Termen cautat
Tip stire
E.g., 11/24/2020
Data stire

Discutii la nivel european privind cazurile de contaminare cu E.coli din Franta


Autor: elena

La nivel european au loc discutii cu privire la cazurile de contaminare cu bacteria E.coli din Franta, pentru a stabili daca este sau nu necesara lansarea unei alerte in Uniunea Europeana /UE/, a indicat sambata Comisia Europeana /CE/ citata de AFP.

'Nu exista in acest stadiu o alerta europeana oficiala, care ar echivala cu interzicerea comercializarii' semintelor germinate despre care se crede ca afla la originea contaminarii, a declarat un purtator de cuvant al CE pentru probleme de sanatate. Acesta a mentionat insa ca au loc 'schimburi de informatii intre Franta, Marea Britanie si Germania'.

Aceste discutii survin dupa ce 10 persoane au suferit o intoxicatie alimentara la Bordeaux /sud-vestul Frantei/, majoritatea necesitand spitalizare. La doi pacienti a fost depistata aceeasi tulpina de E.coli care a provocat recent 43 de morti in Europa, mai ales in Germania.

Autoritatile franceze au precizat ca in cazurile din Bordeaux semintele consumate de pacienti - de schinduf, mustar si rucola - au fost cumparate dintr-un magazin Jardinland, iar furnizorul a fost societatea britanica Thompson & Morgan, din Ipswich.

Franta a ordonat suspendarea comercializarii in tara a semintelor de la firma respectiva si a cerut autoritatilor britanice sa identifice exact originea acestora.

Purtatorul de cuvant al CE a mentionat ca, daca se constata ca producatorul a livrat seminte germinate si in alte state europene, ar exista posibilitatea declansarii unei alerte la nivelul UE.

26-06-2011
Tip
Stiri externe
Sursa