Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/16/2019
Data stire

Stiri medicale: Februarie 2015


Doctoriţele Doina Andrei şi Simona Botez, de la Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, arestate preventiv pentru luare de mită, internări fictive şi avorturi ilegale, îşi numeau pacientele care nu plăteau pentru serviciile medicale "vaci", "proaste" şi "scroafe gravide", în timp ce bebeluşii erau "draci", potrivit convorbirilor telefonice interceptate de anchetatori.

Doctoriţele vorbeau, de asemenea, la telefon despre sumele pe care urmau să le primească de la paciente, negociind cu bolnavele preţurile pentru intervenţii.

"Din analiza convorbirilor interceptate, coroborate cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză rezultă, dincolo de orice dubiu faptul că inculpatele în cauză s-au îndepărtat

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Creşterea salariului medicilor, externalizarea unor servicii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Tulcea şi integrarea medicilor rezidenţi în sistemul de sănătate tulcean constituie posibilele soluţii ale liderilor PNL la problemele cu care se confruntă de mai mult timp unitatea spitalicească.

"Ministerul Sănătăţii trebuie să regândească o nouă lege a salarizării pentru medici şi personalul din unităţile spitaliceşti. Altfel, soluţiile prezentate şi în timpul discuţiilor cu sindicatele din sănătatea tulceană sunt doar nişte paleative. Cred că trebuie analizată posibilitatea de a creşte finanţarea alocată SJU de Consiliul Judeţean, pe bugetul actual, iar Primăria municipiului ar putea prelua de la Consiliu anumite obiective,

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Tichetele de masă au fost principalul subiect pentru care vineri, în timpul şedinţei Comisiei de Dialog Social din cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Teleorman, reprezentanţii Federaţiei Sanitas au purtat discuţii la aceeaşi masă cu autorităţile judeţene, directorii unităţilor spitaliceşti şi reprezentanţii instituţiilor direct implicate în această problemă.

Potrivit prim-vicepreşedintelui Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, sistemul sanitar are nevoie de atenţie deosebită, iar cadrele care în prezent nu îşi primesc tichetele trebuie să îşi primească drepturile obligatorii, impuse prin lege. El susţine că managerii ar trebui să facă mai multe demersuri şi eforturi pentru asigurarea celor 20 de tichete.

"Suntem profesionişti şi vrem să ne facem

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Alianţa ''Bucovina Ortodoxă'' organizează, duminică, în municipiul Suceava, un marş pentru susţinerea predării cursurilor de religie în şcoli.

Punctul de întâlnire a elevilor şi părinţilor interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor, inclusiv cea religioasă, şi care vor să participe la marş este Biserica ''Sf. Dumitru'' situată în centrul municipiului Suceava.

De aici, participanţii vor pleca în marş pe traseul Casa de Cultură, Biserica ''Sfânta Înviere'', Biblioteca Judeţeană ''I.G. Sbiera'', Palatul de Justiţie, parcul Universităţii ''Ştefan cel Mare'', Spitalul Judeţean şi retur, pe acelaşi traseu, până la Biserica ''Sf. Dumitru''.

Motto-ul evenimentului de duminică este ''Viitorul neamului este în mâinile

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

O autospecială a Serviciului de Intervenţie Rapidă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, care se întorcea dintr-o misiune desfăşurată vineri în zona localităţii Vatra Moldoviţei, a fost avariată, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Accidentul rutier s-a produs pe o arteră principală a municipiului Suceava, la intersecţia între bulevardul 1 Mai şi Calea Obcinilor.

Potrivit sursei citate, autospeciala a intrat în intersecţie, dinspre Calea Obcinilor, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, moment în care a fost lovită violent din lateral de un autoturism Opel, care se deplasa

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Cel puţin 18 persoane au fost ucise vineri în raiduri aeriene şi într-un atentat cu maşină capcană în două localităţi la nord-est de Damasc, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP.

Astfel, 11 persoane au murit după ce o maşină capcană a explodat lângă o moschee la Dmeir, la 40 de kilometri nord-est de Damasc, în timp ce alte şapte persoane, între care o femeie şi un copil, au fost ucise în opt raiduri aeriene ale armatei, care au vizat Merhej, la circa zece kilometri de capitala siriană.

Aceste violenţe au avut loc în regiunea Ghouta Orientală, principalul sector rebel

27-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că reforma fiscală lasă o gură de aer oamenilor de afaceri şi îi ajută pe aceştia în crearea de noi locuri de muncă.

'Reforma fiscală lasă o gură de aer oamenilor de afaceri şi e o relansare care îi ajută în vederea creării de locuri de muncă şi dezvoltării lor. Liberalii au dreptate, undeva la 60% dintre măsuri sunt liberale, în ideea că ajută foarte mult oamenii de afaceri. Încercăm într-o lună să venim şi cu o măsură de mărire de salarii, dar

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Spitalul orăşenesc Baraolt se află în impas financiar, fiind în imposibilitatea de a plăti utilităţile şi tichetele de masă pentru angajaţi, a declarat vineri, liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.

El a explicat, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Covasna, că Spitalul Baraolt a ajuns în această situaţie deoarece în luna ianuarie a trebuit să majoreze cu câte 100 de lei salariile angajaţilor, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, iar bugetul lunar alocat instituţiei abia acoperă plata salariilor şi contribuţiile la bugetul de stat.

'În luna ianuarie, din cei 240.000 de lei cât reprezintă bugetul lunar

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Extinderea, reabilitarea şi dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, respectiv dotarea cu aparatură medicală a celei mai mari unităţi spitaliceşti din Sălaj sunt două dintre proiectele aprobate vineri de consilierii judeţeni, valoarea totală a investiţiilor prognozate a fi realizate atât din fonduri proprii, cât şi fonduri europene ridicându-se la peste 60 de milioane de lei.

Consilierii judeţeni au aprobat devizul general în faza de studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Extindere, reabilitare şi dotare Ambulatoriu integrat de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău", având valoarea totală de 27.913.620 de lei, inclusiv TVA.

Potrivit referatului

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Reducerile la medicamente în urma aplicării Ordinului de ministru nr. 75/2009 vor fi, în unele cazuri, mai mari de 20 la sută, au declarat vineri pentru AGERPRES surse medicale.

Astfel, în cazul unui medicament folosit pentru cancere de colon, de ficat şi pulmonar, preţul nou ar fi de 4.227,65 de lei pe cutie, faţă de preţul vechi de 5.216,59 de lei pe cutie. Totodată, la un medicament pentru boală cronică de rinichi şi pentru anemie, preţul nou ar fi de 759,94 de lei pe cutie faţă de 1.043,53 de lei pe cutie.

