Termen cautat
Tip stire
E.g., 09/20/2019
Data stire

Bacau : De 1 martie s-au sarbatorit 'Zece ani de performata' la Spitalul de Urgenta din Moinesti


Autor: elena

Spitalul Municipal de Urgenta din Moinesti a marcat, marti, printr-un simpozion si o conferinta de presa implinirea, pe 1 Martie 2011, a zece ani de cand, a fost declansat un amplu program menit sa aduca aceasta unitatea medicala la standarde europene.

'In martie 2001 am spus ca avem nevoie de zece ani pentru a putea finaliza ceea ce parea atunci a fi irealizabil. Dupa ceea ce este consemnat in Cartea de Onoare a unitatii, de personalitati din domeniul medicinei din Europa si America, din ceea ce spun beneficiarii directi ai actului medical, putem spune ca suntem pe cale de reusi sa atingem standardele de ingrijire existene in lumea civilizata', a declarat, marti, pentru Agerpres, doctorul in medicina Adrian Cotirlet , managerul spitalului.

Potrivit acestuia, in conditiile Romaniei aflate in permanenta tranzitie, evolutia Spitalului din Moinesti in ultimul deceniu 'este una atipica', dar s-a reusit ceea ce s-a propus prin 'investitie, inovare, perfectionare profesionala, argumente ce au condus, implicit, la o crestere a calitatii actului medical'.

'Ma refer, printre altele, la faptul ca am reusit, datorita sporirii prestigiului profesinal al medicilor si asistentilor si al dotarilor cu aparatura de ultima generatie, sa crestem cu peste 30% numarul de paturi, sa dublam numarul de medici si sa triplam personalul medical cu studii superioare' a explicat doctoprul Cotirlet.

'Tinem foarte mult la pregatirea profesionala si investim in aceasta, iar faptul ca am reusit sa fim o baza clinica pentru Universitatea de Medicina din Iasi si Universitatea 'Vasile Alecsandri' din Bacau, unde din octombrie 2010 s-a infiintat o sectie de asistenta medicala generala, ne onoreaza', a apreciat in cadrul conferintei de presa Adrina Cotirlet.

Potrivit afirmatilor acestuia, intre 'secretele' celor zece ani de performanta s-ar mai afla si munca in echipa, accesarea de fonduri prin parteneriate cu institutii si organizatii din tara, accesarea de fonduri europene, stabilirea de relatii profesionale cu unitati spitalicesti si institute de cercetare in domeniul medicinii din Franta , Germania, Elvetia, Suedia, precum si sustinerea 'continua si neconditionata' primita din partea autoritatilor locale.

In prezent, echipa manageriala a Spitalului de Urgenta din Moinesti este preocupata de indeplinirea altor obiective, pana la finele lui 2011, Printre acestea se afla finalizarea lucrarilor de extindere a Compartimentului Primiri Urgente, cu finantare de la Consiliul Judetean Bacau si Consiliul Local Moinesti, investitie in valoare de 750.000 euro, reabilitarea si modernizarea Sectiilor Boli Infectioase si Pneumonologie, fondurile, in valoare de 50.000 euro fiind asigurate din venituri proprii, reabilitarea Blocului Alimentar, tot din resurse proprii, implementarea Sistemului Informatic pe baza de fonduri structurale, reabilitarea termica, dotarea Laboratorului de Imagistica medicala cu un tomograf in valoare de 250.000 euro si, premiera in Romania, amenajarea propriului heliport.

'Daca vom reusi pana la finele lui 2011 sa realizam aceste obiective vom putea spune, cu adevarat, ca Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti se poate compara cu unitatile medicale similare din Europa Occidentala', a concluzionat doctorul Adrian Cotirlet in declaratia facuta pentru Agerpres la ceas aniversar.

02-03-2011
Tip
Stiri interne
Sursa