Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/15/2019
Data stire

Stiri medicale: Decembrie 2014


Lipsa unei culturi a dialogului social este transpusă într-un exces de reglementare în Romania, se arată în "Studiul comparativ privind dialogul social în administraţia publică din România şi Norvegia", prezentat, joi, într-o conferinţă organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).

"În Romania, lipsa unei culturi a dialogului social este transpusă într-un exces de reglementare, în timp ce în Norvegia cultura dialogului social îndelung exersată produce rezultate remarcabile. În Norvegia, guvernul are rol exclusiv de mediator între patronate şi sindicate, în timp ce în România guvernul joacă mai degrabă un rol de jandarm, în sensul că locul negocierilor şi al consultărilor

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Ieşenii sunt invitaţi, la sfârşitul săptămânii, de reprezentanţii Revistei de cultură contemporană Timpul şi cei ai Editurii Adenium la trei evenimente importante ale sfârşitului de an, care încheie campania "Gala Oamenii Timpului".

Prof.univ.dr. Daniel Şandru, directorul Revistei Timpul, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că în cadrul evenimentului vor exista întâlniri şi dezbateri cu profesori, scriitori şi alte personalităţi din zona culturală.

Astfel, Asociaţia Revistei Timpul împreună cu Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi organizează, vineri, 12 decembrie, o dublă lansare de carte: "Jurnalul unui savant român în America", de Grigore T. Popa, ediţie coordonată de dr. Richard Constantinescu şi

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Numărul cazurilor de viroze şi pneumonii înregistrate în judeţul Harghita este aproape dublu faţă de cel raportat în săptămâna precedentă, arată datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita.

Şefa DSP Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat, pentru AGERPRES, că în săptămâna 4-9 decembrie au fost raportate de către medicii de familie un număr de 1402 cazuri de infecţii acute a căilor respiratorii superioare, faţă de 805 înregistrate în săptămâna precedentă. De asemenea, 83 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonii, faţă de 48 în săptămâna anterioară.

'Interesant este faptul că în urmă cu o săptămână înregistrasem o scădere a cazurilor iar acum

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ''Sediu pentru specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole'' la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ''Ion Ionescu de la Brad' din Iaşi. Valoarea totală a investiţiei este de 40,3 milioane de lei.

Tot miercuri, Executivul a adoptat o hotărâre similară referitoare la demolarea zoobazei existente şi construirea unei clădiri de hematologie S+P+3E, pe amplasamentul acesteia, la Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă' Cluj-Napoca. În acest caz, valoarea investiţiei este de 29,6 milioane de lei.

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Peste o mie de persoane au necesitat îngrijiri medicale în săptămâna 2-9 decembrie după ce au răcit, cele mai multe cazuri înregistrate fiind diagnosticate cu pneumonie, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Elena Piţian.

Potrivit sursei citate, din totalul de 1.039 persoane care s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, 200 au necesitat internare pentru tratament de specialitate. Majoritatea cazurilor care au rămas internate este formată din copii cu vârsta între 5-14 ani.

"Din totalul persoanelor înregistrate în evidenţele spitalului între 2-9 decembrie, 746 au fost diagnosticate cu pneumonie, 131 fiind internate. La

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

O tânără de 16 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu intoxicată cu monoxid de carbon de la o sobă cu lemne, a declarat joi, pentru AGERPRES, Maddy Huzu, medic în cadrul unităţii medicale.

Potrivit acestuia, adolescenta nu le-a răspuns părinţilor la telefon, iar aceştia şi-au dat seama ca i s-a întâmplat ceva, astfel că au trimis un cunoscut la locuinţa unde eleva stătea în gazdă.

O ambulanţă a fost chemată la faţa locului, iar tânăra a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru îngrijiri de specialitate.

"Pacienta este stabilă, a venit cu durere de cap, cu

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Fundaţia Olimpică Română relansează, luna aceasta, programul ''Împreună pentru sportivii României'', prin care şi-a propus să ofere sprijin unui număr cât mai mare de cazuri sociale din rândul sportivilor, precizează forul pe site-ul său oficial.

Primele 10 cazuri au fost deja selectate şi vor primi, timp de un an, o pensie socială lunară în valoare de 300 de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru procurarea de medicamente şi alte obiecte medicale de uz frecvent.

Pentru a identifica primii beneficiari ai programului, sprijinit de UniCredit Ţiriac Bank, Fundaţia Olimpică Română a lansat un apel către federaţiile sportive, criteriile de selecţie fiind următoarele:

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Fostul deputat PDL Stelian Eftemie Ghiţă a fost condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce acesta şi-a recunoscut vinovăţia în timpul anchetei la Parchet.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis joi, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat la data de 8 octombrie acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu Stelian Eftemie Ghiţă privind săvârşirea a două infracţiuni de conflict de interese.

Procurorii susţin că Eftemie Ghiţă şi-a angajat ginerele, în

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor companiei Farmaceutica Remedia a decis în urmă cu două zile transferul activităţilor de comerţ cu ridicata către o altă entitate juridică deţinută 100% de Farmaceutica Remedia şi păstrarea activităţilor de retail în cadrul societăţii.

Conform unui comunicat remis joi AGERPRES, decizia a fost determinată de recentele impuneri legislative care obligă societăţile comerciale la separarea activităţilor de comerţ cu ridicata de cele cu amănuntul pentru produsele farmaceutice.

Structura acţionariatului Farmaceutica Remedia SA, cât şi ponderea controlului activităţilor transferate rămân neschimbate. Rapoartele consolidate ale celor două societăţi, vor fi transmise la BVB conform reglementărilor legale şi pot fi consultate

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Numărul deceselor cauzate de Ebola a ajuns la 6.388 dintr-un total de 17.942 de cazuri de infectare înregistrate la data de 7 decembrie, a anunţat miercuri, la Geneva, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.

Săptămâna trecută, Sierra Leone, una dintre cele mai afectate state africane de epidemia de Ebola, a raportat 397 de noi cazuri confirmate, de trei ori mai multe decât totalul noilor cazuri din Guineea şi Liberia, şi ele ţări lovite grav de Ebola.

Marţi, Spania a fost declarată de OMS drept ţară fără virusul Ebola, după ce au trecut 42 de zile fără o nouă contaminare. Spania a

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Angajatorul va trebui să evalueze, de la 1 iunie 2015, toate riscurile pentru securitatea sau sănătatea salariatelor şi orice efect posibil asupra sarcinii sau alăptării, la evaluări urmând să participe obligatoriu medicul de medicina muncii, potrivit unui proiect de hotărâre publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

'Pentru toate activităţile care pot prezenta un risc specific de expunere la agenţi, procese sau condiţii de muncă, angajatorul trebuie să evalueze natura, gradul şi durata expunerii salariatelor în întreprinderea şi/sau unitatea respectivă. Toate măsurile care trebuie luate referitor la securitatea şi sănătatea în muncă se consemnează în

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Cea de-a VII-a ediţie a Galei Crucii Roşii, care va avea loc vineri, are ca scop colectarea de fonduri şi alimente în beneficiul copiilor defavorizaţi, sub sloganul "E Crăciun şi pentru ei".

