Termen cautat
Tip stire
E.g., 09/20/2019
Data stire

Stiri medicale: August 2013


Premierul Victor Ponta a transmis vineri condoleante familiilor celor trei romani decedati in accidentul din Ungaria, el afirmand ca a vorbit cu secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, care i-a comunicat ca celelalte victime se afla intr-o stare mai buna.

Totodata, Victor Ponta a tinut sa le multumeasca vecinilor din Ungaria pentru solidaritatea de care au dat dovada in aceste momente.

"In mod sigur, in activitatea de prim-ministru, am avut critici de adus Guvernului vecin. Insa, in momente din acestea de necazuri - mi-a spus dl Arafat ca vecinii nostri s-au comportat extraordinar, absolut toata lumea - ministrul Sanatatii,

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Cei sapte raniti adusi la Spitalele Universitar de Urgenta Bucuresti si Bagdasar Arseni sunt intr-o stare buna, au declarat sambata, pentru AGERPRES, purtatorii de cuvant ai celor doua unitati medicale, Leonard Grecescu si respectiv Florin Bica.

La Spitalul Universitar de Urgenta au fost adusi doi barbati si doua femei cu varste cuprinse intre 29-45 de ani.

"Un barbat si o femeie dintre cei adusi au suferit interventii chiar in Ungaria. Ceilalti doi prezinta politraumatisme. In prezent toti se afla in postoperator", a declarat pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar de Urgenta, Leonard Grecescu.

La randul sau, purtatorul de cuvant al

31-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Cele 11 persoane ranite in accidentul din Ungaria si aduse la Bucuresti sunt constiente, unele deja fiind operate, a declarat sambata secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat.

"Ne-am deplasat in Ungaria pentru a evalua situatia. Am ajuns cu 11 din cei 18 pacienti internati in spitalele din Ungaria. Dintre cei 11, unii sufera de diferite nivele de leziuni - de fracturi, unele deja operate, coloana. O persoana are leziune de coloana, altii au leziuni minore. Sper ca o parte sa se externeze repede, altii vor ramane pentru mai multe investigatii. Niciunul din cei 11 nu este in coma", a

31-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat a declarat intr-o conferinta de presa sustinuta la Budapesta ca doar 11 dintre cei 18 raniti in accidentul din Ungaria vor fi adusi vineri seara in Romania cu avionul militar Spartan pus la dispozitie de MApN.

Potrivit reprezentantului MS, ceilalti 7 nu pot fi adusi in tara, intrucat nu pot fi transportati din cauza starii in care se afla.

Un avion Spartan a decolat vineri de pe Baza 90 Otopeni pentru a le acorda asistenta medicala romanilor care au fost implicati in accidentul din Ungaria. Avionul a transportat echipamente specifice, precum si cinci

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a afirmat vineri la Conferinta Regionala de medicina a familiei de la Mamaia ca distribuirea cardului de sanatate nu va intra in atributia medicului de familie si de aceea, pana la jumatatea lunii septembrie, vor fi gasite cele mai bune solutii pentru a rezolva situatia distributiei acestor carduri.

"Ministrul Sanatatii a abordat in cadrul acestei intalniri tema distribuirii cardului national de sanatate, precizand faptul ca, impreuna cu primul-ministru, domnul Victor Ponta, s-a convenit ca distribuirea cardului sa nu intre in atributia medicului de familie. De aceea, pana la jumatatea lunii septembrie 2013, vor fi gasite cele mai

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Aeronava Spartan apartinand Ministerului Apararii Nationale a decolat de pe aeroportul din Budapesta, la ora 22,30 (n.r. ora Romaniei) si urmeaza sa aterizeze pe Baza 90 Otopeni in jurul orei 24,00, au precizat, vineri, pentru AGERPRES reprezentanti ai MApN.

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a declarat intr-o conferinta de presa sustinuta la Budapesta ca 11 dintre cei 18 raniti in accidentul din Ungaria vor fi adusi vineri seara in Romania cu avionul militar Spartan pus la dispozitie de MApN.

Potrivit reprezentantului MS, ceilalti 7 raniti nu pot fi adusi in tara, intrucat nu pot fi transportati din cauza

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Aeronava speciala cu echipa medicala condusa de secretarul de stat in cadrul Ministerului Sanatatii Raed Arafat a aterizat la Budapesta, informeaza vineri diplomatia romana.

La aeroport au fost prezenti reprezentanti ai misiunii diplomatice a Romaniei la Budapesta. Acestia, impreuna cu echipa medicala, urmeaza sa se deplaseze la spitalele unde se afla victimele tragicului eveniment. In functie de starea de sanatate, se va evalua oportunitatea transportarii acestora in Romania.

Misiunea diplomatica a Romaniei la Budapesta mentine in continuare legatura permanenta cu autoritatile din tara de resedinta referitoare la acest accident. Ambasada Romaniei la Budapesta este pregatita sa acorde asistenta si protectie consulara in

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

44 de persoane salvate cu ajutorul pilotilor Inspectoratului General de Aviatie al M.A.I.

In ultima saptamana, pilotii Inspectoratului General de Aviatie al M.A.I. au intervenit pentru salvarea a 44 de persoane, in misiuni executate in cooperare cu S.M.U.R.D.. Interventiile au vizat transportul medical de urgenta al celor aflati in dificultate si au presupus efectuarea, in intervalul 23 - 29 august, a peste 83 ore de zbor de catre pilotii Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, au fost executate 42 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicala S.M.U.R.D. Bucuresti (14 misiuni), Iasi (7 misiuni), Craiova (7 misiuni), Arad (7 misiuni) si Constanta (7 misiuni).

31-08-2013
Tip stire
Comunicat de presa

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a participat astazi, 30 august 2013, la Conferinta Regionala de medicina a familiei, organizata in Mamaia, judet Constanta.

Ministrul Eugen Nicolaescu le-a transmis medicilor de familie ca numai printr-un parteneriat strans intre medici, autoritati si pacienti se poate realiza reforma in sanatate, iar aici rolul medicului de familie este unul extrem de important.

"Echilibrarea componentelor sistemului sanitar este o parte esentiala in cadrul reformei in sanatate, iar aici vom pune accentul pe medicina de familie, centrele de permanenta si ambulatoriul de specialitate, diminuand in paralel cheltuielile cu sectorul spitalicesc, care este un mare consumator de resurse. Cred cu

30-08-2013
Tip stire
Comunicat de presa

30 august 2013

Informare de presa - accident Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca aeronava speciala cu echipa medicala condusa de secretarul de stat in cadrul Ministerului Sanatatii, Raed Arafat, a aterizat la Budapesta.
La aeroport au fost prezenti reprezentanti ai misiunii diplomatice a Romaniei la Budapesta.

Acestia, impreuna cu echipa medicala, urmeaza sa se deplaseze la spitalele unde se afla victimele tragicului eveniment. In functie de starea de sanatate, se va evalua oportunitatea transportarii acestora in Romania.

