Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/15/2019
Data stire

DSP a dispus suspendarea activitatii la o pensiune din Sucevita dupa ce doi turisti au ajuns la spital


Autor: elena

DSP Suceava a dispus suspendarea activităţii la o pensiune din Suceviţa, după ce doi turişti au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, se arată într-un comunicat al instituţiei remis AGERPRES miercuri.

Potrivit sursei citate, în urma rezultatelor de laborator necorespunzătoare ale probelor de alimente şi apă recoltate pe 27 decembrie, DSP Suceava a dispus suspendarea activităţilor la acest obiectiv.

Totodată, în comunicat se arată că, din punct de vedere epidemiologic, a fost vorba despre un episod de enterocolită cauzat, cel mai probabil, de apa furnizată din sursă proprie, a cărei calitate este necorespunzătoare consumului.

Inspectorii sanitari din cadrul DSP Suceava au efectuat, duminică, verificări în ceea ce priveşte calitatea apei şi alimentelor dintr-o pensiune din Suceviţa, după ce doi turişti au ajuns la spital fiind diagnosticaţi cu gastro-enterită.

Adjunctul instituţiei, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, declara atunci că două persoane, cu vârste de 13 şi 23 de ani, din judeţele Constanţa şi Vrancea, dintr-un grup de 60 de turişti cazaţi la pensiunea respectivă, au ajuns sâmbătă seara la Spitalul Municipal Rădăuţi, acuzând greţuri şi vărsături.

Potrivit lui Zorescu, inspectorii sanitari au recoltat de la pensiune probe de apă şi alimente pentru a stabili dacă acestea sunt corespunzătoare, rezultatele urmând a fi cunoscute în 72 de ore.

Totodată, s-au verificat condiţiile igienico-sanitare de preparare a hranei, condiţiile de cazare şi existenţa examenelor medicale periodice pe care trebuie să le efectueze obligatoriu personalul angajat.

Potrivit directorului Spitalului Municipal Rădăuţi, Liviu Dubei, pacienţii de la pensiune care au ajuns sâmbătă seara au fost consultaţi de un medic de la Secţia de boli infecţioase şi pentru că au avut probleme deosebite au fost externaţi duminică dimineaţa.

30-12-2015
Tip
Stiri interne