Alte preţuri care se vor reduce vor fi: pentru un

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a anunţat joi, în conferinţă de presă, că anul acesta sunt şanse mari să înceapă lucrările la locuinţele ANL pentru medicii rezidenţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.

Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Judeţean Brăila a aprobat, anul trecut, transmiterea temporară, în folosinţă gratuită, către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a unui imobil din municipiul Brăila, în care urmează să fie amenajate 24 de apartamente destinate medicilor.

Clădirea, care se află vizavi de Spitalul Judeţean, este o fostă şcoală de băieţi, are trei etaje şi este amplasată pe un teren de 3.325 mp, aici urmând să fie

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Deputatul Partidului Naţional Liberal (PNL) Mircea Roşca, trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, rămâne în continuare în arest la domiciliu, au decis, joi, magistraţii instanţei supreme.

Potrivit reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), instanţa a respins ca nefondate contestaţiile formulate de Roşca şi de vărul său Adrian Rotilă împotriva deciziei de menţinere a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de ei.

Mircea Roşca a fost trimis în judecată la data de 16 februarie, în stare de arest la domiciliu, el fiind acuzat de două infracţiuni de

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Arena Naţională poate adăposti până la 25.000 de sinistraţi în cazul producerii unei catastrofe iar sălile de sport din 12 şcoli asigură circa 4.500 de locuri, a declarat vineri primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

El a precizat în cadrul unei conferinţe de presă privind supravieţuirea în situaţii de urgenţă că 12 şcoli (câte două în fiecare sector) au fost complet utilate şi dotate cu echipamente şi materiale necesare situaţiilor de urgenţă post-evenimente: paturi de campanie, pături, generatoare, lanterne şi tărgi.

Potrivit acestuia, în cadrul aceluiaşi proiect, Municipalitatea va săpa şi amenaja puţuri de apă de mare adâncime pentru asigurarea de surse independente de

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Starea de nutriţie poate exprima gradul în care sunt satisfăcute nevoile organismului, susţine medicul primar Ciprian Constantin, şef al Departamentului de Diabet şi Nutriţie din cadrul SUUMC ''Carol Davila''.

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante principii ale nutriţiei sănătoase este consumul în cantitate adecvată a componentelor care alcătuiesc un meniu optim.

"Dincolo de cele trei componente de bază (glucide, lipide, proteine), fibrele alimentare sunt un alt component de bază al dietei şi sunt bine caracterizate. Fibrele alimentare sunt principii de natură vegetală, nedigerabile de către enzimele digestive şi neabsorbabile prin mucoasa intestinală, majoritatea sunt polimeri glucidici. În această categorie sunt incluse

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Fumatul nu mai este un obicei acceptabil în societate în majoritatea ţărilor care implementează Convenţia-cadru pentru Controlul Tutunului, dar continuă să fie o cauză considerabilă de mortalitate, producând decesul a peste jumătate dintre persoanele care fumează cu regularitate, scrie EFE joi.

Aceste afirmaţii aparţin secretarului convenţiei-cadru, Vera Luiza da Costa e Silva, şi au fost făcute într-o conferinţă de presă ţinută la Geneva în ajunul împlinirii a zece ani de la data intrării în vigoare, la 27 februarie 2005, a acestui prin tratat încheiat vreodată sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Având ca scop combaterea epidemiei mondiale de tabagism, tratatul avea, la

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Peste 1,1 miliarde de tineri din întreaga lume riscă să aibă probleme auditive din cauza practicilor nesigure de ascultare a muzicii, precum utilizarea în mod repetat a dispozitivelor electronice sau a căştilor, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) publicat vineri şi citat de EFE.

Studiul atrage atenţia că în prezent peste 43 de milioane de tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 35 ani au deja un handicap auditiv. Între 2,5 şi 3 miliarde de tineri din întreaga lume se încadrează în această categorie de vârstă.

În ţările cu venituri mari şi medii, circa 50 % dintre tinerii cu

27-02-2015
Tip stire
Stiri externe

O internaută a lansat joi pe Twitter o dezbatere cu subiectul 'The Dress', care capătă proporţii halucinante pe web: în 14 ore, aproape 25 de milioane de internauţi şi-au spus părerea, 72% apreciind culorile rochiei ca fiind alb cu auriu, iar 28% fiind siguri că acestea sunt albastru şi negru, relatează vineri 20minutes.ch.

Totul a plecat de la un dezacord cu prietenii săi în privinţa culorii rochiei. Nici celebrităţile nu au rămas în afara dezbaterii, Taylor Swift ţinând să îşi exprime convingerea că este vorba despre albastru şi negru.

Controversa asupra adevăratelor culori ale rochiei a cuprins şi oameni de ştiinţă, care

27-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Reducerea cu 25% a mortalităţii provocată de bolile cronice netransmisibile se poate face printr-o alimentaţie sănătoasă, prin reducerea consumului de sare şi alcool, prin renunţarea la fumat şi combatarea sedentarismului, a declarat vineri la cea de a IV-a ediţie a Congresului naţional "Bolile cronice netransmisibile" prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

"Suntem unica ţară din această zonă care nu are o lege antifumat. Pasul următor este reducerea abuzului de alcool şi a sedentarismului. La ora actuală sedentarismul se consideră că este mai periculos decât obezitatea. Sunt date de ultimă oră rezultate din studiile făcute. S-au făcut sinteze

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Deputatul Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) de Maramureş, Nuţu Fonta, i-a cerut ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declanşarea unei anchete în cazul decesului unui copil din localitatea Săcel, care a fost purtat prin două spitale fără a primi îngrijirea adecvată.

"Un copil de trei ani din judeţul Maramureş a decedat zilele trecute din cauza unei insuficienţe respiratorii, după ce a fost plimbat între mai multe spitale. Micuţul din comuna Săcel a murit din cauza unei afecţiuni banale, un fapt mai puţin obişnuit în România anului 2015. Mama copilului, Rodica Dologa, l-a dus mai întâi la Spitalul Orăşenesc din Borşa, unde nu

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere Comisiei Europene şi Guvernului să folosească fondurile structurale pentru a creşte calitatea vieţii adulţilor cu dizabilităţi prin "închiderea instituţiilor rezidenţiale şi finanţarea serviciilor sociale în comunitate".

Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, IPP a solicitat recent comisarului european pentru politică regională să urmărească "cu atenţie" modul în care, în următoarele luni, autorităţile române de management pentru Programele Operaţionale 2014-2020 stabilesc condiţiile de depunere şi eligibilitate a proiectelor astfel încât angajamentele asumate de România privind dezinstituţionalizarea - înţelegând prin acest proces închiderea instituţiilor rezidenţiale pentru adulţii cu dizabilităţi şi dezvoltarea de servicii de locuire în comunitate

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Trei elevi de clasa a X-a de la Colegiul Naţional de Informatică "Traian Lalescu", din municipiul Hunedoara, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fumat ţigări cu substanţe etnobotanice în curtea şcolii, după aplicarea unui tratament la Urgenţa spitalului din localitate, adolescenţii fiind în afara oricărui pericol.