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, prezentatorul galei va fi Iuliana Tudor, Ambasador al Crucii Roşii Române, iar alături de ea se vor afla, pe parcursul serii, Mihaela Geoană, preşedintele Crucii Roşii Române şi Margareta Pâslaru, membru de onoare al Crucii Roşii.

"Ne dorim ca ediţia de anul acesta a Galei să facă posibilă, încă o dată, aducerea unui zâmbet pe chipurile copiilor defavorizaţi şi a familiilor acestora care se

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Bugetul pentru anul 2015 cuprinde creşteri pentru Educaţie, Sănătate, Apărare, Infrastructură, iar prioritizarea investiţiilor publice va fi în prim plan, a declarat joi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

'Bugetul pe anul viitor cuprinde creşteri pentru Educaţie, Sănătate, Apărare, Infrastructură, iar prioritizarea investiţiilor publice va fi consolidată pentru fructificarea potenţialului de creştere economică. Cheltuielile destinate investiţiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, adică o creştere de 23,8%', a explicat ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

Cheltuielile totale prevăzute de bugetul general consolidat în 2015 se

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

O fetiţă în vârstă de un an şi şapte luni a murit, joi, la spitalul de la Hârşova, după ce, în dimineaţa zilei, la o fermă de animale din apropierea oraşului, ar fi fost călcată cu maşina de proprietarul fermei.

Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au declarat, pentru AGERPRES, că micuţa a fost adusă în stare foarte gravă la spital, medicii nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa.

La aceeaşi unitate medicală este şi şoferul care a produs accidentul, acesta având nevoie de îngrijiri medicale pentru că este în stare de şoc.

Conform IPJ, tatăl copilului lucra ca îngrijitor

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Concertul de Crăciun "Bulgăraşi de veste bună", eveniment tradiţional dedicat strângerii de fonduri pentru copiii orfani de la Valea Plopului şi Valea Screzii, va avea loc sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Elisabeta.

Gazda spectacolului va fi actorul şi regizorul Dan Puric, concertul de colinde urmând să fie susţinut de corul de copii de la Valea Plopului, informează site-ul evenimentului.

Spectacolul este organizat de Teatrul Elisabeta, Compania "Dan Puric" şi Asociaţia Pro Vita iar banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi donaţi centrului de la Valea Plopului şi Valea Screzii.

Potrivit organizatorilor, spectacolul din 13 decembrie este deja sold-out, dar se doreşte

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Serile de poezie şi jazz ale MNLR 'POEZIE. LA COMEDIE !'

Ioana Greceanu, Anca Mizumschi şi Horia Gârbea, în ultima secvenţă a programului Serile de poezie şi jazz ale MNLR 'POEZIE. LA COMEDIE !'

Luni, 15 decembrie 2014, ora 18.00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti (str. Sf. Dumitru, nr. 2, în Centrul Istoric), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) prezintă a opta secvenţă şi ultima din acest an a programului Serile de poezie şi jazz ale MNLR 'POEZIE. LA COMEDIE !'.

Vor susţine recitaluri publice  trei importanţi poeţi români contemporani: Ioana Greceanu, Anca Mizumschi şi Horia Gârbea.

Amfitrionii

11-12-2014
Tip stire
Comunicat de presa

Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2015 sunt estimate la 54,83 miliarde de lei, din care 54,72 miliarde de lei pentru sistemul public de pensii (99,8%) şi 108,4 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,2%), potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2015 publicat joi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

'În cazul Bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2015, din totalul veniturilor bugetare estimate la 55.044,7 milioane lei, 63,4% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii; 0,6% din contribuţiile pentru accidente

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi Liga Română de Cancer au lansat joi o campanie de informare despre cancerul pulmonar.

O componentă importantă a campaniei "#respirăsănătate" este parteneriatul cu Băneasa Trail Run, o competiţie sportivă în aer liber ce va avea loc duminică, când 700 de persoane vor alerga în Pădurea Băneasa pe distanţe de 10,5 km sau 21 de km pentru a susţine campania.

Organizatorii campaniei îi invită pe toţi participanţii la Băneasa Trail Run să dedice cursa unui prieten, unei rude care fumează, nu obişnuieşte să facă mişcare sau nu mănâncă sănătos.

"Prin această campanie noi vrem să conştientizăm populaţia

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Peste 450 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii au fost înregistrate, în judeţul Brăila, de la începutul acestei luni, potrivit informaţiilor făcute publice de DSP Brăila.

Între cazurile raportate, 300 au fost infecţii acute ale căilor respiratorii, cinci dintre acestea necesitând internarea, iar 153 pneumonii, 35 dintre pacienţi fiind spitalizaţi.

Potrivit DSP Brăila, până în acest moment, au fost efectuate 4.500 de vaccinări antigripale, medicilor din judeţ fiindu-le distribuite 17.000 de vaccinuri gratuite împotriva gripei sezoniere.

Aproximativ 70.000 de persoane din judeţul Brăila prezintă risc crescut de contactare a gripei şi ar avea nevoie să fii vaccinate, după

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Aproape 200 de cazuri de noi de tuberculoză au fost depistate de la începutul anului în Brăila, potrivit unei situaţii făcute publice de şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila, Gabriel Ciochină.

Astfel, de la începutul anului, în Brăila au fost depistate 180 de cazuri noi de TBC, numărul total al bolnavilor de tuberculoză ridicându-se astfel la 829.

"Au fost efectuate 635 testări PPD, s-a instituit chimioprofilaxie la 180 persoane şi tratament specific la 649 persoane, iar 4.355 persoane au fost investigate în vederea stabilirii diagnosticului. Au fost înregistrare 649 persoane în tratament tuberculostatic, din care 114 forme rezistente la tratament", a

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu confirmă faptul că între un anumit deţinut şi un cadru medical al Penitenciarului-spital Poarta Albă ar exista relaţii neprincipiale, care contravin normelor de etică şi deontologie profesională.

ANP aduce aceste precizări într-un comunicat remis joi în urma articolelor publicate în media ce fac referire la o persoană custodiată de Penitenciarul Poarta Albă.

