Termen cautat
Tip stire
E.g., 10/27/2020
Data stire

DESTINATIE: ROMANIA/Satu Mare, judetul apelor termale


Autor: elena

Cea mai valoroasa resursa a judetului Satu Mare o constituie apele termale.

Judetul este efectiv asezat pe o uriasa punga de apa termala, la peste un km adancime, benefica pentru sanatatea umana, iar dupa ce a inceput sa fie exploatata cu eficienta, aceasta resursa incepe sa adune tot mai multi turisti in ultimii ani, dupa modernizarea unor zone de agrement.

Astfel, daca pana in urma cu doi ani satmarenii si maramuresenii mergeau la stranduri in Ungaria, dupa deschiderea celui mai mare aqua park din regiune, incep sa apara la Satu Mare turisti din Ungaria sau Ucraina.

Cea mai renumita statiune este cea din Tasnad, care aduna peste 300.000 turisti intr-un an, cei mai multi veniti din judetele Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Salaj. Statiunea nu are un istoric foarte vechi, dar s-a dezvoltat constant si cu ajutorul fondurilor europene s-a transformat intr-o statiune demna de secolul XXI.

Strandul a fost infiintat in 1978 cand, in urma unor prospectiuni geologice intense efectuate pentru descoperirea hidrocarburilor, o sonda la adancimea de 1.354 m, a depistat un acvifer termal, cu ape mineralizate, avand temperaturi de peste 72C.

Imediat a fost creata o zona de agrement, din categoria turismului de cura si agrement balnear, asemenea statiunilor Baile Felix si 1 Mai. Zona s-a extins tot mai mult, au fost construite casute pentru camping, iar dupa Revolutie localnicii au inceput sa gazduiasca turisti in propriile locuinte, sa amenajeze primele pensiuni.

Acestea s-au dezvoltat treptat, indeosebi dupa 1995, cand statiunea s-a transformat intr-un complex turistic grupand aproape 300 locuri cazare apartinand unor institutii sau persoane particulare.

Acum sunt peste 1.200 de locuri de cazare, atat la micile pensiuni amenajate in gospodarii, cat si la hoteluri moderne, cu piscine interioare, masaje si tratamente.

Apa termala din statiunea Tasnad este caracterizata de o serie de proprietati fizico-chimice, recunoscute prin buletine de analiza din anul 2007 realizate de catre Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie.

Apa de aici are valente terapeutice si inclusiv balneare si este recomandata pentru utilizare reumatismale degenerative, reumatismale abarticulare, neurologice periferice cronice, ginecologice cronice, afectiuni posttraumatice, boli profesionale, endocrine, boli de metabolism.

Bolile reumatismale degenerative sunt cunoscute in general ca artroze, avand diverse forme clinice: spondiloze (cervicale, dorsale, lombare), coxartroza, gonartroza, artrozele mainilor si picioarelor.

Strandul din Tasnad are cinci bazine pentru adulti si unul pentru copii, toate functionand cu apa termala de peste 35 grade Celsius. Din anul 2010 statiunea balneoclimaterica fost inclusa in circuitul de tratament pentru pensionari, acestia putand obtine bilete de tratament prin Casele Judetene de Pensii.

Un alt obiectiv important este complexul Aqua Star din municipiul Satu Mare, deschis in 2013 in urma unei investitii de 48 milioane lei, prin Programul Operational Regional.

Situat langa padurea Noroieni, Aqua Star este deschis tot timpul anului, are 9 bazine, din care cinci piscine exterioare si patru interioare cu destinatii diferite, oferind totodata servicii precum saune, hidromasaj, bazin cu apa, hidroterapie, kinetoterapie, masaj, o zona de divertisment sportiv si spatii de joaca pentru copii.

Aquaparkul are o capacitatea de 2.000 de persoane/zi in sezonul estival si circa 500 persoane/zi in extra sezon.

In 2012 a fost redeschis strandul din municipiul Satu Mare, care a fost concesionat in 2008 unei societati pe o perioada de 49 de ani. Lucrarile trebuiau sa inceapa in 2009 insa din cauza unor probleme au fost amanate si de abia in 2012 s-a concretizat acest lucru.

Firma a investit 7 milioane de euro in cele sapte bazine, insa hotelul si baza de tratament cuprinse in contractul de concesionare nu au mai fost realizate.

De asemenea, mai sunt mici stranduri cu apa termala la Acas, Mihaieni si Carei, in vreme ce doua statiuni renumite in secolul XIX, Baile Tarna Mare si Baile Beltiug, s-au distrus.

Apa minerala de la Tarna Mare, feroasa, clorurata, carbogazoasa si sulfuroasa a fost folosita atat pentru cure interne cat si pentru bai, au fost tratate boli ale stomacului si ficatului, dar si reumatisme. Pe vremuri, la statiune se tratau turisti din Ungaria, Austria, Polonia, Slovacia.

Statiunea din Beltiug a fost infiintata in anul 1736, la scurt timp dupa colonizarea svabilor, aceasta fiind renumita la inceputul secolului trecut pentru apele termale si minerale.

Potrivit medicilor, apele minerale din zona, folosite sub forma de bai calde, au efecte curative in tratarea bolilor reumatismale, degenerative, articulare si a afectiunilor ginecologice. In prezent baile sunt nefunctionale.

Consiliul Judetean a inceput dupa 1990 refacerea zonei turistice, s-au investit bani in bazine, intr-un hotel care n-a mai fost terminat, iar acum un alt proiect de relansare a statiunii asteapta finantare.

Autoritatile au mai discutat in ultimii ani despre incalzirea Spitalului Judetean Satu Mare pe baza apei termale, dupa un modelul care functioneaza in apropiere in Ungaria, insa nu s-a materializat nimic.

Vecinii maghiari au demonstrat ca aceasta resursa, atata timp cat este utilizata eficient, poate fi ajuta la dezvoltarea comunitatilor locale, sau poate reduce substantial costurile cu incalzirea unor institutii publice.

03-10-2014
Tip
Stiri interne