Misiunea diplomatica a Romaniei la Budapesta mentine in continuare legatura permanenta cu autoritatile din tara de resedinta referitoare la acest accident. Ambasada Romaniei la Budapesta este

30-08-2013
Tip stire
Comunicat de presa

Cei patru raniti din accidentul din Ungaria adusi la Spitalul Floreasca sunt constienti si se afla intr-o stare echilibrata, a declarat sambata, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al institutiei medicale, Bogdan Oprita.

El a adaugat ca pe parcursul noptii pacientii au fost supusi unor investigatii medicale. Oprita a precizat ca dintre cei patru raniti trei prezinta probleme ortopedice (fracturi), iar al patrulea prezinta un traumatism toracic si traumatism cranio-cerebral minor.

Cele 11 persoane ranite in accidentul din Ungaria au fost aduse la Bucuresti in noaptea de vineri spre sambata, cu un avion militar.

Patru dintre ranitii adusi au fost transportati la Spitalul

31-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Aeronava Spartan care transporta 11 persoane ranite in urma accidentului rutier produs in Ungaria a aterizat, sambata, la ora 00,15, la Flotila 90 Transport Aerian, au precizat pentru AGERPRES reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale.

Avionul militar a fost echipat corespunzator de catre SMURD pentru ca medicii sa poata acorda ingrijiri de specialitate.
La Budapesta au mers patru medici din cadrul SMURD Bucuresti si sapte asistenti, coordonati de secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat.

De asemenea, la bordul aeronavei s-a aflat un echipaj al Ministerului Apararii Nationale format din pilotii locotenent-comandor Cornel Mladin si locotenent-comandor Florin Ianculescu, tehnicianul de bord maistru-militar Iulian

31-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat a declarat vineri ca avionul Spartan care va pleca in Ungaria este dotat corespunzator cu echipamente medicale si este pregatit sa aduca in tara, in functie de starea de sanatate a fiecaruia, toti cei 18 raniti in accidentul rutier.

"Suntem in continuare in legatura cu consulatul nostru la Budapesta. Sunt pregatiti sa ne primeasca ca sa putem sa vizitam toate cele cinci spitale in care sunt victimele. Avionul este gata pregatit, a necesitat o pregatire tehnica, sa asezam targile si alte echipamente medicale, iar acum vom pleca. Echipa este formata din patru

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca o echipa de medici insotita de secretarul de stat Raed Arafat se va deplasa vineri in Ungaria cu o aeronava militara pentru a-i evalua pe romanii raniti intr-un accident de pe autostrada M5.

"In ceea ce priveste accidentul rutier din Ungaria, in acest moment informatiile pe care le am si deciziile care au fost luate se indreapta catre urmatoarele: s-a constituit celula de criza si coordonator este Ministerul Afacerilor Externe. Impreuna ministrul de Externe, ministrul de Apararii si secretarul de stat Raed Arafat s-au consultat cu mine. S-a luat decizia sa se constituie

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Un avion Spartan va decola vineri de pe Baza 90 Otopeni pentru a acorda asistenta medicala romanilor care au fost implicati in accidentul din Ungaria, au precizat pentru AGERPRES oficiali ai Ministerului Apararii Nationale.

Potrivit acestora, avionul va pleca in momentul in care va fi complet echipat de catre SMURD, din echipajul care va merge la fata locului facand parte si secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat.

Microbuzul romanesc implicat in accidentul care a avut loc vineri pe autostrada M5 din Ungaria se deplasa de la Galati la Milano, avea 19 pasageri si doi soferi, iar in urma coliziunii

30-08-2013
Tip stire
Stiri interne


Guvernul a decis: companiile miniere sunt mai presus de lege

29 august 2013, Rosia Montana - Guvernul a votat in sedinta proiectul de Lege privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana si stimularea si facilitarea dezvoltarii activitatilor miniere Romania.

Ca urmare a acestui fapt, Parlamentul Romaniei, la initiativa Guvernului, se pregateste sa voteze in timp record un proiect devastator pentru Romania. Legea speciala propusa de guvern stipuleaza astfel ca pentru proiectul propus la Rosia Montana compania nu mai trebuie sa respecte nici o lege, statul roman acordand toate derogarile necesare si obligandu-se sa dea toate avizele pentru

29-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Proiectul "Si ei trebuie sa aiba o sansa!", la final.
Serviciile pentru persoanele cu autism: evaluare, rezultate, sustenabilitate

Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA) si partenerii sai, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice - Directia Protectia Copilului (MMFPSPV-DPC) si Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din Romania (APCCR) anunta incheierea, pe 30 septembrie 2013, a implementarii proiectului strategic "si ei trebuie sa aiba o sansa!" - program de sprijin pentru integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu tulburari de spectru autist (TSA).

Proiectul a realizat un pas important in imbunatatirea vietii persoanelor cu autism din Romania, prin cresterea numarului de medici instruiti

29-08-2013
Tip stire
Comunicat de presa

Cursul optional 'Etica si non-discriminarea grupurilor vulnerabile in sistemul de sanatate' este necesar, atat in invatamantul universitar medical, cat si in unitatile sanitare din Romania, deoarece subiectele precum respectarea drepturilor pacientilor si obligatiile cadrelor medicale sunt prea putin abordate si cunoscute de catre viitorii profesionisti medicali, sustin reprezentantii studentilor de la trei universitati de medicina din tara.

Potrivit acestora, studentii si cadrele medicale ar trebui sa urmeze si cursul optional pentru buna informare a viitorilor medici, dar si cel pentru invatarea si recunoasterea unor probleme sociale existente in Romania.

Reprezentantilor studentilor din cele trei universitati de medicina din tara considera ca prestigiul

29-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a modificat calendarul de plati in cazul furnizorilor de medicamente si materiale sanitare, incepand cu luna iulie, pentru respectarea prevederilor directivei pentru combaterea platilor intarziate.

Potrivit unui comunicat al CNAS, in luna iulie s-au efectuat plati pentru medicamente si materiale sanitare pe programe de sanatate aferente lunii ianuarie si aprilie, in luna august s-au facut plati pentru medicamente cu si fara contributie personala pentru luna octombrie 2012 (medicamente eliberate conform vechilor reglementari si calendar de plati) si pentru luna aprilie (medicamente eliberate conform actualului contract-cadru), iar pentru medicamente si materiale sanitare pe programe de sanatate

29-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Firma japoneza de produse electronice Sony va propune in Japonia un serviciu de analiza a genomului uman prin intermediul unui parteneriat cu specialistul american de secventiere Illumina, a anuntat miercuri cotidianul Nikkei, preluat de AFP.

Sony ar urma sa detina majoritatea actiunilor unei firme destinate acestui tip de serviciu, pe care ar vrea sa o creeze in luna octombrie cu Illumina. O componenta a noii societati va fi una din firmele Sony, M3, care ofera informatii online corpului medical.