"Echipe multidisciplinare ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au efectuat în luna noiembrie şi la începutul lunii decembrie 2014, la nivelul Penitenciarului-Spital Poarta Albă, mai multe verificări ale documentelor/ activităţilor specifice. Aceste controale au vizat sectoarele: medical, economico-administrativ şi siguranţa deţinerii şi regim penitenciar. În urma

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul de promulgare a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova referitor la achiziţionarea unui elicopter care va opera, în cazul urgenţelor medicale, pe ambele părţi ale frontierei dintre cele două ţări.

Potrivit acordului privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale, semnat la Chişinău la 21 februarie, elicopterul SMURD va fi achiziţionat prin finanţare europeană şi va avea baza la Iaşi.

Iniţiativa este parte componentă a proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) pentru pregătirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Chimistul Ioan Zugrăvescu, membru corespondent al Academiei Române, s-a născut la Iaşi, la 29 mai 1910. A absolvit liceul în oraşul natal, apoi a urmat Facultatea de Ştiinţe la Bucureşti, iar în 1934 şi-a luat doctoratul în chimie.

La început a lucrat la Laboratorul de Chimie Organică al Universităţii din Bucureşti, pentru ca în 1937 să fie numit director al Secţiei de Biochimie a institutului "Victor Babeş", unde a iniţiat cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne.

Din 1948 devine şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, iar din 1949 profesor de chimie organică la Institutul de Chimie

11-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Exagerările din informaţiile bazate pe cercetări medicale provin în primul rând din comunicatele de presă oficiale publicate de universităţile în cauză şi sunt foarte rar generate de mass-media, arată un studiu publicat miercuri.

Informaţiile medicale pot avea un impact semnificativ asupra comportamentului oamenilor în ceea ce priveşte sănătatea lor şi nu reflectă întotdeauna foarte fidel activitatea ştiinţifică pe care ar trebui să o popularizeze, relatează France Presse.

Având în vedere acest lucru, cercetători de la Universitatea din Cardiff (Marea Britanie) au încercat să stabilească cine se află la originea acestor extrapolări - universităţile sau presa.

Ei au studiat 462 de comunicate de presă

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Unele medicamente prezintă riscuri pentru dinţi, favorizând apariţia cariilor. Există diferite mecanisme implicate în acest proces, se arată în revista medicală Prescrire, preluată de passionsante.be. Printre ele se numără nivelul de zahăr, uscăciunea bucală, aciditatea din gură, demineralizarea, etc.

În categoria medicamentelor cu zahăr intră siropurile, anumite pastile, comprimatele de supt sau produse homeopatice, mai ales dacă sunt luate o perioadă mai lungă.

Uscăciunea bucală poate fi provocată de medicamente atropinice, antihistaminice H1, anti-depresive, neuroleptice, opioide, amfetaminice, anticanceroase citotoxice, medicamente cardiovasculare, etc.

Şi câteva medicamente utilizate în astm cresc riscul de carii.

Antibioticele din grupa cicline pot produce îngălbenirea ireversibilă a dinţilor şi un

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

O nouă metodă prin care poate fi detectat cancerul de sân printr-un test de sânge a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Oxford în colaborare cu experţii Muzeului de Istorie Naturală şi Imperial College din Londra, rezultatele cercetării fiind publicate recent în revista Metallomics, informează capitalwired.com.

Oamenii de ştiinţă au examinat izotopii de metal cu ajutorul tehnicilor convenţionale utilizate în studiile referitoare la formarea planetelor şi în cercetările de climatologie. Astfel au descoperit că tumoarea de cancer de sân absoarbe în general zincul "light", un compus izotopic particular al zincului.

Pentru confirmarea rezultatelor studiului, cercetătorii au efectuat un test bazat pe

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Reprezentanta UNICEF în România, Sandie Blanchet, consideră că drepturile copilului devin realitate nu prin declaraţii, ci printr-un angajament politic susţinut.

"Recunoaşterea unui drept nu înseamnă neapărat şi respectarea lui. În România, progresul indicat de datele statistice naţionale ascunde adesea situaţia disperată a prea multor copii. Sunt copii părăsiţi care trăiesc într-o comunitate săracă, în mediul rural, pentru că sunt de etnie romă, pentru că au dizabilităţi. Aproape 400.000 de copii nu frecventează şcoala în mod regulat, peste 32.000 de copii trăiesc în sărăcie, cu nici doi euro pe zi (...), peste 60.000 de copii sunt separaţi de familiile lor. Drepturile copilului

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Rata omuciderilor în România a fost în anul 2012 de 2,09 la 100.000 de locuitori, relevă un raport privind violenţa în lume publicat miercuri, la Geneva, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În 28% din cazurile de crimă comise în ţara noastră în 2012 au fost folosite cuţite sau alte obiecte ascuţite, iar în 3% din cazuri au fost utilizate arme de foc. În unul din zece cazuri a fost folosită forţa brută, iar în 34% din cazuri nu se cunoaşte modul în care persoana a fost ucisă.

Potrivit aceluiaşi raport, citat de AFP, cel puţin 475.000 de persoane au fost ucise în

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Secretarul general al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, dr. Alin Popescu, a anunţat miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş lansarea celei de-a patra sesiuni de burse de cercetare, în valoare totală de 150.000 lei, pentru cercetarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului.

Potrivit doctorului Alin Popescu, pentru precedenta sesiune de burse au fost depuse 10 aplicaţii şi au fost selectate două proiecte de cercetare iar pentru anul viitor se vor acorda alte două burse, dar dacă centrul va primi o idee genială, atunci întreaga sumă va fi acordată acelui proiect.

Aplicaţiile pentru burse

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Regele Carl Gustaf al Suediei va înmâna miercuri Premiile Nobel laureaţilor în cinci domenii din acest an - zece bărbaţi şi o femeie - într-o ceremonie ce va avea loc în cursul după amiezii la Stockholm, în prezenţa a peste 1.500 de persoane.

Regele Suediei va înmâna premiile pentru Medicină, Fizică, Chimie, Literatură şi Economie, în timp ce distincţia pentru Pace va fi remisă câteva ore mai devreme la Oslo, aşa cum a hotărât Alfred Nobel, care a creat aceste premii ca ultimă dorinţă a sa, pentru a recunoaşte progresele "cele mai benefice pentru umanitate", relatează agenţia EFE.

Cele mai prestigioase premii

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Aproximativ 350 de vârstnici, majoritatea singuri, din satele izolate ale judeţului Harghita sau aflaţi într-o situaţie materială precară vor beneficia de mese festive de Crăciun oferite de filiala de Cruce Roşie.

