai mare decat al omului contemporan. In ultimii 30 000 de ani, creierul uman s-a micsorat, se pare, cu 15-30%, scrie site-ul maxisciences.com.

Creierul mare al omului contemporan este 'mai scurt, se afla mai jos in cutia craniana, comprimat la nivelul lobilor frontali si occipitali, in timp ce lobii frontali si creierul mic s-au marit', explica Antoine Balzeau, paleoantropolog la Muzeul national de Istorie naturala, citat de publicatia 20minutes.fr.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetatorii au studiat endocraniile (endocraniul = fata

28-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat joi dimineata, la Iasi, ca pana la sfarsitul anului Institutul Regional de Oncologie va fi pus in functiune.

Aflat intr-o vizita la Spitalul Clinic de Urgente 'Sf. Ioan' din Iasi, ministrul Sanatatii a promis ca va aloca fondurile necesare finalizarii lucrarilor pentru Institutul Regional de Oncologie.

In acest sens, in cursul saptamanii viitoare, Ministerul Sanatatii va aloca 18 milioane lei iar alte 52 de milioane de lei vor fi distribuite in urmatoarele luni, astfel incat Institutul Regional de Oncologie sa fie pus in functiune, a spus Cseke Attila.

Ministrul Sanatatii se afla joi intr-o vizita la Iasi

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Parintii deputatului Liana Dumitrescu au depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie o plangere penala impotriva Spitalului Elias, in care ii acuza pe medici ca au refuzat sa o externeze pe pacienta pentru a fi dusa la tratament in strainatate.

La Parchet s-a constituit un dosar penal, iar procurorii vor verifica daca acuzatiile impotriva medicilor sunt fondate.
Deputatul Liana Dumitrescu, 38 de ani, a decedat joi dimineata la Spitalul Elias din Capitala.

Ea a fost internata in stare extrem de grava ca urmare a unei boli acute vasculare cerebrale cu evolutie foarte rapida, de cateva ore.
Presedintele Societatii Romane

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Tinerii medici vor avea sansa de a se angaja intr-o unitate sanitara chiar daca nu au promovat concursul de Rezidentiat, conform unei ordonante aprobate de Guvern pentru modificarea si completarea Ordonantei nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea examenului.

Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Sanatatii remis joi AGERPRES, actul normativ introduce trei prevederi importante in ceea ce priveste organizarea concursului de Rezidentiat, precum si posibilitatea tinerilor medici de a exercita profesia pentru care s-au pregatit.

Astfel, conform actului normativ aprobat de Executiv, tinerii medicii vor avea sansa de a se angaja intr-o unitate sanitara chiar daca nu au promovat concursul de

28-01-2011
Tip stire
Stiri interne

Saracia si conditiile mizere de viata sporesc numarul bolnavilor din spitalele de psihiatrie din Republica Moldova si, potrivit unor studii, ar exista circa 100.000 de persoane cu probleme de sanatate mintala, scrie joi cotidianul Timpul de la Chisinau.

Centrul National de Management in Sanatate a stabilit ca, in ultimii cinci ani, numarul moldovenilor cu tulburari mintale a crescut cu 11.000. Potrivit unor date, in 2009 in Republica Moldova existau circa 100.000 de bolnavi.

Specialistii sustin ca bolile psihice sunt favorizate de saracie, depresie, singuratate, dar si de probleme cotidiene. 'Acesti factori nu sunt un motiv de fond in aparitia unei boli

28-01-2011
Tip stire
Stiri externe

Pagini