Noua firma comuna va efectua analize ale genomului pentru laboratoare farmaceutice si institute de cercetari, utilizand aparate de varf furnizate de Illumina,

28-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Un numar de 1.332 de persoane cu autism au beneficiat in ultimii trei ani de servicii specializate in cadrul unor centre deschise de Fundatia Romanian Angel Appeal, in parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si directiile sociale de la nivelul judetelor tarii, in cadrul proiectului cu finantare europeana "Si ei trebuie sa aiba o sansa!".

La sfarsitul celor 3 ani de lucru au fost deschise 40 de centre de consiliere si asistenta pentru persoane cu autism si familiile lor in 35 de judete ale tarii si in Bucuresti, oferind servicii gratuite.

In cadrul proiectului au fost inscrisi

28-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Serviciile medicale de inalta performanta, de tip RMN si CT, se pot deconta si in spitalizarea de zi, dar in conditii de urgente medico-chirurgicale si dupa ce au fost epuizate toate celelalte posibilitati de explorare, afirma deputatul PP-DD Miron Smarandache, care a obtinut aceste precizari in urma unei interpelari adresate ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Conform unui comunicat remis AGERPRES de deputatul Miron Smarandache, acesta i-a scris ministrului Sanatatii despre decontarea unor investigatii medicale mai complicate, care ar putea avea drept consecinte reducerea unor costuri din sistemul sanitar.

"Ministerul pe care il conduceti intentioneaza alocarea unor fonduri mai mari pentru serviciile medicale

28-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Medicii ieseni sunt nevoiti sa apeleze la colegii din alte judete pentru a face rost de sangele necesar in blocurile operatorii, dupa ce la Spitalul "Sf. Spiridon" rezerva de sange este epuizata aproape in totalitate.

Medicii spun ca s-a ajuns in aceasta situatie deoarece aici ajung cele mai grave cazuri din judetele din zona estica a tarii, motiv pentru care fac apel catre cetateni pentru a dona sange.

Conf. univ. dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU-SMURD din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon", a declarat miercuri ca pentru a avea necesarul de sange se apeleaza saptamanal la colegii din judetele limitrofe Iasiului, dar si

28-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Persoanele obeze care inregistreaza un deficit de anumite bacterii intestinale prezinta un risc crescut de a dezvolta maladii metabolice si cardiovasculare asociate starii lor, o descoperire care relanseaza speranta unei preventii eficiente, releva doua studii publicate miercuri.

Realizate de Institutul National de Cercetare Agronomica (INRA), cu parteneri francezi si internationali, studiile au fost realizate in comun in Danemarca si in Franta, in conditiile in care epidemia obezitatii nu inceteaza sa se extinda in intreaga lume si ar putea afecta peste 700 de milioane de persoane in 2015, potrivit estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), relateaza AFP.

Aceste studii ar putea deschide

28-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Unii dintre cei mai importanti specialisti in hipertensiune vor discuta cele mai noi informatii aparute in acest domeniu in cadrul celor 16 sesiuni stiintifice si 6 workshop-uri ale celei de-a II-a Conferinte nationale cu participare internationala a Societatii Romane de Hipertensiune care se va desfasura la Bucuresti intre 12 si14 septembrie.

Potrivit unui comunicat de presa al Sanatatea Press Group, medicii participanti la cea de-a II-a Conferinta Nationala a Societatii Romane de Hipertensiune vor primi dubla creditare, manifestarea fiind acreditata atat national, cat si european, cu 16 puncte EMC si 14 puncte EBAC.

In prima zi, manifestarea va debuta cu sesiunea

28-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Institutul Cantacuzino a confirmat primele doua cazuri de meningita West-Nile de anul acesta, din judetul Braila, dupa cum a informat purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Braila (DSP), dr. Andreia Gavrilescu.

Virusul care provoaca meningita West-Nile a fost confirmat la un barbat de 37 de ani din orasul Insuratei si la o femeie de 74 de ani din municipiul Braila, iar un tanar din comuna Chiscani este suspect ca ar fi contactat boala, fiind asteptate rezultatele probelor.

'Cele doua cazuri au fost confirmate de Institutul Cantacuzino, iar in prezent starea generala a ambilor pacienti este buna. Barbatul a fost

28-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Cercetatorii de la Universitatea de Medicina din Yokohama, Japonia, au dezvoltat un tesut hepatic uman, din celule stem, acest succes reprezentand un pas important pentru viitorul transplanturilor de ficat, informeaza Asociatia Romana a Bancilor Acreditate de Celule Stem.

"Aceasta informatie arata cat de importante sunt celulele stem pentru viitorul medicinei, in general, si al medicinei regenerative, in particular. Speram ca romanii inteleg acest lucru, atat cei cu probleme de sanatate, cat si cei care sunt constienti de importanta mentinerii sanatatii. De aceea, ne dorim ca familiile din toata tara sa apeleze la bancile membre ARBACS pentru recoltarea celulelor stem din

28-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Zece angajati isi vor pierde locurile de munca prin reorganizarea Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Galati, a anuntat, marti, directorul Directiei de Sanatate Publica, Valentin Boldea.

'Reorganizarea regionala presupune o unificare a managementului serviciului de ambulanta, adica un manager, un singur director economic si o singura structura de personal. Insa pe partea medicala nu sunt modificari, va exista in continuare acelasi dispecerat, acelasi departament de coordonare a serviciului de ambulanta, asa ca din punct de vedere al interventiilor in teritoriu, nu se va modifica nimic. Singurele modificari vor aparea la partea de administrare a serviciilor de ambulanta. Se va renunta

27-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Busoi, a declarat marti, intr-o conferinta de presa sustinuta la Brasov, ca exista in prezent mai multe discutii la nivelul cel mai inalt pentru o investitie masiva in aparatura de radioterapie.

"Aceasta investitie va fi pentru sistemul public si atunci vor fi tratati un numar foarte mare de bolnavi, fie daca aceste posibilitati financiare nu exista. Banii putini pe care ii avem putem sa suplimentam si pentru sistemul public, dar si pentru sistemul privat si atunci pacientii nu vor trebui sa plateasca o coplata atat de consistenta asa cum se intampla acum.

27-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) Cristian Busoi i-a asigurat marti pe medicii brasoveni ca exista fondurile necesare platii salariilor lor pana la sfarsitul anului.

Cristian Busoi a declarat marti, intr-o conferinta de presa sustinuta la Brasov, dupa o intalnire pe care a avut-o cu reprezentantii medicilor din judet, ca din fondul de rezerva al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si din sumele obtinute la rectificarea bugetara din toamna, se vor putea acoperi cheltuielile cu salariile personalului medical si cu utilitatile unitatilor sanitare.

Totodata, el a anuntat ca bugetul alocat spitalelor din judetul Brasov, pe anul viitor,

27-08-2013
Tip stire
Stiri interne

O dezbatere regionala privind rezolvarea problemelor din sistemul sanitar a inceput luni dupa-amiaza la Universitatea Valahia din Alexandria, in prezenta ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Participa reprezentanti ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Colegiilor judetene ale medicilor si asociatiilor de pacienti ai Patronatelor Medicilor de Familie si Colegiilor farmacistilor, conducerile directiilor de sanatate publica, manageri de spitale publice, prefecti si presedinti de consilii judetene din Regiunea Sud-Muntenia, parlamentari ai USL.