Directoarea Crucii Roşii Harghita, Zsigmond Eva, a declarat miercuri pentru AGERPRES că, în aceste zile, înainte de Ajunul Crăciunului, se pregătesc mese pentru bătrânii care trăiesc singuri şi nu au copii sau rude în localitate, precum şi pentru cei fără posibilităţi materiale.

Ingredientele sunt cumpărate de Crucea Roşie, iar voluntarii pregătesc bucate tradiţionale, sarmale, prăjituri şi le fac o bucurie bunicilor singuri. În localităţile unde nu sunt voluntari ai Crucii Roşii

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Numărul cazurilor de cancer de sân este în creştere în Harghita, această boală afectând persoane din ce în ce mai tinere, arată o cercetare efectuată în cadrul proiectului "Împreună pentru sănătatea sânului" şi făcută publică miercuri în cadrul unei conferinţe de presă.

Datele statistice arată că în anul 2013 în Harghita se aflau în evidenţe 99 de cazuri de cancer de sân, în vreme ce în 2012 au fost 78 de cazuri, iar în 2011 se aflau în evidenţă 72 de cazuri. În ceea ce priveşte mortalitatea prin cancerul de sân, în 2013 au fost 42 de astfel de cazuri, faţă

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Un număr de 2.143 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, în ultima săptămână de raportare, cu peste 200 mai multe decât în săptămâna precedentă, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Potrivit acesteia, dintre cei peste 2.100 de gălăţeni infectaţi cu viroze, 70 au necesitat internarea, cei mai afectaţi fiind copiii cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani.

În ceea ce priveşte pneumoniile, numărul gălăţenilor diagnosticaţi cu această boală a scăzut de la 361 în săptămâna precedentă la 311 în ultima săptămână de raportare, 91 necesitând internarea. Categoria de vârstă cea

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Karl Heinz Rummenigge contează pe o revenire a lui Thiago Alcantara în timpul returului sezonului în curs, potrivit declaraţiei făcute de preşedintele lui Bayern Munchen, miercuri, în săptămânalul Sport Bild.

''Suntem optimişti în ce priveşte revenirea lui pe teren în acest sezon. Dacă va fi în februarie sau martie, nu pot să o spun. Însă procesul de vindecare pare pe calea cea bună'', a declarat Ruymmenigge.

Mijlocaşul internaţional spaniol Thiago Alcantara, operat pentru a doua oară la genunchiul drept la sfârşitul lunii octombrie la Barcelona, a fost examinat miercurea trecută la Munchen de dr. Hans-Wilhelm Müller-Wolfhart, medicul clubului, în prezenţa dr. Ramon

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Persoanele care se culcă târziu sunt în mai mare măsură susceptibile de a fi anxioase şi de a avea gânduri negative, avertizează Huffington Post, care prezintă un studiu publicat recent în revista Cognitive Therapy and Research.

Cercetătorii de la Binghamton University au intervievat 100 de studenţi, tineri adulţi, cu privire la obiceiurile lor în materie de somn: cât timp dorm şi la ce oră se culcă. Le-au cerut, de asemenea, să lucreze la calculator, pentru a afla cât mai multe despre starea lor de spirit.

Persoanele care se culcau târziu aveau mai multe gânduri negre, decât cele care se culcau devreme, iar

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Au fost depistate cu probleme la sâni 11,5% dintre cele 1.012 de femei care au beneficiat de controale medicale gratuite în cadrul campaniei "Nu am făcut destul", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, citând un studiu realizat în perioada octombrie-decembrie.

Potrivit studiului, aproape 8 din 10 femei din mediul rural nu au efectuat niciodată un control medical la sâni.

"Cele mai frecvente observaţii ale medicilor au fost legate de prezenţa nodulilor la unul sau ambii sâni, formaţiuni palpabile fixe sau mobile, dure, de diferite dimensiuni, retractarea mameloanelor, durere la palpare sau dureri

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

JOI, 11 DECEMBRIE

- Conferinţă de presă susţinută de Hegedüs Csilla, viceprim-ministru, ministrul Culturii, ocazionată de lansarea programului ''Capitalele europene ale culturii'' şi a site-ului destinat acelor oraşe din România care doresc să participe la această competiţie europeană în vederea obţinerii titlului pentru anul 2021. La eveniment vor fi prezente: Iulia Deutsch, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene, coordonator al echipei informare-comunicare şi Nadia Tunsu, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Culturii. (sediul Ministerului Culturii, ora 14.00)

-Conferinţa cu tema "Provocări politice şi economice: răspunsuri pentru Europa", organizată de Institutul European din România. (Hotel Intercontinental, ora 9.00)

-Lansarea volumului

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Senatoarea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) Biro Rozalia, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, a anunţat miercuri lansarea Pactului interinstituţional pentru sănătatea copilului şi adolescentului, care a fost semnat marţi la Senat de 25 de entităţi, ministere, spitale, asociaţii, ONG-uri.

"Acest pact este un cadru pentru începerea paşilor pentru o schimbare majoră, aş spune reformă, în serviciile de sănătate pentru copii. Consider că prin prezenţa celor aproape 150 de personalităţi din domeniile ce au în responsabilitate copiii şi adolescenţii, din cinci ministere, universităţi, colegii medicale, spitale, organizaţii şi altele, putem să formăm acea voinţă comună care

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Asociaţia SOS Infertilitatea anunţă că desfăşoară, pe parcursul întregii săptămâni, o serie de acţiuni de conştientizare a fenomenului social şi medical al infertilităţii, prin care este semnalată "inexistenţa în prezent" a unei politici publice de sprijinire a pacienţilor hipofertili din România, dar şi situaţia "dramatică" din sistemul de adopţii.

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, remis marţi AGERPRES, printre acţiunile organizate, se numără transmiterea de scrisori deschise, pe tema infertilităţii şi adopţiei, preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis, premierului Victor Ponta şi ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Asociaţia menţionată mai anunţă organizarea, tot în cadrul Săptămânii Naţionale de Conştientizare a Fenomenului Social şi Medical

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au semnat un parteneriat de colaborare în cadrul campaniei "Fii un pacient activ!" pentru informarea pacienţilor asupra drepturilor pe care le au sub legislaţia românească şi europeană.

Potrivit unui comunicat de presă al APMGR remis miercuri AGERPRES, cele două organizaţii vor colabora în vederea realizării unei imagini corecte şi clare a drepturilor de care beneficiază consumatorii din România în calitate de pacienţi.

"Dreptul la informare al consumatorilor este un drept fundamental, care este prevăzut atât în legislaţia naţională, cât şi în cea europeană, iar APC

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul de promulgare a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova referitor la achiziţionarea unui elicopter care va opera, în cazul urgenţelor medicale, pe ambele părţi ale frontierei dintre cele două ţări.

