Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/10/2021
Data stire

Asociatii de pacienti si medici sustin legea liberalilor privind preventia


Autor: elena

Reprezentanţii unor organizaţii pentru protecţia pacienţilor, dar şi numeroşi medici şi-au declarat, joi, susţinerea pentru proiectul de lege privind prevenţia în sănătate, iniţiat de liberali, pe motiv că legea facilitează accesul la viaţa sănătoasă, arătând că ea poate fi îmbunătăţită.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a afirmat, într-o dezbatere organizată de PNL, că se simte nevoia unei legi cadru în domeniul prevenţiei în sănătate.

'Dacă acum 26 de ani am fi avut această lege, starea de sănătate a populaţiei ar fi fost mai bună şi speranţa de viaţă atingea cotele celei europene. Trebuie neapărat să promovăm această iniţiativă şi să nu îi lăsam pe politicienii populişti să folosească această lege în scopuri politice înguste. Ieşirea politicienilor care atacă această iniţiativă este inumană. Criticarea faptului că pacienţii vor fi sancţionaţi a fost exagerată uneori, chiar mergând până la denaturarea sensului", a punctat Barbu.

El a menţionat că pedepsirea pacienţilor care refuză prevenţia ar putea fi înlocuită cu alte acte de responsabilizare a pacientului.

'Putem merge în final la o responsabilizare a pacientului, dar fără limitarea accesului la servicii de sănătate", a spus Barbu.

Preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia, susţine proiectul de lege, arătând că iniţiativa legislativă trebuie să plece de la programe de informare şi cu o oră de educaţie sanitară obligatorie în şcoli.

'Susţinem această lege a prevenţiei, şi chiar o cerem de prin anii 2002-2003, pentru că ştim bine că un gram de prevenţie este echivalent cu o tonă de medicamente. În acelaşi timp, ne dorim ca această lege a prevenţiei să pornească cu programe de informare şi ne-am mai dori ora de educaţie sanitară obligatorie în şcoli, pentru că nu avem o educaţie corectă, în spiritul acestei legi a prevenţiei trebuie să facem programe de informare. (...) Susţinem această lege a prevenţiei. Ea este perfectibilă, venim şi noi cu amendamente, dar ea trebuie să înceapă ieri, nu mâine", a mai spus Irimia.

În context, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălţan, a subliniat că o lege a prevenţiei trebuie să aibă câteva elemente care să asigure o "complianţă" în ceea ce priveşte pacientul.

'Salut această lege şi cred că aplicarea ei este importantă, dar trebuie găsite modalităţile cele mai bune de aplicare. Cuvântul de prevenţie este un cuvânt uzitat şi un cuvânt şi uzat în România, cred că s-a făcut exces de zel în a fi pronunţat şi mai ales de a fi aplicat formal. Această lege pentru pneumologi (...) este un element pozitiv care poate să schimbe faţa abordării pacientului, în relaţia pacient-medic", a punctat Mihălţan.

În opinia sa, dacă se alocă 10% din bugetul sănătăţii pentru un program de prevenţie este foarte bine, dar se impune ca şi bugetul sănătăţii să crească la 6% din PIB.

El a subliniat că trebuie găsite "nişte modalităţi de penalizare" a pacienţilor.

La rândul său, preşedintele fondator al Fundaţiei Române a Inimii, Dan Gaiţă, a menţionat că "lucrul foarte important pe care şi-l propune această lege este să faciliteze accesul la calea sănătoasă".

Directorul Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, dr. Nicolae Suciu, a indicat că proiectul de lege ar trebui să acorde o atenţie mult mai mare mamei şi copilului.

'Naşterea prematură este într-un trend ascendent şi vreau să vă informez că toţi copiii prematuri, indiferent ce efort utilitar sau de asistenţă medicală este în spatele îngrijirii copilului născut prematur, tot prematur rămâne. Din grupul prematurilor se recrutează cei mai mulţi inadaptaţi social, delincvenţi şi noi ne dorim în arealul nostru o populaţie care să răspundă nevoilor şi mândriei naţionale, ori toate astea s-ar întâmpla dacă, în proiectul de lege s-ar acorda o atenţie mult mai mare mamei şi copilului", a spus Suciu.

Reprezentantul Colegiului Psihologilor din România, Lucian Ştefan, a precizat că psihologii sunt "încântaţi" de acest proiect şi vor sprijini iniţiativa.

18-02-2016
Tip
Stiri interne