Pe agenda reuniunii se afla directiile de reforma privind restructurarea si reorganizarea sistemului sanitar, proiectul-pilot de crestere a veniturilor medicilor din unitatile sanitare publice cu paturi, legea raspunderii civile a personalului medical

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Lucrarile de modernizare a Unitatii de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) din orasul Tulcea, vor fi scoase la licitatie saptamana viitoare, valoarea totala a lucrarilor care urmeaza sa se execute fiind de peste 3,3 milioane de euro.

Contractul pentru realizarea proiectului de modernizare a UPU a fost semnat pe 25 iulie, intr-o conferinta de presa organizata luni de Consiliul Judetean Tulcea, managerul proiectului, Nicu Mihai, anuntand ca licitatiile pentru contractarea lucrarilor vor incepe saptamana viitoare.

''Prin acest proiect se asigura cadrul pentru o examinare mai buna a pacientilor si un timp mai scurt de reactie. Medicii acestei

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Tulcea ar putea fi reabilitata printr-un proiect inaintat de Consiliul Judetean (CJ) Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, institutie ce are posibilitatea de a-l finanta printr-un program guvernamental care are ca prioritate expertizarea, proiectarea si executia lucrarilor de prima urgenta pentru constructiile vulnerabile ce prezinta pericol public.

"Sper ca in doua saptamani sa pot spune ca aceasta investitie este finantata", a declarat luni, intr-o conferinta de presa, presedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Directorul SJU, Iosif Rosca, a afirmat ca modernizarea imobilului in care functioneaza Sectia de Psihiatrie este necesara in primul rand

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Premierul Victor Ponta se va afla luni si marti, in Republica Moldova, vizita fiind prilejuita de inaugurarea lucrarilor la gazoductul Iasi - Ungheni.

Din delegatia care il va insoti pe premier la Chisinau mai fac parte vice-premierul Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor Publice; Mircea Dusa, ministrul Apararii Nationale; Robert Cazanciuc, ministrul Justitiei; Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale; Constantin Nita, ministrul delegat pentru energie; Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul Sanatatii; Bogdan Aurescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe; Mihai Albulescu, secretar de stat la Ministerul Economiei si Mihnea Constantinescu, ambasador cu insarcinari speciale.

Potrivit Biroului de presa al Guvernului, Victor Ponta

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Asociatia persoanelor cu distonie Children's Joy si compania de comunicare medicala Houston NPA vor organiza la Bucuresti, sub egida Societatii de Neurologie din Romania, in data de 1 octombrie, conferinta 'Distonia, boala corpului care nu te mai asculta', obiectivul principal al manifestarii fiind acela de a atrage atentia asupra problemelor medicale si sociale cu care se confrunta persoanele cu aceasta afectiune din Romania.

Potrivit unui comunicat de presa remis luni AGERPRES, evenimentul va fi structurat in doua parti: o conferinta de informare medicala despre optiunile terapeutice disponibile pentru pacientii cu distonie si o dezbatere despre accesul la diferitele tipuri de

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Medicul Oana Secara, specializat in prevenirea si controlul infectiilor nosocomiale, a devenit manager al Spitalului Municipal Onesti dupa ce a trecut cu rezultate foarte bune probele examenului pentru ocuparea functiei vacante de mai bine de trei luni de zile, a declarat Stefan Martin, presedintele Consiliului de Administratie al respectivei unitati medicale.

Potrivit acestuia, noul director general a obtinut nota 9.60 la testul teoretic si nota 10 la proba practica, in cursul careia "a sustinut un proiect de management referitor la decongestionarea Serviciului de Urgenta al spitalului".

"Proiectul prezentat este unul ambitios. Medicul Oana Secara a evidentiat faptul ca este necesar un

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Spitalul Municipal de Urgenta din Moinesti va avea, chiar in curtea proprie, un heliport unde vor ateriza si decola elicoptere transportand pacienti aflati in situatii de extrema urgenta in ceea ce priveste sanatatea.

''Este o investitie suportata integral de la bugetul local, valoarea sa ridicandu-se la 375 de mii de lei", a declarat pentru AGERPRESs Viorel Ilie, primarul municipiului.
Doctorul Adrian Cotarlet, managerul Spitalului Municipal Moinesti, a precizat la randul sau ca heliportul ''s-a impus din necesitate", fiind menit sa elimine ''o veriga intermediara in transportul pacientului la spital, ambulanta, dar mai ales sa permita scurtarea timpului de reactie in asigurarea functiilor

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Medicii Sectiei de Medicina Interna a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau au reusit sa diagnosticheze, in urma unui examen RMN, la o femeie de 71 de ani, o boala rar intalnita, paraziti tip tenie localizati la cap.

,,Fusese internata pentru o insuficienta respiratorie si cu o tuse iritativa, dar a atras, insa, atentia faptul ca avea si un deficit de vedere, o miscare oscilanta si continua a globilor oculari, care ii dadeau femeii tulburari de vedere. S-a cerut un consult neurologic, precum si un examen la computerul tomograf, dar analizele evidentiau doar leziuni ischemice vechi. A fost internata, i s-a

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Cresterile salariale in sectorul privat din Romania au fost, in medie, in acest an, de 4,6%, in scadere cu 0,5% comparativ cu cele inregistrate in 2012, potrivit editiei din acest an a studiului salarial si de beneficii PayWell 2013, derulat de catre echipa de consultanta in resurse umane a PwC Romania.

Conform sursei citate, temperarea cresterilor salariale nominale se poate observa la nivelul tuturor sectoarelor analizate in cadrul cercetarii, cu exceptia IT&C.

Sectoarele cu crestere salariala reala (peste inflatie) sunt cele de productie (auto - 7%, industriala - 4,3%), de bunuri de larg consum, distributie (4,8%), IT&C (6,5%) si farmaceutice (5,3%),

25-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Singuratatea constituie un pericol serios pentru sanatate, afirma Jessica Olien pe site-ul Slate. Tanarul redactor a renuntat la agitatia newyorkeza iarna trecuta, optand pentru o viata mai linistita la Portland.

A incercat sa se intalneasca cu oamenii in baruri, librarii, parcuri. "Simteam ca nu am nicio legatura cu ei", scrie ea. Trista, se trezea adesea panicata in toiul noptii.

Cautand o solutie de iesire din pasa proasta, Jessica a citit studii ingrijoratoare despre lipsa interactiunilor sociale.

"Singuratatea nu numai ca ne imbolnaveste, dar ne si omoara", arata ea. Riscul de mortalitate este comparabil cu cel legat de fumat, singuratatea fiind

26-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Premierul Victor Ponta se va afla luni si marti, in Republica Moldova, vizita fiind prilejuita de inaugurarea lucrarilor la gazoductul Iasi - Ungheni.