"Este vorba de trei băieţi cu vârstele de 16 şi 17 ani. Elevilor li s-a făcut rău după ce au fumat ţigări primite de la o persoană. Copiii au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor, li s-au făcut analize şi au fost perfuzaţi. De asemenea, au fost văzuţi şi de un

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Cardurile de sănătate rămase nedistribuite, aflate în prezent la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, vor fi trimise în următoarele două săptămâni medicilor de familie din judeţ în vederea repartizării acestora către persoanele asigurate din judeţ, a declarat vineri pentru AGERPRES directorul instituţiei, Daniel Bondoc.

Potrivit sursei citate, în ultimele două săptămâni, doar aproximativ două sute de carduri au fost eliberate de către reprezentanţii CJAS Gorj, iar alte circa opt sute au fost predate medicilor de familie din trei localităţi aflate la o distanţă mare de municipiul Târgu-Jiu pentru ca asiguraţii care domiciliază în respectivele oraşe sau comune

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Virozele de sezon au reprezentat principala cauză a absenţelor la simularea probelor de Evaluare Naţională în rândul elevilor de clasa a opta din judeţ.

'La probele de simulare a Evaluării Naţionale au fost înscrişi în acest an peste 2.300 de elevi din tot judeţul şi, la fiecare probă, au lipsit în medie o sută de elevi, marea majoritate a absenţelor fiind din cauza virozelor, dar au fost şi unele cazuri de absenţe din cauza îmbolnăvirii de varicelă", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean Şcolar Giurgiu, Georgeta Stănescu.

Ea spune că elevii giurgiuveni nu au tratat cu superficialitate

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin, a avut joi o întrevedere cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, discuţiile purtate vizând "evaluarea rezultatelor şi stabilirea perspectivelor cooperării bilaterale româno-britanice, în plan cultural".

Potrivit unui comunicat de presă remis, joi, AGERPRES, Georgică Severin a subliniat în timpul întrevederii "colaborarea foarte bună" pe care Comisia o are cu Ambasada Marii Britanii şi British Council, precum şi relaţia de cooperare existentă între British Council şi Institutul Cultural Român.

"Preşedintele Comisiei pentru cultură a amintit faptul că la finele anului trecut şi-a încetat valabilitatea Programul dintre

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Tinerii din statele extracomunitare, care vin să studieze la Galaţi, reprezintă importante surse de venit pentru instituţia academică locală, o realitate pe care reprezentanţii conducerii Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi nu se feresc să o recunoască.

Potrivit prorectorului Universităţii Dunărea de Jos, Adrian Lungu, fiecare student care provine dintr-o ţară care nu este membră a UE, plăteşte, lunar, o sumă de nu mai puţin de 450 de euro pe lună, bani care reprezintă doar taxa de şcolarizare, nu şi regia de cămin sau mâncarea consumată la cantina studenţească.

Acest lucru înseamnă că fiecare student originar din state care nu sunt membre

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

O filială japoneză a gigantului farmaceutic elveţian Novartis a fost comandată vineri cu suspendarea activităţii timp de 15 zile deoarece nu a raportat la timp autorităţilor cazurile de efecte secundare grave ale tratamentelor împotriva cancerului, a anunţat ministerul japonez al sănătăţii, informează AFP.

Acesta este prima sancţiune de acest fel impusă unui laborator farmaceutic pentru o astfel de deficienţă, potrivit aceleiaşi surse.

Novartis Pharma nu va vinde medicamentele prescrise între 5-19 martie, cu excepţia a cinci dintre ele pentru care nu există medicamente generice sau a căror absenţă ar avea consecinţe foarte dăunătoare asupra pacienţilor, a detaliat ministerul într-o declaraţie, citat de

27-02-2015
Tip stire
Stiri externe

O delegaţie militară şi civilă din partea Ambasadei SUA a vizitat municipiul Mangalia, cu scopul identificării unor proiecte social-umanitare care ar urma să fie finanţate de partea americană.

Reprezentanţii Primăriei Mangalia au informat, joi, printr-un comunicat remis presei, că într-o primă etapă oaspeţii au vizitat spitalul municipal, unde au discutat cu reprezentanţii instituţiei despre renovarea unui corp de clădire al unităţii medicale.

Totodată, militarii americani au donat spitalului peste 400 de rame de ochelari cu lentile ajustabile.

Ulterior, delegaţia Ambasadei SUA a avut o întrevedere cu primarul Mangaliei, Cristia Radu, fiind analizate anumite proiecte comunitare care urmează

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Comisia Europeană a anunţat joi că va acorda un premiu de un milion de dolari persoanei sau colectivului de cercetători care va elabora un test rapid prin care să se stabilească dacă un pacient are sau nu nevoie de tratament cu antibiotice, transmite EFE.

Această iniţiativă urmăreşte 'stoparea folosirii excesive a antibioticelor şi a creşterii rezistenţei antimicrobiene, care anual omoară 25.000 de persoane şi implică cheltuieli medicale şi prin pierderi de productivitate a muncii de aproximativ 1,5 miliarde de euro'.

CE a făcut acest anunţ simultan cu publicarea raportului său asupra celui de-al cincilea plan de acţiune împotriva rezistenţei antimicrobiene, care prezintă

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Câteva ceşti de cafea pe zi ar reduce riscul de scleroză în plăci, arată o analiză de studii desfăşurată în Suedia şi Statele Unite şi publicată joi pe site-ul Academiei americane de neurologie.

'Consumul de cafeină a fost deja asociat cu o reducere a riscului de apariţie a bolilor Parkinson şi Alzheimer, iar studiul nostru pune în evidenţă şi potenţiale efecte protectoare împotriva sclerozei în plăci', afirmă dr Ellen Mowry, neurolog la Facultatea de Medicină a Universităţii Johns Hopkins din Baltimore (nord-estul Statelor Unite), principalul autor al analizei.

Astfel se 'întăreşte ideea că această substanţă ar putea avea

27-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Consumul de droguri se află în creştere în rândul tinerilor în ultimii ani, relevă datele Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), făcute publice vineri, la Braşov, cu ocazia lansării Programului "Arta contra Drog 2015.

În ultimii patru ani, în România, conform datelor ANA, prevalenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii în rândul populaţiei generale 15-64 de ani s-a triplat, de la 1,7% în anul 2007, la 4,3% în anul 2011. De asemenea, în rândul elevilor de 16 ani acest tip de prevalenţă s-a dublat de la 5% în anul 2007, la 10% în anul 2012, iar în rândul studenţilor a ajuns la 21%.

