Termen cautat
Tip stire
E.g., 11/24/2020
Data stire

Covasna: Peste 20 de proiecte inscrise in programul "Sanatate si prosperitate"


Autor: elena

Fundatia Comunitara Covasna, care a lansat in luna mai programul 'Sanatate si prosperitate' si a deschis un fond de finantare in valoare de 40.000 de lei pentru proiectele ce promoveaza un stil de viata sanatos si contribuie la dezvoltarea comunitatii locale, a primit 21 de cereri de finantarea din partea unor organizatii non-guvernamentale din judet.

Directorul executiv al Fundatiei, Bereczki Kinga, a precizat marti ca valoarea insumata a proiectelor propuse spre finantare se cifreaza la circa 176.500 de lei, din care circa 107.000 de lei se solicita din programul 'Sanatate si prosperitate', iar diferenta reprezinta contributia proprie a aplicantilor - prin urmare acestea vor intra intr-un proces de evaluare, urmand sa fie departajate pe baza de punctaj.

Proiectele desemnate castigatoare vor fi implementate in perioada august-decembrie 2011. Bereczki Kinga a declarat pentru AGERPRES ca programul are ca slogan 'O comunitate sanatoasa este alcatuita din oameni sanatosi', iar scopul acestuia este de a constientiza populatia cu privire la importanta vietii sanatoase atat la nivel individual, cat si comunitar.

Din acest program se vor finanta seminarii, campanii de promovare a istoriei, a traditiilor si produselor locale, organizarea de evenimente culturale si sportive, actiuni de protejare a mediului inconjurator, dar si de petrecere a timpului liber.

'Vor beneficia de prioritate proiectele care ofera solutii la problemele actuale, cum ar fi lipsa miscarii, dependenta de tehnologie care duce la izolare, lipsa vietii comunitare, alimentatia nesanatoasa, poluarea mediului, indepartarea de la traditii, devalorizarea etc, cele care includ activitati din domenii precum educatie si sport, educatie si mediu, mediu si traditie, cultura etc, ce au un impact semnificativ asupra comunitatii si contribuie la o schimbare de atitudine si de mentalitate', a declarat Bereczki Kinga.

Aceasta a precizat sa suma de 40.000 de lei pusa la dispozitia organizatiilor nonguvernamentale provine de la diversi sponsori care vor sa sustina dezvoltarea comunitatii locale.

29-06-2011
Tip
Stiri interne
Sursa