Din delegatia care il va insoti pe premier la Chisinau mai fac parte vice-premierul Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor Publice; Mircea Dusa, ministrul Apararii Nationale; Robert Cazanciuc, ministrul Justitiei; Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale; Constantin Nita, ministrul delegat pentru energie; Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul Sanatatii; Bogdan Aurescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe; Mihai Albulescu, secretar de stat la Ministerul Economiei si Mihnea Constantinescu, ambasador cu insarcinari speciale.

Potrivit Biroului de presa al Guvernului, Victor Ponta

25-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Specialistii Clinicii de chirurgie cardiovasculara a Universitatii de Vest ''Vasile Goldis'' Arad au realizat, recent, in premiera, inlocuirea unei valve aortice calcificate la inima unei bolnave de 72 de ani.

''Cea mai recenta interventie realizata in cadrul Clinicii de chirurgie cardiovasculara a Centrului de Chirurgie Laparoscopica 'Sfantul Gheorghe' a UVVG a fost una cu risc foarte mare de dificultate, realizata in premiera aici, la Arad, de echipa de medici condusa de dr. Zoltan Galajda, profesor asociat al UVVG'', a declarat, duminica, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, presedintele universitatii aradene.

La randul sau, medicul chirurg dr. Zoltan Galajda, director al

25-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Ministerul Sanatatii va organiza, incepand de luni, in tara, o serie de intalniri regionale pe tema proiectelor de acte normative lansate in dezbatere publica.

''Avand in vedere obiectivele asumate prin Programul de guvernare in domeniul sanatatii si pornind de la principiul ca masurile de reforma au nevoie de un acord cat mai larg din partea celor implicati in sistemul sanitar, Ministerul Sanatatii, reprezentat de ministrul Eugen Nicolaescu, va organiza, incepand de luni, o serie de dezbateri regionale pe tema proiectelor de acte normative lansate in dezbatere publica'', precizeaza MS.

Potrivit MS, dezbaterea are loc pe proiecte supuse perfectionarii sau obtinerii unei

26-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Prof. univ. dr. Irinel Popescu, seful Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni din Bucuresti, a primit, duminica, titlul de cetatean de onoare al municipiului Bailesti, conferit de Consiliul Local, in semn de apreciere a activitatii reputatului chirurg.

''Este o onoare pentru noi ca i-am putut inmana azi (n.r. duminica) titlul de cetatean de onoare marelui medic chirurg, prof. univ. dr. Irinel Popescu. In primul rand, domnia sa este din Dolj, s-a nascut la Filiasi, si, in al doilea rand, ne mandrim cu faptul ca in 1977, la terminarea Facultatii de medicina in Bucuresti, cu media cea mai mare,

25-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Comunicat de presa

Campanie de verificare a starii de sanatate a romilor din Mangalia

Asociatia Viitorul Romilor Constanta, in parteneriat cu Primaria Mangalia au organizat, sambata, 24 august, in cartierul M.I. Dobrogeanu din localitate, o campanie de promovare a sanatatii pentru comunitatea roma.

Astfel, 25 de cetateni de etnie roma, care locuiesc in aceasta zona, au beneficiat de analize medicale gratuite, urmand ca sambata viitoare, un alt grup de 25 de romi sa beneficieze de aceleasi servicii medicale.

Proiectul de promovare a sanatatii si de educatie pentru sanatate numit 'Sanatate Europeana: "Analize medicale pentru romi" se desfasoara in perioada 15 august-30 noiembrie

25-08-2013
Tip stire
Comunicat de presa

COMUNICAT DE PRESA

Avand in vedere obiectivele asumate prin Programul de guvernare in domeniul sanatatii si pornind de la principiul ca masurile de reforma au nevoie de un acord cat mai larg din partea celor implicati in sistemul sanitar, Ministerul Sanatatii, reprezentat de ministrul Eugen Nicolaescu, va organiza incepand de luni, 26 august 2013, o serie de dezbateri regionale pe tema proiectelor de acte normative lansate in dezbatere publica.

Dezbaterea are loc pe proiecte supuse perfectionarii sau obtinerii unei variante care sa rezolve gravele probleme din sistem si rugam ca eventualele critici sa contina propuneri concrete sau sa efectueze comentarii care sa

25-08-2013
Tip stire
Comunicat de presa

Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica, pentru o saptamana, pe site-ul propriu, specificatiile tehnice pe care MS le solicita in procesul de achizitii publice pentru materiale sanitare si consumabile, a declarat, duminica, pentru AGERPRES, secretarul de stat Raed Arafat.

El a spus ca decizia a fost luata pentru a veni in sprijinul distribuitorilor si producatorilor de materiale si consumabile, dupa o consultare cu reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.

"Producatorii si distribuitorii de materiale sanitare au la dispozitie o saptamana pentru a transmite observatiile lor la specificatiile tehnice pe care Ministerul Sanatatii le solicita in procesul de achizitii

25-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Un elicopter SMURD care trebuia sa transporte la Bucuresti un pacient in stare grava s-a defectat sambata in curtea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Satu Mare in timp ce incerca sa decoleze.

Purtatorul de cuvant al SJU, Constantin Demian, a declarat pentru AGERPRES ca pacientul de 27 de ani a fost transportat in aeronava, dar aceasta nu a mai decolat, din motive tehnice.

"Avem internat pe sectia de terapie intensiva un pacient de 27 de ani, victima unui accident rutier petrecut in urma cu doua zile. Are traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic, fracturi costale, fractura de femur operata, contuzie hepatica, soc hemoragic.

24-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Peste 80 de persoane au fost salvate in ultima saptamana cu ajutorul pilotilor Inspectoratului General de Aviatie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) in misiuni executate in cooperare cu SMURD.

Interventiile au vizat transportul medical de urgenta al celor aflati in dificultate si au presupus efectuarea, in intervalul 14 - 22 august, a peste 150 ore de zbor de catre pilotii MAI, informeaza un comunicat remis de minister sambata.

Potrivit MAI, au fost executate 60 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicala SMURD Bucuresti (15 misiuni), Arad (15 misiuni), Constanta (12 misiuni), Iasi (12 misiuni) si Craiova (6 misiuni).

Totodata, pilotii Inspectoratului General de

24-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Sase femei si opt nou-nascuti care se aflau internati la sectia Maternitate de la Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu au fost evacuati in noaptea de vineri spre sambata dupa ce in salonul de Pretravaliu de la etajul doi a izbucnit un incendiu.

'Politistii de Politia Municipiului Giurgiu au fost sesizati prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 de o asistenta din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu ca in salonul Pretravaliu, de la etajul doi al Sectiei Maternitate, a izbucnit un incendiu. La fata locului s-au deplasat de urgenta mai multe echipaje din cadrul Politiei Municipiului Giurgiu si

24-08-2013
Tip stire
Stiri interne

ISU Giurgiu deruleaza inca cercetari privind incendiul produs la maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta, deci nu au fost stabilite deocamdata cauzele acestuia, institutia precizand ca numarul persoanelor evacuate a fost de 17, si nu de 14, cum reiesea din datele IPJ Giurgiu.

