Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/12/2021
Data stire

Camera Deputatilor: Comisia pentru cultura a respins proiectul privind publicitatea la medicamente


Autor: elena

Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor a dat marţi raport de respingere la propunerea legislativă privind publicitatea la medicamente, act normativ pentru care preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea articolului 17 din Legea 148/2000 privind publicitatea, precum şi modificarea Legii audiovizualului în sensul interzicerii publicităţii pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune.

'Comisia pentru sănătate a adoptat raport de respingere. Noi am amânat pentru că am propus o amendare a legii, în sensul de a aduce în acord proiectul cu directiva la care face trimitere şi preşedintele României", a precizat deputatul UDMR Marton Arpad, vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, înainte de exprimarea votului.

Consiliul Legislativ şi Guvernul au dat un punct de vedere negativ pe acest proiect.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut în ianuarie reexaminarea legii de către Parlament.

'Este de observat că actuala formă a Legii audiovizualului este corelată cu regimul juridic al publicităţii pentru medicamente, astfel cum este acesta reglementat în Directiva 2001/83/CE şi în Legea nr. 95/2006, în sensul că sunt interzise doar comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale disponibile numai pe bază de prescripţie medicală", se arată în cererea de reexaminare.

16-02-2016
Tip
Stiri interne