"Am

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Iulian Danielescu, a fost trimis vineri în judecată, în stare de libertate, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru abuz în serviciu, alături de alte nouă persoane, inspectori, profesori şi angajaţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, cercetaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu sau instigare la abuz.

Potrivit DNA, şi inspectorul şcolar la disciplina limba română din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, la data săvârşirii faptelor, Simion Adrian, a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru trei infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, una de abuz în serviciu şi două de luare de mită.

Tot

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Directorul Centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din Botoşani, Vlad Axinciuc, a atras atenţia, vineri, în cadrul Colegiului prefectural, asupra creşterii numărului de cazuri de tineri care se droghează folosind otravă pentru şobolani.

Axinciuc, care a prezentat stadiul "Planului de acţiune 2014 - 2016 pentru implementarea Strategiei judeţene antidrog", susţine că utilizarea Killtox pentru crearea unor stări euforice "a devenit o practică în rândul tinerilor".

"Trendul ultimilor trei ani este în creştere la Urgenţe din cazul consumului de alcool, în scădere la abuzul de medicamente, se menţine constant în ceea ce priveşte consumul de droguri de risc şi mare risc şi

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Primăriile din Botoşani au finalizat, anul trecut, 60 de proiecte de investiţii cu fonduri guvernamentale sau europene, potrivit unei situaţii prezentate vineri de Instituţia prefectului.

Potrivit raportului prezentat în Colegiul prefectural, celor 60 de proiecte finalizate li se adaugă alte alte 282 proiecte în derulare, implementate de 70 dintre unităţile administrativ- teritoriale din judeţ.

Atât proiectele finalizate, cât şi cele în derulare constau în modernizări sau reabilitări de drumuri judeţene, comunale, locale şi străzi orăşeneşti, reabilitări sau extinderi de utilităţi şcolare, alimentări cu apă, canalizări, staţii de epurare, baze sportive şi terenuri de sport, cămine culturale, centre de zi pentru copii sau

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Cursa populară a maratonului de la Tel Aviv a fost suspendată, vineri, după ce doi alergători au leşinat din cauza căldurii şi alţi numeroşi participanţi au primit îngrijiri medicale, relatează EFE.

Organizatorii şi primăria au decis întreruperea cursei populare a maratonului, după ce competiţia rezervată profesioniştilor se încheiase cu victoria kenyanului William Kiprono Yegon, 32 ani, care a stabilit un nou record al cursei, cu 2h10min29sec, şi a încasat un premiu de 15.000 dolari.

La cursa populară au luat startul 40.000 de alergători, înscrişi la diversele categorii pe care organizatorii le-au programat începând cu ora 6 dimineaţa, pentru a se evita căldura

27-02-2015
Tip stire
Stiri externe

ARPIM se declară de acord cu alinierea preţurilor la medicamente, însă afirmă că în această situaţie ''este onest, echitabil şi obligatoriu'' ca statul să asigure companiilor producătoare de medicamente în România aceleaşi condiţii ca cele existente în ţările din Uniunea Europeană - eliminarea taxei clawback, calcularea preţului la medicamente utilizând cursul de schimb valutar folosit la alcătuirea bugetului pentru anul în curs, actualizarea listei de medicamente în mod real şi continuu, alocarea unui buget pentru medicamente la un nivel comparabil cu cel al ţărilor UE

Reprezentanţii ARPIM îi solicită premierului organizarea de urgenţă a unui forum expert de dezbatere a situaţiei

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Angajaţii de la Institutul Cantacuzino au protestat vineri, timp de două ore, pentru a treia zi consecutiv, în incinta unităţii, nemulţumiţi de faptul că de mai bine de două luni nu şi-au primit salariile întregi.

"Astăzi am protestat în curtea institutului timp de două ore. Am făcut un marş al tăcerii. Vom protesta şi luni, şi marţi, şi miercuri, până când situaţia institutului va fi luată în discuţie în şedinţa de guvern", a declarat pentru AGERPRES vicepreşedintele sindicatului din Institutul Cantacuzino, Monica Bălteanu.

Situaţia în care se află Institutul Cantacuzino este cauzată de managementul defectuos, a afirmat joi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu,

27-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Primarul comunei vâlcene Sineşti, Mihai Rusie, doreşte transformarea spitalului din localitate într-un centru social, acesta considerând că populaţia îmbătrânită are nevoie de o îngrijire adecvată, de personal medical specializat, dar şi de socializare.

"Mă confrunt cu o populaţie îmbătrânită, copiii sunt plecaţi sau unii nu mai au rude deloc. Mulţi sunt imobilizaţi la pat, nu mai pot să spargă un lemn, sau să-şi gătească, dar au însoţitori. Însă, una este să le oferi un cadru în care să beneficieze de asistenţă medicală permanentă, de tratament, de socializare. În acest sens, spitalul din Sineşti ar putea fi transformat într-un astfel de centru

25-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Organizaţia de femei a filialei judeţene a PNL Tulcea va face demersuri la nivel naţional pentru a sprijini redeschiderea secţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) a cărei activitate a fost suspendată temporar în urmă cu zece zile.

"Este nevoie de presiuni politice pentru a sprijini redeschiderea secţiei de pediatrie. Vom vorbi săptămâna viitoare cu doamna Lucia Varga pe acest subiect pentru a face demersuri la nivel naţional. Vorbim despre copii vulnerabili care nu pot fi transportaţi de fiecare dată la Constanţa, iar aceasta este o problemă în care trebuie să ne implicăm", a declarat joi, într-o conferinţă de

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Un chirurg italian şi-a fixat ambiţiosul obiectiv de a reuşi în doi ani primul transplant de cap de la o persoană al cărei organism nu mai funcţionează la o alta cu organismul sănătos dar fără funcţii cerebrale, conform cnet.com.

Transplantul de cap este un concept fascinant, subiect al unor filme dar şi al unor experimente la limita dintre ştiinţă şi macabru desfăşurate în anii '50 - '60 ai secolului trecut.

Unul dintre pionierii acestui concept este savantul rus Vladimir Demihov, care a reuşit în anii '50 operaţia de transplant al unui cap de câine la alt câine, obţinând un câine care trăia

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Cunoaşterea ştiinţifică este diversificată continuu. Zi de zi pe fluxurile de ştiri ajung informaţii cu privire la noi descoperiri din diferite domenii, fie că este vorba despre Univers şi spaţiul cosmic, despre Pământ şi biosferă, despre istorie şi arheologie, despre mediu etc.

Prezentăm o selecţie a celor mai importante descoperiri din diferitele domenii de cercetare ştiinţifică anunţate în cursul lunii februarie

Spatiu

La începutul lunii februarie, NASA a anunţat un nou proiect ambiţios, trimiterea unei misiuni robotizate pe Europa, unul dintre sateliţii giganticei planete gazoase Jupiter, o lume pe care se află un ocean şi care ar putea adăposti forme de viaţă.