'In momentul in care colegii mei au ajuns la fata locului a fost vorba de evacuarea a cinci gravide, o lehuza, cinci copii nou-nascuti si sase lucratori din spital', a declarat sambata, pentru AGERPRES, purtatoarea de cuvant a ISU Giurgiu, Madalina Botoroaga.

In noaptea de vineri spre sambata a izbucnit un incendiu intr-un salon al sectiei Maternitate de la

24-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Directorul general al Spitalului Militar de Urgenta "Dr. Constantin Papilian" din Cluj Napoca, comandant doctor Doina Baltaru, spune ca un medic militar trebuie sa aiba calitati morale deosebite - demnitate, onoare si spirit de sacrificiu, fiind obisnuit, prin educatie, sa respecte regulile, ierarhia si mai ales pe semenii sai. Intr-un interviu acordat AGERPRES, medicul Doina Baltaru afirma ca pe termen lung un astfel de comportament isi spune cuvantul in relatia cu pacientii.

"Este trist pentru un medic sa aiba pacienti pentru care nu mai poate face mare lucru. In ultima vreme este o explozie a patologiei cardiovasculare, cu multiple complicatii,

24-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Directorul medical al Spitalului Militar de Urgenta "Dr. Constantin Papilian" din Cluj Napoca, medicul Valentin Oprea, specialist in chirurgie generala, spune ca in ultimii cinci ani la unitatea sanitara se prezinta, pentru diagnostic si tratament, tot mai multi bolnavi cu afectiuni grave, iar cazurile de cancer colo-rectal au o incidenta ingrijoratoare.

"Cancerul colo-rectal devine o problema de sanatate nationala. Trebuie introdus neintarziat intr-un program de diagnostic precoce si de profilaxie. Este adevarat ca astfel de programe sunt extrem de costisitoare, dar in momentul de fata nu exista nici cel mai mic pas pentru sustinea lui. Un pacient diagnosticat precoce si

24-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Medicii dintr-un spital american au fost uluiti cand au constatat ca un pacient s-a trezit la viata la 45 de minute dupa ce a fost declarat mort, relateaza Associated Press citand presa americana aparuta joi.

In timp ce asistentele pregateau cadavrul pentru a fi vazut de familia acestuia, el a inceput sa dea semne de viata. Cinci zile mai tarziu era pe deplin constient.

Fiul sau afirma ca ii vorbea in timp ce zacea in agonie si ii spunea ca inca nu trebuie sa moara, iar la putin timp dupa aceasta tatal lui a inviat. 'Intr-o singura clipa am trecut de la

23-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Tulcea va efectua, in perioada imediat urmatoare, primele plati catre furnizorii de medicamente in termen de 60 de zile.

''Sunt primele plati efectuate in termenul de 60 de zile de la data acordarii vizei de 'Bun de plata', ceea ce inseamna ca asiguratii au acces mai usor la medicamente, in conditiile in care unitatile farmaceutice pot efectua platile mai usor catre furnizori pentru aprovizionare'', a declarat, vineri, pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al CJAS Tulcea, Lacramioara Costache.

Aceasta a amintit ca, potrivit contractelor incheiate in anul 2013 cu furnizorii de medicamente, termenul de plata al

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Circa 50 de angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta din Tulcea vor ramane fara locuri de munca, potrivit presedintelui Consiliului Judetean (CJ), Horia Teodorescu.

"Conducerea spitalului trebuie sa-si gestioneze singura problemele. Nu sunt de acord cu o implicare brutala a CJ in situatia spitalului, dar, din datele pe care le am la aceasta ora, urmeaza sa se incheie contractele de munca pentru aproape 50 de angajati", a declarat vineri pentru AGERPRES Horia Teodorescu.

El a mentionat ca disponibilizarile nu vor afecta personalul medical, ci doar pe cel auxiliar si a dat asigurari ca institutia pe care o conduce va sprijini financiar cea

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

O echipa de medici de la Spitalul Judetean de Urgenta Timisoara va preleva, vineri dupa-amiaza, rinichii si ficatul de la un tanar de 23 de ani, victima unui accident rutier din care nu a mai putut fi salvat.

Aceasta este cea de-a 14-a prelevare de organe efectuata la Spitalul Judetean Timisoara de la inceputul anului.

"Tanarul a suferit un traumatism cranio-cerebral si a fost internat la Clinica de Anestezie Terapie Intensiva, dar, in ciuda eforturilor depuse de medici, noaptea trecuta pacientul a fost declarat in moarte cerebrala. Familia a fost de acord cu prelevarea organelor. Estimam ca interventia se va incheia

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Cladirea in care functioneaza Clinica de Oftalmologie a Spitalului Municipal Timisoara si care deserveste pacienti din tot vestul tarii, avand rang universitar, va intra in renovare, in aceasta toamna.

In perioada urmatoare va fi organizata licitatia pentru executia lucrarilor, investitia pentru refacerea fatadei si a acoperisului imobilului fiind asigurata de la bugetul local.

"Putem considera ca este o investitie medicala, dar si in patrimoniul istoric al Timisoarei, aceasta fiind una dintre cele mai vechi cladiri din oras. Am terminat toate fazele de proiectare, urmeaza licitatia de executie. Valoarea estimata pentru acest obiectiv este de 1,469 milioane de lei plus TVA", a

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Reforma din sistemul de sanatate publica constituie subiectul unei ample dezbateri care va avea loc luni, 26 august, sub egida Ministerului Sanatatii in municipiul Alexandria, invitati fiind reprezentanti ai structurilor din acest domeniu din judetele Teleorman, Giurgiu, Arges, Prahova, Calarasi, Dambovita si Ialomita.

Seful Directiei de Sanatate Publica (DSP) Teleorman, Mioara Comana, a declarat vineri pentru AGERPRES ca intre participanti se vor afla reprezentanti ai colegiilor medicilor si asociatiilor de pacienti din aceste judete, ai patronatelor medicilor de familie si colegiilor farmacistilor, directori ai DSP si presedinti ai caselor de asigurari de sanatate din Regiunea Sud-Muntenia.

De asemenea, sunt invitati prefectii

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica, pana pe 22 septembrie, proiectul de hotarare de guvern privind infiintarea serviciilor regionale de ambulanta.

Proiectul prevede infiintarea Serviciului Regional de Ambulanta Nord-Vest, Serviciului Regional de Ambulanta Centru, Serviciului Regional de Ambulanta Vest, Serviciului Regional de Ambulanta Sud-Vest, Serviciului de Ambulanta Sud, Serviciului de Ambulanta Sud-Est, Serviciului de Ambulanta Nord-Est.

Astfel, se infiinteaza Serviciul Regional de Ambulanta Nord Vest, prin reorganizarea Serviciului judetean de ambulanta Cluj si desfiintarea Serviciilor judetene de ambulanta Bihor, Satu Mare, Maramures, Bistrita-Nasaud si Salaj, se infiinteaza Serviciul Regional de Ambulanta Centru, prin reorganizarea Serviciului judetean de ambulanta Mures si

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Presedintele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Giurgiu, Marin Constantin, considera ca legea ar trebui modificata in cazul sefilor de institutii care au nevoie de concedii medicale pe o perioada mai mare de trei luni pentru a putea fi luate masuri privind inlocuirea acestora, deoarece au fost intalnite situatii cand primesc salarii si banii pe concedii medicale si cate trei persoane.

