Termen cautat
Tip stire
E.g., 11/30/2020
Data stire

Factorii de mediu din Asia ii protejeaza pe copii impotriva alergiilor


Autor: elena

Copiii născuţi în Asia sunt mai puţin susceptibili de a dezvolta o alergie la nuci decât cei născuţi în Australia, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Melbourne (Australia) care au efectuat un studiu asupra prezenţei alergiilor la câteva zeci de mii de copii, informează agenţia de presă Xinhua.

Un chestionar distribuit de această universitate unui număr de 57.000 de copii în vârstă de cinci ani din statul australian Victoria a constatat că nici unul dintre copiii care s-au născut în Asia şi apoi au emigrat împreună cu părinţii în Australia nu au avut alergie la nuci.

Cu toate acestea, copiii cu părinţi asiatici care s-au născut în Australia au avut până la de trei ori mai multe şanse să dezvolte o alergie la nuci decât copiii cu părinţi australieni.

Concluziile acestui studiu i-au determinat pe cercetători să creadă ca mediul înconjurător din Asia îi protejează într-un fel pe copii împotriva dezvoltării multor alergii alimentare.

Profesorul Katie Allen, care a condus cercetarea de la Universitatea din Melbourne, a declarat că această descoperire ar putea ajuta la înţelegerea cauzei pentru care rata alergiilor a fost în creştere în Australia şi ar putea duce la dezvoltarea unui tratament.

Alergiile alimentare care sunt un factor de obstrucţie pentru copii au fost constatate în ultimii 20 - 30 de ani, ceea ce duce cu gândul că este ceva care are de-a face cu stilul de viaţă modern, a declarat Allen într-un interviu pentru agenţia Xinhua.

Specialista a declarat că există trei factori care contribuie în Asia la prevenirea alergiilor: vitamina D, expunerea la alergeni şi expunerea la o varietate mai mare de organisme.

'Oamenii care locuiesc în Asia au venit adesea în contact cu diferite niveluri de salubrizare, astfel încât sistemul lor imunitar este robust şi capabil să lupte împotriva alergiilor", a concluzionat specialista.

'Oamenii au din punct de vedere genetic riscul de a dezvolta alergii dacă sunt asiatici, dar în cazul în care se nasc în Asia acei factori de protecţie intră în joc", a explicat Katie Allen.

Cercetătorii vor include de acum înainte în experimentele lor elemente ale mediului înconjurător din Asia dovedite că previn alergiile, în efortul de a căuta în continuare un tratament împotriva acestor reacţii ale sistemului imunitar, mai notează agenţia Xinhua.

17-02-2016
Tip
Stiri externe