Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/13/2019
Data stire

Covasna: Cinci medici interesati de locuintele de serviciu construite in incinta Spitalului Judetean


Autor: elena

Fundaţia Studium din Târgu Mureş, care a construit un complex rezidenţial în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, a primit cinci cereri din partea unor medici interesaţi să obţină locuinţe de serviciu.

Reprezentanţii fundaţiei au precizat luni, pentru AGERPRES, că termenul de depunere a solicitărilor a fost prelungit până pe data de 20 noiembrie, locuinţele urmând să fie repartizate cu prioritate tinerilor specialişti care lucrează în sistemul public de sănătate. Prelungirea termenului de înscriere va devansa cu aproape o lună predarea locuinţelor.

Complexul rezidenţial, care cuprinde trei garsoniere şi trei locuinţe cu câte trei camere, a fost construit în parteneriat cu Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.

Managerul Spitalului, Nagy Andras Robert, a declarat că în ultimii trei ani a reuşit să atragă mai mulţi medici şi rezidenţi la Sfântu Gheorghe, iar posibilitatea acordării unei locuinţe de serviciu, precum şi perspectiva de a lucra într-un spital modern i-ar putea determina să se stabilească definitiv în judeţul Covasna.

El a menţionat că spitalul, care a beneficiat de investiţii masive în dotarea secţiilor cu echipamente, aparatură medicală şi mobilier, a îndeplinit criteriile de acreditare pentru nivelul III, respectiv 'spital cu grad de încredere ridicat'.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul acestui an se vor încheia lucrările de consolidare şi reabilitare a clădirii, începute în 2005 şi finanţate de Ministerul Sănătăţii, din bugetul Consiliului Judeţean Covasna şi din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.

26-10-2015
Tip
Stiri interne