"Acum avem o situatie la ITM Giurgiu unde fostul sef se afla de aproape un an de zile in concediu medical, dar observ ca e o practica la nivelul sefilor de institutii cand perioada lor de conducere s-a incheiat

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

22 august 2013, Bucuresti

Societatea Romana de Pneumologie impreuna cu Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucuresti au lansat campania "Trezeste-te Europa - nu adormi la volan".

Aceasta isi propune sa traga un semnal de alarma in randul conducatorilor auto predispusi la Sindromul de Apnee in Somn(SASO), cu atat mai mult cu cat datele statistice existente la nivel european indica faptul ca frecventa accidentelor rutiere este mai mare de 7 pana la 12 ori la conducatorii care prezinta SASO.

Accidentele rutiere repetitive sunt de asemenea mai frecvente la pacientii cu SASO (31% versus 6%), aproximativ 50% dintre accidentele de pe autostrazile

22-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Proiectul privind infiintarea serviciilor regionale de ambulanta, pus in dezbatere publica, reprezinta un lucru foarte bun, considera seful Serviciului Ambulanta Bucuresti-Ilfov, Alis Grasu.

"Mie mi se pare un lucru foarte bun. Noi, Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, suntem regionalizati de trei ani si jumatate. Este in faza de proiect. In ceea ce ne priveste pe noi, ca regiune Bucuresti-Ilfov, lucrurile au stat foarte bine pentru ca s-a adus Serviciul de Ambulanta al judetului Ilfov la acelasi regim de dezvoltare cu Serviciul de Ambulanta Bucuresti. Saltul s-a vazut", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Alis Grasu.

Potrivit acesteia, regionalizarea prezinta mai multe avantaje.

"Avantajele regionalizarii sunt:

23-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Rata circumciziilor practicate asupra nou-nascutilor din spitalele americane a scazut cu 6% in ultimele trei decenii, declinul fiind mai pronuntat in statele din vestul tarii, releva o statistica guvernamentala facuta publica joi, citata de Reuters.

Pe plan national, aceasta rata a scazut la 58,3%, in 2010, de la 64,5% in 1979, conform datelor Centrului national pentru statistici medicale.

Nu au fost luate insa in calcul numeroasele circumcizii operate in alte parti decat in spitale, de exemplu in institutii religioase, sau cele practicate mai tarziu in cursul vietii. In statele vestice, scaderea a fost de la 63,9% in 1979 la 40,2%

22-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Aproximativ 1 - 1,5 milioane de romani sufera de sindromul de apnee in somn, ceea ce reprezinta 4-6% din populatie, a avertizat joi, intr-o conferinta de presa, presedintele Societatii Romane de Pneumologie (SRP), dr. Florin Mihaltan.

Potrivit acestuia, exista trei tipuri de tratamente pentru acest sindrom, unul dintre acestea fiind realizat de pneumologi cu ajutorul unui aparat in presiune pozitiva continua, care asigura libertatea cailor aeriene inferioare. Cel de-al doilea tratament este realizat de catre specialistii ORL si consta in interventii chirurgicale la nivelul cailor respiratorii inferioare, pentru largirea acestora. De asemenea, specialistii in chirurgia buco-maxilo-faciala si stomatologii pot realiza o

22-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Prahova are de recuperat de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Prahova suma de peste 1,8 milioane de lei, reprezentand concediile medicale ale somerilor platite de agentie de la inceputul anului 2011 pana in prezent.

Directoarea AJOFM Prahova, Cristina Stoichici, a afirmat, miercuri, in sedinta Colegiului Prefectural Prahova, ca motivul pentru care s-a ajuns la aceasta situatie este legat de incompatibilitatea sistemelor informatice dintre cele doua institutii.

''Avem de recuperat din concediile medicale ale somerilor peste 1,8 milioane lei. Au fost medieri, raspunsul a fost ca nu se poate, ca exista incompatibilitate

21-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Fostul director general al Institutului Cantacuzino Radu Iordachel a anuntat joi ca va contesta la Sectia contencios-administrativ a Inaltei Curti de Casatie si Justitie masura revocarii sale din functie de catre ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, pe care il acuza de o serie de ''abuzuri si ilegalitati''.

"Motivele din raportul in baza caruia am fost inlaturat de la conducerea Institutului incrimineaza, dupa parerea mea, mai mult Ministerul Sanatatii. Eu voi contesta ca atare si voi face dovada ca nu au niciun fel de sustinere acuzele care mi se aduc", a spus Iordachel, intr-o conferinta de presa.

El l-a criticat pe ministru pentru faptul

22-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Ministerul Sanatatii isi sustine toate punctele de vedere prezentate in urma Raportului Corpului de Control, care a fundamentat decizia revocarii din functie a fostului director general al Institutului Cantacuzino, Radu Iordachel, si considera ca decizia de a schimba managementul institutului a fost una corecta.

Ministerul Sanatatii a precizat ca de la data emiterii ordinului de revocare din functie a fostului director Radu Iordachel s-au luat o serie de masuri, astfel incat pana la sfarsitul acestui an Institutul Cantacuzino sa poata functiona eficient si sa-si poata onora obligatiile.

"Regretam atitudinea iresponsabila a fostului Director General al Institutului Cantacuzino, Radu Iordachel, despre care

22-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Cateva sute de persoane din Deva au beneficiat de consultatii oftalmologice gratuite si au primit ochelarii necesari in cadrul unui proiect derulat in oras, timp de o saptamana, de un grup de voluntari de la Pacific University Oregon, intre care se numara si cinci studente la medicina - specializarea oftalmologie.

"Grupul, format din 13 persoane si coordonat de un medic oftalmolog de origine romana, stabilit in Statele Unite, a sosit in Deva la finele saptamanii trecute, in baza unui parteneriat incheiat intre Biserica Baptista, Asociatia EPA FRAS din Statele Unite ale Americii si Clinica Pacific University. In aceasta perioada, cateva

22-08-2013
Tip stire
Stiri interne

O serie de verificari neanuntate asupra concediilor medicale in 2012, control efectuat de Agentia croata de asigurari medicale (HZZO), au dezvaluit faptul ca fiecare a patra persoana asigurata a avut concediu medical mai mult timp decat era necesar, relateaza Hina.

Motivele pentru acordarea concediului medical au fost justificate, dar durata acestuia la fiecare al patrulea caz pare nejustificata. Angajatorii croati platesc, potrivit legii, circa 14 milioane de zile de concediu medical.

Aproximativ 45.000 de croati sunt in concediu medical zilnic si procentajul din concediul medical legal platit raportat la PIB-ul pe cap de locuitor este considerabil mai mare in Croatia

22-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Un fals medic care l-a contactat telefonic pe seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) "Dobrogea", col. Viorel Jianu, si i-a solicitat suma de 300 de lei pentru un pacient aflat sub tratament medical a fost prins in flagrant de politisti si retinut pe baza de ordonanta pentru 24 de ore.

