Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/18/2021
Data stire

Femeile din Buftea beneficiaza de un program gratuit de preventie prin care pot depista la timp cancerul


Autor: elena

Fundatia Renasterea a prezentat, joi, la Buftea, programul ''Unitatea Mobila de Diagnostic Renasterea'', ce ofera investigatii medicale gratuite, pentru san si col uterin, femeilor din localitate, pana la data de 3 octombrie 2014.

Primarul orasului Buftea, Gheorghe Pistol, a aratat ca programul inceput de Fundatia Renasterea in 8 septembrie, in cadrul proiectului SALVA ''Sansa la viata activa'', a oferit femeilor din orasul ilfovean posibilitatea de a constientiza rolul preventiei pentru sanatatea lor, subliniind ca peste 200 de persoane din Buftea au beneficiat de serviciile medicale ale Unitatii Mobile.

Unitatea Mobila a fost prezenta la Navodari (perioada 8 august - 4 septembrie, efectuand 280 de teste Babes Papanicolau si 200 de mamografii), la Buftea (intre 8 septembrie - 3 octombrie - 166 teste Babes Papanicolau, 114 mamografii), iar in perioada urmatoare se va afla in judetul Gorj (8 octombrie - 5 noiembrie) si, dupa aceasta data, in judetul Iasi, pana pe 5 decembrie.

Presedintele Fundatiei Renasterea, Mihaela Geoana, a precizat ca aceste consultatii, oferite prin Unitatea Mobila femeilor din mediul rural sau din orasele mici, sunt foarte importante pentru sanatatea lor, deoarece pot efectua analize si consultatii gratuite si pot depista cancerul de san sau cancerul de col uterin in faze incipiente, cand boala se poate vindeca.

'' Controlul medical efectuat anual este deosebit de important pentru a ne ajuta sa depistam orice afectiune la timp, pentru a putea fi vindecata. Prin acest proiect, dorim sa venim in sprijinul femeilor care, din motive financiare sau geografice, nu pot beneficia de aceste servicii medicale, aducand cabinetele medicale la ele in localitate '', a declarat Mihaela Geoana, presedintele Fundatiei Renasterea.

Potrivit acesteia, mesajul pe care Fundatia il transmite, prin deplasarile Unitatii Mobile, este ca preventia salveaza viata si ca toate femeile trebuie sa efectueze anual aceste controale, ea precizand ca, in prezent, Fundatia beneficiaza de doua Unitati Mobile.

Vicepresedintele Fundatiei Renasterea, Cristiana Copos, a adaugat ca pe langa facilitarea accesului femeilor la control medical, Fundatia isi propune, prin proiectul SALVA ''Sansa la viata activa'', sa ajute persoanele diagnosticate cu astfel de afectiuni si prin alte actiuni, precum consilierea psihologica acordata pacientilor sau medierea cu angajatorii.

Dr. Ala Danilceac, medic specialist obstetrica-ginecologie, a atras atentia asupra faptului ca incidenta cea mai mare in cazul cancerului de san si de col uterin o prezinta femeile peste 40 de ani, care trebuie sa efectueze un control de specialitate in fiecare an, pentru a depista eventualele cazuri de cancer in stadiul 0 sau 1, cand sunt vindecabile.

Fundatia Renasterea a adus in tara prima Unitate Mobila pentru investigatii de san si de col uterin, pentru diagnosticarea precoce a cancerului, in anul 2008, aceasta fiind dotata cu un cabinet ginecologic si unul de radiologie - mamograf.

Pana in prezent, Unitatea Mobila de Diagnostic Renasterea a ajuns in 33 localitati ale Romaniei, iar peste 16.400 de femei au beneficiat de servicii medicale gratuite, fiind efectuate 15.017 de teste Babes Papanicolau si 8.586 de mamografii.

Unitatea Mobila reprezinta o investitie de peste 300.000 euro, finantata de Enel Cuore Italia, iar costurile legate de operare in perioada august - noiembrie 2014 provin din finantare POSDRU (proiectul 140221 SALVA- Sansa la Viata Activa) si fonduri proprii ale Fundatiei.

25-09-2014
Tip
Stiri interne