Potrivit acordului privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale, semnat la Chişinău la 21 februarie, elicopterul SMURD va fi achiziţionat prin finanţare europeană şi va avea baza la Iaşi.

Iniţiativa este parte componentă a proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) pentru pregătirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă

10-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Medicii, infirmierele şi alte persoane care luptă împotriva epidemiei de Ebola în Africa de Vest au fost desemnate 'personalitate a anului 2014' de revista americană Time, informează AFP miercuri.

'Şi-au asumat riscuri şi au continuat, au făcut sacrificii şi au salvat' vieţi, a scris miercuri redactorul-şef Nancy Gibbs pe site-ul Time, pentru a explica această opţiune.

În 2013, revista îl desemnase pe papa Francisc personalitate a anului.

Numărul persoanelor care au decedat din cauza epidemiei de febră hemoragică Ebola în cele mai afectate trei ţări din Africa de Vest (Liberia, Sierra Leone şi Guineea) se ridică la 6.331 dintr-un total de 17.800 de

10-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Pact interinstituţional pentru sănătatea copilului şi adolescentului semnat marţi, la Palatul Parlamentului, impune educaţia sanitară în şcoli, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Nelu Tătaru, secretar al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului.

"Acest pact impune educaţia sanitară în şcoli, care trebuie reintrodusă. În şcoli va fi reintrodus acel medic şcolar, vor fi reintroduse acele screening-uri periodice pentru diferite patologii aferente copilului, iar plecând pe partea medicală se vor face acele specialităţi necesare pediatriei pe diferitele ei ramuri. (...) Modificările aduse prin acest pact nu fac decât să concretizeze şi să aducă la un numitor comun politicile ce până

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Peste zece mii de elevi vor fi vaccinaţi antidifterie şi antitetanos, după ce Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului 10.840 de doze de vaccin diftero-tetanic de tip adulţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Adrian Popescu.

Vaccinul este destinat imunizării elevilor din clasa a VIII-a şi a elevilor restanţieri din clasa a IX-a.

Adrian Popescu a spus marţi că vaccinarea elevilor de clasa a VIII-a şi a IX-a va fi realizată de medicii din reţeaua de medicină şcolară în mediul urban, iar în mediul rural campania de vaccinare va fi realizată de medicii de familie.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Peste 1.700 persoane au fost vaccinate în cadrul campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii (MS) împotriva gripei de sezon în judeţul Suceava, a declarat adjunctul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Potrivit acesteia, în ultima săptămână, în judeţul Suceava au fost administrate 1.721 doze de vaccin antigripal în cadrul campaniei de vaccinare gratuită derulată prin cabinetele medicilor de familie sau a unităţilor sanitare cu paturi.

Zorescu a spus că MS a repartizat judeţului Suceava, până în prezent, în două tranşe, 7.660 doze de vaccin antigripal.

În cadrul acestei campanii sunt vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, respectiv persoane cu vârste de peste

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Societatea de Stomatologie Estetică din România va înfiinţa în următoarele 12 luni zece cabinete de medicină dentară în mediul rural şi urban în cadrul proiectului "DENS - Dezvoltarea EcoNomiei Sociale".

Cele zece cabinete medicale vor fi înfiinţate astfel: două în Bucureşti şi câte unul în Timişoara, Oradea, Iaşi, Zalău, Topolovăţu Mare - judeţul Timiş, Rediu - judeţul Iaşi, Crasna - judeţul Sălaj şi Vadu Crişului - judeţul Bihor.

"Cauzele sănătăţii orale precare a românilor sunt economice, sociale şi de educaţie. Înfiinţate prin co-finanţare europeană POSDRU sub forma unor structuri de economie socială, cabinetele au drept scop şi contribuţia la soluţionarea unor probleme

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă care prevede castrarea chimică a celor care săvârşesc abuzuri sexuale împotriva minorilor.

"Propunerea legislativă are ca obiect instituirea unor măsuri pentru ocrotirea minorilor de orice formă de abuz sexual, prin reglementarea castrării chimice, drept măsură de siguranţă", se arată în raportul Comisiei juridice.

Potrivit propunerii legislative, castrarea chimică se efectuează de către instituţiile medicale în comun cu instituţiile penitenciare, conform Regulamentului aprobat de Guvern, în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei închisorii, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de condamnare.

Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal publicat în Monitorul oficial nr.510 din 24.07.2009

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

La 10 decembrie 1904 cercetătorul Ivan Pavlov a primit Premiul Nobel pentru studiile sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit aşanumitele reflexe condiţionate, opuse celor moştenite.

Cercetările lui Pavlov din domeniul fiziologiei digestiei l-au condus la crearea unei ştiinţe a reflexelor condiţionate. În studiul reflexelor de reglare a glandelor digestive, Pavlov a acordat atenţie specială fenomenului de "secreţie psihică", care este cauzată de stimulii nutritivi.

Este celebru experimentul lui cu câinele, prin care şi-a fundamentat cercetările.A observat cum câinele are tendinţa de a saliva chiar înainte de a înghiţi, drept pentru care a început să investigheze acea secreţie din punct

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Utilizarea antiperspirantelor care conţin aluminiu prezintă un potenţial risc pentru sănătate, avertizează Institutului Federal pentru Evaluarea Riscurilor (BfR) din Berlin.

Deşi mai sunt necesare cercetări în domeniu, oamenii nu ar trebui să subestimeze efectele spray-urilor antiperspirante pe baza de aluminiu utilizate timp îndelungat, subliniază institutul.

"Există un gol de date cu privire la cantităţile reale de aluminiu absorbit prin piele", a menţionat preşedintele BfR, Andreas Hensel, citat de DPA. Se aşteaptă ca un studiu la scară mare care va fi realizat de industria cosmetică să facă lumină în această privinţă.

Urmând exemplul Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, BfR recomandă ca adulţii să limiteze

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) apreciază că numărul cazurilor de malarie din cele trei ţări cele mai afectate de Ebola din Africa Occidentală (Guineea Ecuatorială, Liberia şi Sierra Leona) ar fi putut creşte anul acesta din cauza izbucnirii acestui nou focar, motiv pentru care implementează programe intensive de luptă împotriva paludismului, informează marţi EFE.

"Nu ştim şi nici nu putem şti numărul cazurilor de malarie în actuala situaţie, dar având în vedere starea serviciilor medicale şi teama populaţiei, putem crede că au existat mai multe cazuri de relaxare a măsurilor de prevenire din cauza cărora persoanele infectate nu au putut fi

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că medicilor din sistemul public de sănătate trebuie să li se găsească posibilităţi legale să îşi poată creşte veniturile pentru a nu fi acuzaţi de infracţiuni de corupţie.