Barbatul, in varsta de 30 de ani, din municipiul Constanta, va fi prezentat joi magistratilor Judecatoriei, cu propunere de arestare preventiva pentru comiterea infractiunii de inselaciune.

Reprezentanti ai Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Constanta au mentionat pentru AGERPRES ca individul isi schimba vocea cand discuta cu potentialele victime, dandu-se drept

22-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Brazilia angajeaza mii de medici cubanezi in sectoare care duc lipsa de servicii medicale si de medici, relateaza joi agentia Associated Press.

Ministerul brazilian al Sanatatii a afirmat, intr-un comunicat postat pe site-ul sau de Internet, ca a semnat un acord cu Organizatia Panamericana a Sanatatii pentru a angaja 4.000 de medici cubanezi, care se asteapta sa soseasca in Brazilia - cea mai mare tara din America Latina - pana la sfarsitul acestui an.

Primii 400 de medici cubanezi vor sosi in Brazilia in urmatoarele cateva zile.

Guvernul brazilian recurge la medici cubanezi dupa ce n-a reusit sa atraga suficienti medici

22-08-2013
Tip stire
Stiri externe

La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad a fost inaugurata, miercuri, in prezenta lui Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean, noua Statie de Sterilizare Centralizata.

Iotcu a spus ca, in urma analizarii prioritatilor SCJU Arad, amenajarea acestei statii a fost apreciata ca un obiectiv principal, lucrarile de amenajare a statiei fiind demarate in 25 februarie a.c..

''Statia de Sterilizare Centralizata a SCJU trebuia modernizata, pe de-o parte ca sa oferim o siguranta pacientilor si personalului medical si, pe de alta parte, pentru ca spitalul sa poata fi acreditat. Pana acum statia a functionat intr-un spatiu impropriu, atat ca si dotari, cat si

21-08-2013
Tip stire
Stiri interne

O tumoare de peste un kilogram si cu un diametru de 17 centimetri a fost extirpata din stomacul unei fetite in varsta de trei ani la un spital din Zurich, in urma unei interventii chirurgicale care a durat peste 11 ore, relateaza miercuri agentia EFE citand surse medicale.

Fetita acuza de mai multe luni dureri intense de stomac, iar in urma investigatiilor s-a observat o tumoare ce ocupa 90% din cavitatea abdominala si care i-a afectat si alte organe.

'Starea pacientei era critica. I se mai dadeau doar cateva saptamani de trait. Singura solutie era operatia', declara un medic.

Interventia chirurgicala

21-08-2013
Tip stire
Stiri externe

O studenta din Marea Britanie cu note exceptionale ar putea fi nevoita sa se mute in Romania pentru a studia medicina dupa ce patru universitati britanice i-au respins cererile de aplicare, informeaza miercuri Daily Mail.

Miriam Bourne, de la Colegiul Bodmin din Cornwall, a obtinut nota maxima la chimie, biologie si geografie, insa a fost refuzata de toate universitatile la care a aplicat, inclusiv la Keele si Manchester.

Acest lucru s-a intamplat in pofida faptului ca alti studenti de la acelasi colegiu au fost acceptati sa studieze medicina desi nu aveau note la fel de mari ca Miriam.

'Studierea medicinei este un

21-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Ziua Medicinei Militare va fi marcata miercuri, in Capitala, prin ceremoniale militar-religioase la care vor participa reprezentanti ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit unui comunicat al acestui minister, oficialii vor lua parte la ceremoniale ce se vor desfasura la monumentul Eroilor Sanitari si la cel al Generalului Doctor Carol Davila, cu prilejul aniversarii a 151 de ani de la infiintarea Corpului Ofiterilor Sanitari si a Directiei Generale a Serviciului Sanitar Roman in cadrul Ministerului Treburilor din Launtru (actualul MAI).

La manifestarile dedicate Zilei Medicinei Militare au mai fost invitati si reprezentanti ai conducerii Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Justitiei, Ministerului Sanatatii,

21-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Autoritatile judetene au vizitat miercuri Centrul de ingrijire si asistenta sociala de la Dobrita, care a fost reabilitat si extins cu 50 de locuri pentru cazarea batranilor, investitia ridicandu-se la suma de 3,5 milioane de lei.

Prin construirea noului pavilion, au fost realizate 50 de locuri de cazare, inclusiv grupuri sanitare aferente, respectiv 16 camere cu doua paturi si sase camere cu trei paturi.

De asemenea, au fost create spatii pentru activitati si servicii, printre care cabinet asistente, cabinet infirmiere, izolator pentru persoane cu boli contagioase, sala de chinetoterapie si masaj.

Prin reorganizarea spatiilor existente in pavilioanele A si B vor fi

21-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Un studiu privind impactul radiatiilor catastrofei nucleare de la Fukushima asupra locuitorilor din regiunea unde se afla centrala atomica indica faptul ca 18 minori au cancer de tiroida, dar legatura dintre aceste cazuri si accidentul nuclear nu a fost confirmata, relateaza AFP.

Au fost efectuate teste pe aproximativ 200.000 de persoane cu varsta de 18 ani sau mai putin de catre un comitet de monitorizare a sanatatii locuitorilor din regiune.

Numarul cazurilor de cancer confirmate a fost stabilit la 18, de sase ori mai mult fata de raportul precedent ce dateaza din iunie si in timpul caruia a fost testat un

21-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Persoanele cu probleme ale arterelor coronariene trebuie sa fie atente la obezitatea abdominala. Dr Olivier Meillard arata ca, "in mod surprinzator, se observa la pacientii cu boli coronariene o relatie inversa intre indicele de masa corporala (IMC) si mortalitate, asa incat se poate vorbi despre paradoxul obezitatii", relateaza passionsante.be.

O echipa internationala de cercetatori a incercat sa inteleaga mai bine aceasta situatie coroborand concluziile a cinci studii de mare anvergura efectuate in total pe 15.000 de pacienti cu boli coronariene (barbati si femei in numar egal).

Rezultatele au aratat ca cea mai mare rata a mortalitatii se inregistreaza la pacientii cu

20-08-2013
Tip stire
Stiri externe

Istoria medicinei militare romanesti este una a devotamentului neconditionat pentru viata, indiferent ca este vorba despre cea a militarilor sau despre cea a populatiei civile, a declarat ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, care s-a declarat mandru de faptul ca incepand cu anul 2010 Romania are un Serviciu Medical Militar de Urgenta care functioneaza cu rezultate remarcabile.

El a aratat, cu ocazia Zilei medicinii militare, ca medicii din sistem actioneaza cu maxima responsabilitate in gestionarea tuturor situatiilor de criza.

"Istoria medicinei militare romanesti este una a devotamentului neconditionat pentru viata, indiferent ca vorbim despre cea a militarilor sau despre cea a populatiei civile.

21-08-2013
Tip stire
Stiri interne

Pagini