In cursul

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Luptătorul Superkombat Andrei Stoica s-a alăturat campaniei #SelfieForLife, derulată de Asociaţia Fight for Life Charity care strânge fonduri pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer, internaţi la Institutul Fundeni din Bucureşti, informează un comunicat remis AGERPRES.

Provocat de Ciprian Sora, Andrei Stoica, luptătorul numărul 1 din circuitul Superkombat s-a alăturat miercuri Campaniei #SelfieForLife. La rândul său, Andrei Stoica l-a provocat pe fratele său, luptătorul Bogdan Stoica, pe boxerul Ronald Gavril, dar şi pe actorul australian Costas Mandylor şi pe actorul turc Tolgahan Sayişman.

"Ciprian Sora m-a provocat să mă înscriu în campania #SelfieForLife şi să lupt pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de

25-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Un număr de 36 suceveni au fost diagnosticaţi cu gripă în ultima săptămână, 12 dintre aceştia necesitând internare, a declarat, joi, adjunctul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Cătălina Zorescu.

Totodată, în aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 794 de cazuri de pneumonie, cu 128 de internări, şi 2.995 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), cu 78 de internări.

Cele mai multe cazuri de pneumonie, 171, s-au semnalat la grupa de vârstă 15 - 49 ani, iar cele mai puţine - 101, la copii cu vârsta de până la un an.

Adjunctul DSP Suceava a precizat că numărul cazurilor înregistrate cu

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Autorităţile din judeţul Satu Mare pregătesc o amplă campanie de informare a elevilor şi tinerilor cu privire la riscurile la care se expun consumând droguri, după ce s-a constatat o creştere a celor care folosesc în special etnobotanice.

Prefectul Eugeniu Avram a constituit un grup judeţean de lucru în care sunt incluşi reprezentanţii mai multor instituţii cu responsabilităţi, de la Poliţie, Ambulanţă, Inspectorat Şcolar, Centru Antidrog.

"Aşa cum avem noi semnale, consumul a crescut în rândul elevilor. Cei mai mulţi consumatori de droguri sunt elevii. Este Prezentă Poliţia Locală alături de noi pentru a identifica modalităţi de intervenţie în ce priveşte prevenirea

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Societatea Academică Română (SAR) a lansat joi raportul anual de analiză şi prognoză pe 2015, prin care propune 12 soluţii pentru o mai bună guvernare a României, domeniile vizate fiind fiscalitatea, descentralizarea administrativ-teritorială, achiziţiile publice, anticorupţia, sănătatea, agricultura şi fondurile europene.

"În raportul de faţă am hotărât să facem ceva rapid şi concret, adică să dăm 12 soluţii de impact maxim. La fiecare am introdus fundamentare, dar am introdus o fundamentare minimală. (...) E mult mai bine să stârnim un pic de controversă pe soluţiile acestea, iar în felul acesta să le punem pe agendă. (...) Dovezile sunt în continuare cam

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Un proiect ce îşi propune formarea şi dezvoltarea în rândul a 700 de elevi din Sălaj a unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri va fi implementat în perioada februarie - iunie 2015, pentru al treilea an consecutiv.

Iniţiativa aparţine Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE), în colaborare cu Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) şi Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj.

"Preadolescenţa şi adolescenţa sunt perioade deosebit de vulnerabile din perspectiva consumului de substanţe psihoactive, suprapunându-se adesea peste etapa marilor deziluzii.

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Senatul a respins, miercuri, propunerea de lege a senatorului PC Cristiana Anghel, privind graţierea unor pedepse privative de libertate.

Iniţiativa legislativă prevedea graţierea "în întregime" a pedepselor cu închisoarea de până la doi ani inclusiv, pedepsele complementare ale acestora, precum şi pedepsele cu amenda, "indiferent de modalitatea de executare a pedepsei dispusă de instanţă".

"Se graţiază în parte: cu 1/3 pedepsele cu închisoarea între doi şi cinci ani inclusiv; cu 1/4 pedepsele cu închisoarea între cinci şi opt ani inclusiv; cu 1/2 pedepsele aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani, femeilor gravide, a persoanelor cu copii în întreţinere de

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Primul sibian care a decedat în acest an în urma unei insuficienţe respiratorii acute, posibil din cauza gripei, este un tânăr de 20 de ani, care a fost internat joi, în stare foarte gravă, în Spitalul Clinic Judeţean, unde a şi murit a doua zi, în Secţia ATI, a declarat joi pentru AGERPRES Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

"Tânărul a fost adus cu o ambulanţă, pe 19 februarie, la spital, fiind diagnosticat cu insuficienţă respiratorie acută şi stare septică. El era în stare gravă. Prima dată, pacientul a fost internat în Secţia Medicală I. După care a fost transferat

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Medici de la spitalul universitar din Torino au realizat cu succes, în premieră mondială, o intervenţie chirurgicală de montare a primei proteze de bazin, la un tânăr de 18 ani, informează AFP.

Tânărul suferea de o formă de tumoare canceroasă localizată la oasele bazinului - osteosarcom - şi urmase tratament cu chimioterapie timp de un an, însă boala avea nevoie de o soluţie mai radicală.

Chirurgii ortopezi ai centrului local de traumatologie au comandat la o companie din Statele Unite o proteză care să înlocuiască jumătate din oasele bazinului pacientului. Potrivit unui comunicat al spitalului, proteza a fost construită din titan şi

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că preţurile medicamentelor trebuie să scadă la nivelul celor din ţările vecine României şi a precizat că banii rezultaţi din această economie vor ajunge tot în sistemul sanitar.

Premierul a făcut această declaraţie după o vizită la Spitalul Militar "Carol Davila" din Capitală.

"Preţurile la medicamente trebuie să scadă la nivelul la care sunt în celelalte ţări din jurul nostru. Surplusul bugetar care se creează în acest fel, să fie foarte clar, orice leu se va economisi de la medicamente va rămâne tot la sănătate şi în felul aceste putem să investim mai mult în dotarea

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Premierul Victor Ponta a comentat joi anunţul Comisiei Europene (CE) privind demararea procedurii de dezechilibru macroeconomic pentru România şi Portugalia, arătând că în acest caz ţara noastră se află "într-o companie onorantă", alături de ţări precum Belgia, Olanda, Marea Britanie, Suedia şi Finlanda.