Reacţia preşedintelui Colegiului Judeţean al Medicilor Mureş a venit pe fondul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), din 3 decembrie, potrivit căreia un medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, în consecinţă el poate fi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie.

"Mulţi medici pleacă

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, realizarea celui de-al patrulea transplant cardiac din acest an, în urma prelevării de organe realizate de o echipă de specialişti de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din municipiu.

Dr. Horaţiu Suciu a arătat că prelevarea de organe, de la un tânăr de 41 de ani aflat în moarte cerebrală, a fost realizată la SCJU Târgu Mureş de dr. Cosmin Opriş şi de medicul rezident Marius Harpa, ocazie cu care s-a prelevat cordul, cei doi

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că specialiştii mureşeni vor introduce în curând un nou procedeu de implantare a unor dispozitive de reglare a debitului cardiac, în premieră în România.

"Există o listă mai largă de circa 100 de pacienţi, în care sunt incluşi şi aceşti 30 de pacienţi care au indicaţie imediată de transplant, este o listă lărgită care cuprinde pacienţi cu insuficienţă cardiacă în stadiu mai avansat, dar care sunt compensaţi prin metode convenţionale, deci cu medicaţie. (...) Suntem în

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Peste 1.350 de liceeni din 17 şcoli din Târgu Mureş au participat în ultimele cinci luni la unul dintre cele mai ambiţioase proiecte care a vizat informarea, educarea şi conştientizarea elevilor de clasa a XII-a cu privire la efectele indisciplinei manifestate în trafic, precum şi la tragediile la care se pot expune şi îi pot expune pe alţii, în calitate de şoferi, biciclişti, motociclişti sau pietoni.

"Obiectivele campaniei au fost conştientizarea, educarea şi responsabilizarea, iar grupul ţintă a fost format din elevii claselor a XII-a din 17 unităţi şcolare de pe raza municipiului Târgu Mureş. Educarea, informarea şi conştientizarea elevilor legat

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti beneficiază din luna noiembrie de un aparat angiograf achiziţionat cu fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Argeş, în mai puţin de o lună de la instalarea acestuia peste 70 de pacienţi beneficiind de angiografii, informează MS marţi.

Dintre aceşti pacienţi, 30 au avut nevoie de angioplastie, realizată tot cu ajutorul noului aparat de înaltă performanţă.

Potrivit comunicatului de presă, investiţia MS a fost de peste 2.400.000 lei, din care 10% a fost susţinută de Consiliul Judeţean.

'Unitatea sanitară argeşeană este un exemplu pozitiv de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi autoritatea locală în domeniul sanitar. Prin dotarea

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Programele naţionale de sănătate vor funcţiona "cu prorogare" şi anul viitor din aceleaşi alocări financiare, "insuficiente" pentru a acoperi nevoile pacienţilor din cauza amânării adoptării bugetului pe 2015, susţine Institutul pentru Politici Publice (IPP) într-un comunicat remis marţi presei.

"Deşi mai sunt doar câteva zile până la sfârşitul anului, noile programe naţionale de sănătate pentru anul 2015 nu au fost încă supuse consultării publice, principalul motiv fiind amânarea adoptării bugetului pe anul viitor, dar şi prelungirea transferului de competenţe în finanţarea acestor programe de la Ministerul Sănătăţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de la 1 ianuarie 2015. Sănătatea nu

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, a anunţat marţi că intenţionează promovarea unui proiect, posibil pe fonduri europene, pentru construirea unui centru de excelenţă în domeniul chirurgiei cardiace şi a chirurgiei cardiovasculare pediatrice.

"Există un proiect dar acesta trebuie să meargă mână în mână cu nişte posibilităţi şi încet-încet s-a conturat ideea că este necesar un centru de excelenţă în bolile cardiovasculare pentru că eu cred în personalul din IBCvT. Şi nu mă refer doar la chirurgia cardiovasculară, mă refer la toate clinicile care tratează şi diagnostichează boli

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va scoate la concurs, în luna ianuarie a anului viitor, 22 de posturi, cele mai multe fiind de medic la diferite secţii ale unităţii, a declarat marţi şeful Serviciului Resurse Umane din cadrul instituţiei, Dumitru Vienescu.

Potrivit acestuia, este vorba de zece posturi de medic, de patru de asistenţi, două de infirmieri, trei de îngrijitori de curăţenie şi alte două de muncitori necalificaţi. Toate posturile vacante vor fi publicate până la sfârşitul acestui an, iar la jumătatea lunii ianuarie urmează să fie organizate concursurile.

"Vom publica aceste locuri de medici, asistenţi, infirmieri şi muncitori necalificaţi, iar

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Serviciul de Salvamont Gorj va achiziţiona o nouă ambulanţă de teren care va interveni în zonele montane, instituţia mai deţinând un astfel de vehicul, singurul din judeţ cu specific să acţioneze în zonele accidentate, a declarat marţi pentru AGERPRES şeful serviciului, Sabin Cornoiu.

Noul vehicul va intra în dotarea Serviciul de Salvamont săptămâna viitoare, iar costul ambulanţei este de aproximativ 50.000 de euro, banii fiind asiguraţi de Consiliul Judeţean Gorj.

"Până la sfârşitul săptămânii viitoare o să avem ambulanţa, o să mergem la furnizor pentru a ne face instruirea pe echipamentele medicale şi instruirea privind funcţionarea maşinii. Maşina îşi va intra în

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a luat decizia retragerii delegaţiei pentru ocuparea postului de asistent şef la Terapie Intensivă a Danielei Samoilă, după ce aceasta a fost trimisă în judecată la sfârşitul săptămânii trecute, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a declarat marţi, pentru AGERPRES, managerul unităţii, Tiberiu Tătaru.

Potrivit sursei citate, spitalul nu a fost informat oficial de către organele abilitate cu privire la trimiterea în judecată a Danielei Samoilă, conducerea autosesizându-se din presă, iar asistentei i-a fost retrasă delegaţia, în locul său fiind numit un alt asistent şef.

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Bătăile neregulate ale inimii, cunoscute sub numele de aritmii cardiace, sunt adesea inofensive şi pot fi privite ca nişte "rateuri" care se întâmplă unei inimi normale. Ele pot fi totuşi, un semnal de avertizare cu privire la o posibilă afecţiune cardiacă gravă, nuanţează Fundaţia Germană a Inimii ai cărei membri sunt cardiologi de elită din Germania.

