Termen cautat
Tip stire
E.g., 07/12/2020
Data stire

Braila: Locuinte de serviciu pentru medicii tineri care se angajeaza la Spitalul Judetean de Urgenta


Autor: elena

Medicii tineri care se hotarasc sa se angajeze la Spitalul Judetean de Urgenta Braila vor primi locuinte de serviciu, cu conditia sa incheie un contract cu spitalul pe o perioada de 10 ani, dupa cum a declarat presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu.

'Avem doua locuinte de serviciu pana acum, prin bunavointa Primariei. Am avut o discutie cu doamna Rodica Sin (n.r. - directorul Spitalului Judetean) si i-am spus sa intre in Consiliul de Administratie si sa aprobam inchirierea de apartamente pentru medicii care doresc sa vina la Braila. Vor fi apartamente mobilate, in care contravaloarea a ceea ce inseamna chiria va fi achitata de spital. Am facut niste calcule care sa ne permita lucrul acesta, iar utilitatile sa fie platite de doctori', a declarat Stancu.

Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Braila va demara in marile centre universitare din Bucuresti, Iasi, Targu Mures si Cluj-Napoca o campanie de promovare a facilitatilor puse la dispozitie medicilor pentru a profesa in cadrul institutiei brailene.

Presedintele CJ a spus ca pe 1 decembrie vor sosi la Braila trei medici de la Iasi: o familie de doctori, unul specialist in Imagistica, iar celalalt specialist pe probleme de diabet, care va locui intr-una din locuintele puse la dispozitie de CJ, iar cel de-al treilea, care este medic ginecolog, va beneficia de o locuinta mobilata cu acelasi statut.

26-11-2012
Tip
Stiri interne
Sursa