"În urma analizei Comisie Europene s-au stabilit mai multe categorii de ţări: categorii cu probleme grave din punctul de vedere al dezechilibrelor macroeconomice - şi România nu este acolo; categorii de ţări cu deficit excesiv - iarăşi nu suntem acolo, că până la trei la sută mai avem foarte mult, noi am făcut 1,8%; şi o categorie în

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Premierul Victor Ponta a comentat joi declaraţiile prim-vicepreşedintelui PNL Cătălin Predoiu referitoare la decizia Executivului de la Bruxelles de a iniţia procedura de dezechilibru macroeconomic în cazul ţării noastre, întrebând, retoric, dacă şi Belgia, Olanda, Suedia, Finlanda şi Marea Britanie au aceleaşi probleme cu CE tot din cauza sa.

''Ziua şi minciuna de la PNL! Să înţeleg că şi Belgia/Olanda/Suedia/Finlanda şi Marea Britanie au aceleaşi probleme cu CE tot din cauza mea???'', a scris premierul pa pagina sa de Facebook.

Reacţia lui Ponta vine după ce Predoiu a susţinut că premierul şi miniştrii săi au reuşit să "rupă" definitiv relaţia specială pe

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Premierul Victor Ponta a refuzat joi să comenteze audierea surorii sale la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Ploieşti.

Întrebat cum comentează prezenţa surorii sale la DNA Ploieşti, premierul a răspuns: "În niciun fel, evident că nu comentez".

Întrebat şi dacă mama sa ar putea fi chemată la DNA, Ponta a spus: "De unde ştiţi aşa ceva? Nu vă mai luaţi după surse".

Premierul Victor Ponta a participat joi la inaugurarea Blocului operator al Secţiei Clinice de Oftalmologie de la Spitalul Militar din Capitală.

Sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herţanu, a fost audiată joi timp de două ore la DNA Ploieşti în dosarul în care

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Noul bloc operator al Secţiei Clinice Oftalmologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC) a fost inaugurat joi şi va oferi servicii medicale atât pacienţilor militari, cât şi civililor.

Proiectul, finanţat integral de către Ministerul Apărării Naţionale, a avut ca obiectiv dezvoltarea celor două centre de referinţă din cadrul SUUMC, respectiv cel de transplant de cornee şi cel de excelenţă în glaucom.

Noua infrastructură medicală este capabilă să asigure atât îngrijiri de înaltă specialitate şi performanţă, care să respecte toate standardele europene din domeniul calităţii, siguranţei şi securităţii actului medical, cât şi elaborarea de strategii de prevenire,

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Echipajele SMURD au asistat medical peste 18.800 de persoane, de la operaţionalizarea SMURD în judeţul Olt, în urmă cu şase ani, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Numărul echipajelor SMURD din judeţul Olt a crescut treptat, la fel şi cel al intervenţiilor, ajungând ca în prezent activitatea SMURD să se desfăşoare cu şapte echipaje, faţă de numai trei echipaje în 2010.

"În cei şase ani de activitate, SMURD Olt a înregistrat 18.245 de intervenţii, fiind asistate din punct de vedere medical 18.822 de persoane. Numărul şi complexitatea intervenţiilor personalului SMURD Olt a crescut

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) afirmă că în următoarea perioadă în judeţ evoluţia infecţiilor respiratorii poate avea caracter endemo-epidemic, în condiţiile în care frecvenţa îmbolnăvirilor a crescut cu peste 30% săptămâna trecută faţă de perioadele anterioare şi două săptămâni consecutiv au fost confirmate cazuri de gripă.

Purtătorul de cuvânt al DSP Olt, Manuela Ştefan, a precizat joi, pentru AGERPRES, că în perioada 16-22 februarie au fost înregistrate 1.798 de cazuri de infecţii respiratorii acute şi 858 cazuri de pneumonie. Au fost internate în spitalele din judeţ în perioada menţionată 112 pacienţi cu infecţii respiratorii acute şi 170 de pacienţi cu

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Oameni de ştiinţă australieni au descoperit că tumorile din pancreas prezintă diferenţe genetice, ceea ce permite dezvoltarea de tratamente personalizate pentru pacienţii cu acest tip de cancer, conform unui studiu publicat în revista Nature, informează agenţia Xinhua.

Studiul a analizat genomul tumorilor la un număr de 100 de pacienţi, furnizând o hartă detaliată a întregii structuri genomice a tumorii.

Co-liderul grupului de cercetare, profesorul Andrew Biankin, care a condus lucrările la Institutul de Cercetari Medicale Garvan în colaborare cu Universitatea Queensland, a declarat că tumorile difereau prin aranjamentele lor genetice iar această descoperire a fost cheia pentru un tratament mai personalizat pentru

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Campania de anti-bullying "CN Clubul prieteniei", care are ca obiectiv sensibilizarea şi încurajarea copiilor de a lua măsuri împotriva hărţuirii şi agresiunii de orice fel, a fost lansată joi de Asociaţia "Telefonul Copilului" şi postul de televiziune Cartoon Network.

Cunoscutul cântăreţ de muzică pop Alex Velea s-a alăturat campaniei - care are sloganul "Fii prietenos, nu răutăcios!" -, el fiind, totodată, şi protagonistul unui spot care va fi difuzat pe Cartoon Network.

"Mă bucur să ştiu că îi pot ajuta pe copii să se opună fenomenului bullying. Este o problemă reală şi toţi copiii din România pot fi afectaţi. Cred că primul

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Coordonatorul Compartimentului de Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, dr. Lucian Mărginean, în colaborare cu dr. Ştefăniţă Dima, de la Institutul de Boli Cerebrovasculare din Bucureşti, au realizat, joi, la Târgu Mureş, în premieră naţională, implantarea unui dispozitiv pentru tratarea unui anevrism cerebral.

Dispozitivul implantat joi, la Târgu Mureş, este recent apărut pe piaţa mondială, iar din acest motiv intervenţia a fost asistată de doi reprezentanţi ai companiei producătoare.

Dispozitivul a fost implantat unei paciente în vârstă de 53 de ani, din Bucureşti, care suferea de anevrism cerebral la nivelul unei bifurcaţii greu de tratat şi cu

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

 Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat joi că în acest an, în intervalul martie - noiembrie, va creşte numărul de exerciţii militare la care România va participa alături de ţările membre ale NATO.

"La summitul din Ţara Galilor au fost aprobate măsurile de reasigurare a flancului estic al NATO şi al UE proporţional atât pe flancul nord-estic, cât şi pe flancul vestic. În România, pe măsurile de reasigurare, în acest an va creşte numărul de exerciţii militare pe care le vom organiza începând din luna martie până în noiembrie împreună cu partenerii noştri din NATO, dar şi cu partenerii pe parteneriatul

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, participă joi la inaugurarea Blocului operator al Secţiei Clinice de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC).

Potrivit unui comunicat de presă al MApN remis AGERPRES, noul sistem integrat chirurgical va fi capabil să asigure, la standarde de înaltă calitate, întreaga paletă de intervenţii din sfera patologiei oculare, de la transplantul de cornee la corecţia viciilor de refracţie.