Există cazuri în care inima bate prea repede, prea lent sau neregulat ceea ce indică o problemă medicală, cum ar fi o afecţiune cardiacă sau o glandă tiroidă hiperactivă.

Tratamentul este necesar în cazul în care, de exemplu, aritmia măreşte riscul de accident vascular cerebral sau

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Numărul morţilor cauzate de epidemia de febră hemoragică Ebola în cele mai afectate ţări din Africa de Vest se ridică la 6.331 dintr-un număr total de 17.800 persoane infectate cu virus, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), redactat pe 6 decembrie şi dat publicităţii luni, scrie AFP.

Sierra Leone a devenit pentru prima dată ţara cu cel mai mare număr de persoane contaminate cu virusul Ebola, cu 7.798 de cazuri recenzate, faţă de 7.719 în Liberia.

Precedentul bilanţ al OMS, prezentat pe 2 decembrie, anunţase 6.070 de morţi din 17.145 de persoane infectate cu virus.

Epidemia, cea mai gravă de

08-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Ceremonia oficială de înmânare a Premiilor Nobel se desfăşoară anual la 10 decembrie la Concert Hall, în capitala suedeză, Stockholm - ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiului, Alfred Nobel (1896).

Ceremonia este urmată de un dineu de gală organizat la sediul primăriei din Stockholm, la care participă familia regală, membri ai guvernului şi peste 1.000 de invitaţi.

Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei înmânează laureaţilor o diplomă, o medalie şi Premiu Nobel, în valoare de 10 milioane de coroane suedeze. Medalia Premiului Nobel, concepută de renumitul sculptor norvegian Gustav Vigeland, este realizată din aur masiv şi reprezintă portretul lui

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

MIERCURI, 10 DECEMBRIE

- Masă rotundă în cadrul căreia sunt anunţate rezultatele campaniei naţionale de testări gratuite pentru depistarea cancerului de sân ''Nu am făcut destul'', lansată în octombrie de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România şi Liga Română de Cancer. (Hotel Howard Johnson, ora 10.30)

- Conferinţă de presă organizată de Moş Crăciun din Finlanda în România, care va fi primit de ambasadorul Finlandei la Bucureşti, Ulla Vaisto. (Santa Claus Kingdom, ora 10.00)
- Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Sibiu. (ora 13.00)

- Dezbatere organizată de Camera Deputaţilor, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Cei peste 2.100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani vor beneficia, în această lună, de tichetele de masă aferente lunii februarie a acestui an, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, managerul spitalului, Corneliu Mihai.

Potrivit acestuia, efortul bugetar al instituţiei pentru acordarea tichetelor de masă este de 320.000 de lei, iar acordarea acestora doar pentru o singură lună are loc în contextul problemelor financiare ale spitalului.

"Eu mi-aş dori să dau tichete lună de lună, dar să am venituri. Nu pot afecta bugetele pentru medicamente şi materiale sanitare", a afirmat Mihai.

Fiecare salariat va beneficia de câte 20 de tichete,

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Un tratat de medicină tradiţională chineză, de Liao Yuoqun, a fost lansat luni seară, la Universitatea Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, în prezenţa a numeroase cadre didactice şi studenţi, medici, precum şi reprezentanţi ai Casei Româno- Chineze Arad.

Volumul a apărut cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti, într-o prezentare grafică deosebită, la Editura Universităţii Aurel Vlaicu. El se intitulează "Medicina Tradiţională Chineză" şi a fost tradus din limba engleză de către un colectiv de cadre didactice din cadrul universităţii arădene, coordonat de Toma Sava.

'În civilizaţia antică chineză, astronomia, matematica, agricultura şi medicina au fost cele patru ştiinţa avansate. Poate

09-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Geneticianul Howard Martin Temin, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1975, s-a născut la 10 decembrie 1934, în Philadelphia, Pennsylvania. A terminat şcoala primară şi liceul în Philadelphia. Între 1951-1955, a urmat cursurile Colegiului Swarthmore.

A făcut studii de biologie în cadrul Institutului de Tehnologie din Pasadena, concentrându-se asupra experienţelor din domeniul embriologiei. După un an şi jumătate şi-a schimbat domeniul de studiu abordând virologia animală. Pentru teza de doctorat, susţinută în 1959, a realizat cercetări asupra virusului sarcom Rous, colaborând cu Harry Rubin.

După susţinerea tezei, a continuat cercetările împreună cu profesorul Dulbecco în laboratoarele acestui.

In 1960, s-a

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Oameni de ştiinţă de la Centrul Medical al Universităţii Rochester, din New York, au creat în laborator un "superşoarece", prin implantarea de celule cerebrale umane, în încercarea de a înţelege mai bine patologii neurologice umane prin studierea lor pe şoareci, conform unui material publicat pe portalul Yahoo! News.

Creierul hibrid rezultat după implantarea celulelor cerebrale umane reţine în componenţa sa neuronii de şoarece, care reprezintă aproximativ 50% din totalul celulelor cerebrale, însă toate celulele gliale, celule care susţin neuronii, sunt de provenienţă umană.

"Este în continuare un creier de şoarece, nu unul uman, însă toate celulele de susţinere (care nu sunt neuroni)

09-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Un tânăr în vârstă de 23 de ani este cercetat penal pentru comercializare de produse etnobotanice, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Tulcea.

Tânărul a fost identificat în urmă cu câteva luni de poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, după producerea unui eveniment rutier fără victime, la controlul corporal sumar asupra lui fiind găsite două pliculeţe cu fragmente de natură vegetală.

'Ulterior, poliţiştii au identificat patru persoane care au cumpărat de la inculpat produse etnobotanice', se arată în comunicatul remis luni de IPJ Tulcea.

În momentul de faţă, tânărul, care are antecedente penale, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare,

08-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Peste 96.000 de persoane au fost vaccinate antigripal în primele două săptămâni de la începutul campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii, până în prezent specialiştii în sănătate publică informând că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului remis luni AGERPRES, nu s-a înregistrat niciun caz de gripă confirmat cu laboratorul.

"Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord cadru pe timp de 2 ani pentru 3 milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcţie de receptivitatea populaţiei şi a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantităţile

08-12-2014
Tip stire
Stiri interne

O chinezoaică în vârstă de 28 de ani, care suferă de o boală de piele ce o face să pară mai bătrână cu 40 de ani, se va supune unui tratament de chirurgie estetică în încercarea de a-şi reda tinereţea, informează luni agenţia Xinhua, citată de EFE.

