Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/14/2019
Data stire

Durerea unei persoane aflate în imposibilitatea de a se exprima se poate masura cu un pupilometru


Autor: elena

Personalul medical de la spitalul Croix-Rousse din Lyon (Franta) foloseste un pupilometru de un an. Aparatul 'revolutionar' prezentat joi poate masura in mai putin de o secunda nivelul de durere al unui pacient, informeaza 20minutes.fr.

Dispozitivul este utilizat indeosebi in salile de operatii si in reanimare.

'Pana acum, cand un pacient era in imposibilitatea de a se exprima sau sub efectul anesteziei, ne bazam pe observatia directa pentru administrarea medicamentelor impotriva durerii in doze potrivite', spune Nathalie Aulnette, directoare a Fundatiei Apicile, care a finantat cumpararea aparatului.

'Se analizau gesturile, presiunea arteriala sau cardiaca', adauga ea.

Acum medicii se uita la marimea pupilei ochiului, care arata daca persoana sufera.

'Este un procedeu rapid, care ne permite sa administram doze foarte precise. De exemplu, daca observam ca un pacient sufera, ii putem injecta morfina fara sa mai bajbaim', afirma doctorul Christian Bauer de la serviciul anestezie-reanimare al spitalului Croix-Rousse.

Rezultatul acestei mici revolutii este ca pacientii se trezesc mai bine si isi revin mai repede dupa operatie.

'Suntem la inceputul folosirii pupilometrului si credem ca va inregistra o dezvoltare rapida in acest sens', continua Nathalie Aulnette.

Cu aparatul s-a masurat deja nivelul de durere la femeile gata sa nasca, iar clinica din Grenoble unde este internat Michael Schumacher il utilizeaza la supravegherea nivelului de durere pe care il resimte fostul pilot de Formula 1, aflat in coma indusa.

21-02-2014
Tip
Stiri externe