"Proiectul, finanţat integral din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, constituie suportul tehnic necesar pentru dezvoltarea centrului de transplant de cornee şi a celui de excelenţă în glaucom din cadrul SUUMC", precizează sursa citată.

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Maşina de spălat vase este extrem de practică, însă prea igienică - este părerea unor cercetători suedezi, care au descoperit că, în familiile în care vasele se spală manual, copiii prezintă cu 40% mai puţine riscuri de a face alergii faţă de cei dintr-o familie care foloseşte regulat acest aparat electrocasnic.

Motivul este faptul că maşina este prea eficientă, curăţând toate bacteriile, făcând farfuriile şi paharele mai curate decât ar trebui, relatează joi 7sur7.be. Dimpotrivă, când vasele se spală manual, rămân bacterii pe ele şi, la refolosirea farfuriilor, corpul 'învaţă' să tolereze mediul şi se obişnuieşte cu bacteriile.

Copiii care mănâncă din

26-02-2015
Tip stire
Stiri externe

Târgul Mara Medica, ajuns la a 12-a ediţie, deschis joi în Centrul de Instruire şi Marketing al Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, prezintă tehnologii, aparatură şi echipamente medicale din domeniul stomatologiei, terapiei intensive, instrumentar şi aparatură chirurgicală variată, echipamente folosite în domeniul ortopediei, oftalmologiei, articole de unică folosinţă, îmbrăcăminte medicală şi diverse produse farmaceutice.

Potrivit organizatorilor, Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, pe lângă componenta expoziţională, aplicaţiile practice, cele 44 de companii din România, Republica Moldova şi Ungaria expozante vor participa, pe durata celor trei zile ale târgului, la o serie de simpozioane cu caracter ştiinţific.

Comunicările ştiinţifice vor fi susţinute

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Oraşul Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, a fost dotat cu o nouă staţie de tratare a apei potabile, investiţie realizată printr-o finanţare cuprinsă în Programul Sectorial de Mediu, în valoare de 17 milioane lei.

Pe lângă realizarea staţiei de tratare a apei potabile a fost înlocuită, pe o distanţă de aproape 15 km, conducta de transport a apei din frontul de captare până la staţie.

"Investiţia oferă posibilitatea de a livra apă de calitate la un înalt standard către abonaţii casnici şi agenţii economici. E o investiţie care a respectat toate condiţiile tehnice din locul de captare până la destinatarul final. După atâţia

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat joi, pentru AGERPRES, că un român s-a sinucis la bordul unui avion care efectua o cursă de la Bogota, Columbia, către San Jose, Costa Rica, şi a dat asigurări că diplomaţii români din zonă vor continua acordarea asistenţei consulare.

MAE nu a precizat identitatea acestuia.

"În data de 25 februarie 2015, consulul onorific al României în Republica Costa Rica a informat telefonic Ambasada României la Ciudad de Mexico, în a cărei circumscripţie se află şi Costa Rica, asupra decesului unui cetăţean român. Incidentul a fost semnalat misiunii diplomatice şi de către autorităţile locale competente care au

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a semnat joi noul contract de execuţie a lucrărilor la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.

Cristian Adomniţei a declarat că valoarea totală a proiectului este de peste 9,7 milioane de lei, din care 7,6 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Potrivit sursei citate, finanţarea europeană este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Domeniul major de intervenţie 3.1 - Reabilitarea/ modernizarea /echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate.

"Firma care a câştigat iniţial a dat faliment, nereuşind să ducă la capăt lucrările. Ele au fost realizate în proporţie de 24% din contract. Noul câştigător

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a inaugurat joi staţia de oxigen care va deservi Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul de Boli Infecţioase.

'Această staţie de oxigen e o mare realizare pentru aceste spitale, pentru că până acum ei cumpărau oxigen la tub, de la diferiţi producători. Preţul pe metrul cub era de 3,17 euro, acum preţul pentru un metru cub produs în staţia lor, inclusiv costurile de mentenanţă, este de 0,71 euro. Pe parcursul unui an înseamnă mult din bugetul unui spital. Nu am urmărit doar câştigul economic, ci în special calitatea actului medical', a declarat Cristian Adomniţei.

Valoarea investiţiei este

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul conf. univ. dr. Gheorghe Dorobăţ şi a soţiei sale, prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, care este directoarea Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au respins joi cererea procurorilor DNA privind continuarea arestului preventiv în cazul celor doi. Decizia nu este definitivă.

Gheorghe Dorobăţ, care este şeful Catedrei de "Anestezie generală" de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa", a fost arestat la sfârşitul lunii trecute.

Potrivit rechizitoriului, Gheorghe Dorobăţ a primit mită, prin intermediul soţiei sale, suma de 2.000 de euro.

Banii proveneau

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a demarat joi o anchetă în cazul unui preşcolar de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 din municipiul Târgu-Jiu care a fost depistat cu stafilococ auriu, a declarat directorul instituţiei, Marius Boeriu.

Potrivit acestuia, toţi copiii din grupa din care face parte şi micuţul confirmat cu respectiva bacterie au fost duşi la spital pentru a le fi făcute analizele medicale necesare, rezultatele urmând să fie gata în cursul zilei de vineri. Situaţia a fost semnalată de bunica băieţelului, care este şi cadru didactic la respectiva grădiniţă.

"Am avut o solicitare de la doamna educatoare de

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Un număr de 3.161 de persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate cu viroze respiratorii în ultima săptămână de raportare, cu aproape 500 mai multe decât în săptămâna anterioară, când au fost înregistrate 2.685 de cazuri, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Potrivit acesteia, categoria de vârstă cea mai afectată de viroze respiratorii este cea de la cinci la 14 ani, unde s-au înregistrat 1.227 de cazuri faţă de 996 în săptămâna anterioară de raportare.

A crescut şi numărul persoanelor internate din cauza complicaţiilor suferite, de la 81 la 86.

În ceea ce priveşte

25-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Un tânăr de 20 de ani este primul sibian care a decedat în acest an în urma unei insuficienţe respiratorii acute, care a murit de gripă, nu de pneumonie, a anunţat joi printr-un comunicat Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

"În data de 20.02.2015 a decedat la SCJU Sibiu un pacient în vârstă de 20 de ani, din Avrig, cu diagnosticul sindrom de detresă respiratorie acută. Suspiciune de gripă. Rezultatul probei anatomopatologice recoltate şi trimise la Institutul Cantacuzino, pe care le-am primit în cursul acestei zile, au confirmat prezenţa virusului gripal AH3", se arată în comunicatul DSP transmis AGERPRES.