Viaţa lui Hu Juan s-a schimbat radical după ce a născut primul copil la vârsta de 17 ani, iar pielea gâtului şi a feţei au început să fie afectate de o boală rară numită de medici 'Cutis Laxa' - o alterare gravă a epidermei care o face să arate de cel puţin 60 de

08-12-2014
Tip stire
Stiri externe

În umbra marilor echipe şi a vedetelor, fotbalistul german Daniel Engelbrecht a avut clipa lui de glorie, după ce a înscris un gol, al victoriei, încărcat de emoţie şi semnificaţii, pentru formaţia de liga a 3-a, profesionistă, Stuttgarter Kickers, sâmbătă. A fost primul său gol după revenirea pe teren, luna trecută, cu un stimulator cardiac, de care a avut nevoie din cauza crizei suferite după ce şi-a pierdut soţia cu un an în urmă.

"Nimic nu este imposibil" stătea scris pe un tricou albastru purtat sub tricoul de joc al echipei sale, inscripţie pe care a arătat-o după ce a înscris

08-12-2014
Tip stire
Stiri externe

Un concert caritabil va fi susţinut miercurea viitoare la Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti (Arcub) pentru strângerea de fonduri destinate terapiei de recuperare a copiilor cu autism.

Potrivit unui comunicat al Arcub, concertul "Cântec pentru viitor" va cuprinde colinde şi muzică românească în interpretarea sopranei Nicole Mancaş, tenorului Liviu Indricău, baritonului Ştefan Ignat şi a pianistei Liana Mareş.

Concertul se va bucura şi de prezenţa copiilor-artişti de la Şcoala Musicando con Adina Sima, care vor aduce cu ei spiritul jucăuş al sărbătorilor.

Prin acest concert se urmăreşte strângerea de fonduri pentru a înlesni activitatea Asociaţiei Help Autism, ce oferă acces la terapie gratuită

08-12-2014
Tip stire
Stiri interne

MARŢI, 9 DECEMBRIE

- Evenimentul de lansare a Studiului comparativ privind dialogul social în administraţia publică din România şi Norvegia, organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. (sediul Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Bucureşti, ora 9.30)

- Forumul-dezbatere cu tema ''Cum se va schimba clasa politică în urma alegerilor prezidenţiale?'', eveniment organizat de Wilfried Martens Centre for European Studies, Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel. (sediul Institutului de Studii Populare din Bucureşti, ora 15.00)

- Conferinţa de presă pentru lansarea campaniei naţionale ''Lagărele de lângă tine'', un demers de sensibilizare a opiniei publice cu privire la cei

08-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Căpitan comandor Corneliu Gabriel Titiana, pilotul militar rănit în accidentul aviatic de la Sibiu, a decedat luni, la ora 12,25, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Adrian Stănculea.

Vineri, pilotul a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a decurs bine, dar prognosticul era rezervat, potrivit dr. Cristian Niţescu, directorul spitalului.

Săptămâna trecută, Ministerul Apărării Naţionale, prin Spitalul Militar Central, a achiziţionat 4.000 cm pătraţi de piele artificială pentru operaţia pilotului.

Pe 21 noiembrie, opt militari şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, pe

08-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Centrala termică de la Secţia exterioară Şipote a Spitalului de Neuropsihiatrie Socola a fost supusă unor reparaţii capitale în valoare de aproximativ 500.000 lei, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, managerul unităţii medicale, dr. Lucian Burlea.

Potrivit acestuia, începând din 20 decembrie, aceasta urmează să fie dată în funcţiune, iar încălzirea secţiei să se realizeze pe bază de lemne şi nu cu propan, cum este în prezent sistemul de încălzire.

"Prin realizarea acestei investiţii cheltuielile cu energia termică la acea secţie vor scădea cu aproximativ 400.000 lei anual. Agentul termic anterior avea costuri de circa 650.000 lei anual. Investiţia s-a realizat

07-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Înfiinţarea Institutului de Psihiatrie Socola, primul de acest gen din ţară, este o realizare, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, managerul spitalului, dr. Lucian Burlea.

"Crearea institutului ne obligă pe toţi, de la simplu muncitor până la şefi de secţie şi cadre didactice universitare, să muncim mai mult pentru a face cinste numelui şi renumelui acestei instituţii. Instabilitatea politică este moartea oricărui proiect, fie că vorbim de marile sau micile proiecte. Am avut însă norocul ca fiecare ministru al Sănătăţii să ne susţină şi să ne sprijine în realizarea acestui Institut de Psihiatrie", a afirmat dr. Lucian Burlea.

Conform directorului adjunct

07-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, sâmbătă, că începând din 2015 vor fi efectuate la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală primele operaţii de transplant de pancreas.

"Am o veste foarte bună pentru pacienţi. Transplant de pancreas se va face nu numai la Cluj, dar şi la Bucureşti. Începând din 2015 vor fi efectuate la 'Sfânta Maria' primele operaţii de transplant de pancreas", a afirmat Bănicioiu după ce a vizitat Centrul de Senologie de la Spitalul "Sfânta Maria".

Ministrul a spus că acest lucru este o confirmare a faptului că România s-a clasat pe locul doi în Europa la proceduri de transplant şi

06-12-2014
Tip stire
Stiri interne

PNL cheamă toate partidele parlamentare la o dezbatere tehnică pentru corelarea sistemului general de impozite cu nivelul redevenţei şi cu impozitele speciale pe hidrocarburi, potrivit prim-vicepreşedintelui PNL Andreea Paul.

"Redevenţele la petrol şi gaze şi impozitele speciale pe hidrocarburi trebuie corelate cu sistemul general de impozite, cu maturitatea zăcămintelor, cu liberalizarea preţului la gaze şi, mai ales, cu interesul românilor. Acum doi ani, Guvernul Ponta a înfiinţat un grup de lucru ministerial (MFP, MEC, ANRM) pentru a elabora un studiu şi opţiunile de politică fiscală în acest sens. FMI şi Banca Mondială ne-au stat suport. Este suspectă amânarea dezbaterii publice a

05-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Doctorul în economie Andreea Paul, prim-vicepreşedinte al PNL, consideră că redevenţele la petrol şi gaze şi impozitele speciale pe hidrocarburi trebuie corelate cu sistemul general de impozite, cu maturitatea zăcămintelor şi cu liberalizarea preţului la gazele naturale.

Andreea Paul apreciază că pe acest subiect este necesară o dezbatere tehnică cu toate partidele parlamentare şi reaminteşte că în urmă cu doi ani a fost înfiinţat un grup de lucru ministerial (MFP, MEC, ANRM, ANE) pentru a elabora un studiu şi opţiunile de politică fiscală în acest sens.

'Este suspectă amânarea dezbaterii publice a studiilor de specialitate şi luarea unei decizii ferme la sfârşitul

06-12-2014
Tip stire
Stiri interne

Pagini