Întrebat joi, de corespondentul

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" nominalizat pentru premiul "Cel mai bun spital" din partea Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, reprezentat de Acad. Dan Mircea Enescu, în calitate de manager, a fost nominalizat de către Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie pentru premiul "Cel mai bun spital", decernarea distincţiilor având loc în cadrul Achievements Forum pe data de 21 aprilie 2015, în Londra.

"Spitalul nostru a fost nominalizat în urma unor sondaje statistice, date obţinute de la conferinţe şi corporaţii, media de specialitate, expoziţii medicale etc. La

26-02-2015
Tip stire
Comunicat de presa

Lansare proiect 'Susţinere Economică şi Socială pentru persoane vulnerabile'

Federaţia 'Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România' (ONPHR) a lansat, joi, 26 februarie, proiectul 'SES-Susţinere Economică şi Socială pentru persoane vulnerabile', cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU - INVESTEŞTE IN OAMENI!, - vizând promovarea incluziunii şi dezvoltarea economiei sociale in România.

"Astăzi pornim împreună într-un proiect care îşi propune să faciliteze accesul pe piaţa muncii a persoanelor celor mai dezavantajate economic şi social,' a declarat Ramona Şuteu, managerul proiectului.

Obiectivul general al proiectului este promovarea economiei sociale, ca mecanism activ şi viabil, generator de incluziune socială şi profesională a persoanelor vulnerabile,

26-02-2015
Tip stire
Comunicat de presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Numărul virozelor se menţine ridicat, încă 2 cazuri de gripă AH3 confirmate

Comunicat de presă

În cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei la nivelul judeţului, în săptămâna 8 (16 - 22.02.2015) a crescut nesemnificativ numărul de IRA (2700), cu circa 0.71%, faţă de cazurile din săptămâna precedentă (2681), fiind cu 85.95% mai mare faţă de săptămâna 8 din sezonul 2013-2014 (1452 cazuri) şi cu 4.5% mai mare decât media celor 3 săptămâni anterioare (2565.3).

Cele mai multe cazuri (circa 37%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15 - 49 ani.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de

26-02-2015
Tip stire
Comunicat de presa

Zilele Universităţii Transilvania din Braşov, manifestare care se va desfăşura în perioada 27 februarie-3 martie, oferă celor interesaţi Concursuri, workshopuri tematice, atelier de confecţionat mărţişoare, prima ediţie a Cupei Universităţii la baschet masculin şi feminin, întâlnire cu absolvenţii care au reuşit în cariera juridică la Facultatea de Drept, concurs de creativitate în afaceri la Facultatea de Economie, expoziţii, demonstraţie publică de tehnici de acordare a primului ajutor la Facultatea de Medicină şi multe alte activităţi.

Astfel, duminică,1 martie, de la ora 17.00, la Aula "Sergiu Chiriacescu" va avea loc o expoziţie în imagini a universităţii, urmată de un concert susţinut de

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Prefectul Braşovului, Mihai Mohaci, a cerut joi, în şedinţa Colegiului Prefectural, luarea unor măsuri de interzicere efectivă a fumatului în spaţiile închise din instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cele din subordinea Guvernului din judeţ.

"Legea nr. 349/2002 privind prevenirea consumului produselor din tutun să fie aplicată. Înainte ca reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Direcţiei de Sănătate Publică să controleze agenţii economici să înceapă cu Instituţia Prefectului şi cu celelalte instituţii deconcentrate. Dacă dorim să avem un respect faţă de cetăţean în aceste instituţii publice, trebuie să începem să aplicăm legea. Este posibil să avem şi

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Cele şase spitale din subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Braşov vor beneficia în acest an de bani dintr-un fond de investiţii de milioane de lei, creat din excedentul bugetar pe 2014, a precizat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comisiei de Sănătate din CJ Braşov, Mariana Câju.

"Este vorba despre un fond de opt milioane de lei, de unde vor fi alocaţi bani ori de câte ori este nevoie de echipamente, aparatură medicală, o serie de lucrări urgente de reabilitare. S-au acordat deja foarte mulţi bani Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă faţă de anul trecut pentru echipamente şi aparatură medicală. Este vorba

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Gripa sezonieră continuă să producă tot mai multe îmbolnăviri la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, numai săptămâna trecută fiind raportate 12 astfel de cazuri, dintre care cinci au necesitat spitalizare.

De la începutul acestui an, numărul cazurilor de gripă diagnosticate în judeţ a ajuns la 20.

Gripa i-a afectat în special pe adulţi, dar nu a fost raportat niciun deces.

Tot săptămâna trecută, medicii au raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud un număr de 342 pneumonii, cu nouă mai multe decât în săptămâna precedentă, 46 dintre pacienţi având nevoie de spitalizare. Dintre bolnavii internaţi, 16 sunt bebeluşi cu vârsta de până la un

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Situaţia în care se află Institutul Cantacuzino este cauzată de managementul defectuos, a afirmat joi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precizând că instituţia pe care o conduce este interesată să achiziţioneze produsele unităţii medicale, însă numai în condiţiile în care acestea sunt "conforme".

El a precizat, referindu-se la datoria unităţii de cercetare către Avicola pentru ouăle folosite în producerea vaccinului din 2013, că este în curs o anchetă penală, punctând că pentru deblocarea situaţiei este nevoie de ştergerea datoriilor.

"Dacă nu ştergi datoriile, nu ai cum să deblochezi lucrurile. (...) Ce spuneţi dvs. face obiectul unei anchete penale, este în desfăşurare. Institutul Cantacuzino

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat joi că este nevoie de un mecanism de regândire a politicii pe piaţa de medicamente şi că preţurile acestora ar trebui actualizate o dată pe an.

Potrivit lui Bănicioiu, sunt diferenţe chiar şi mai mari de 20% la preţurile medicamentelor în România faţă de alte state vecine.

"Sunt mai mari de 20% pentru că acele prevederi care au fost stabilite undeva prin 2009 nu au fost puse în aplicare, au fost deficienţe de ambele părţi, şi în cadrul Ministerului Sănătăţi probabil, şi lipsa de înţelegere a unor oameni din sistem a întregului mecanism de control şi

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a declarat mulţumit de faptul că proiectul legislativ privind salarizarea personalului medical se bucură de susţinere parlamentară, afirmând că, dacă va exista consens politic, şi normele de aplicare a acestei legi vor fi elaborate astfel încât să se realizeze "un lucru bun".

"E un proiect de lege pentru veniturile personalului medical, (...) deci intră şi medicii şi personalul mediu-sanitar. Sunt proiecte şi propuneri adunate de la Colegiul medicilor şi de la specialişti. Deci practica privată în spitalul public a mai fost mult discutată. Este, practic, modelul francez pe care îl aduce această iniţiativă. Înţeleg că au semnat

26-02-2015
Tip stire
Stiri interne

Pagini