Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/16/2019
Data stire

Firea si Banicioiu solicita PNL sa isi retraga contestatia privind bugetul de la CCR


Autor: elena

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, solicită PNL să îşi retragă contestaţia privind bugetul de la Curtea Constituţională, apreciind că altfel românii sunt cei care vor avea de suferit.

"Decizia PNL de a contesta Bugetul la CCR reprezintă o dovadă de iresponsabilitate, jocul practicat de către Opoziţie nefăcând altceva decât să lovească direct în românii care, astfel, riscă să nu mai poată beneficia de măsurile prevăzute în proiectul Bugetului pe anul viitor", afirmă Firea într-un comunicat al PSD transmis, luni, AGERPRES.

În opinia senatoarei PSD, "PNL doreşte blocarea investiţiilor şi refuză angajaţilor din Educaţie şi Sănătate măririle de salarii asumate de actualul Guvern, pentru simplul motiv că ei vor să facă acţiuni politicianiste la sfârşit de an".

"Înverşunarea PNL este cu atât mai puţin întemeiată cu cât Bugetul pe 2015 este primul buget care preia şi amendamentele Opoziţiei. Decizia de a contesta Bugetul la CCR demonstrează o atitudine demagogică, pe care cei din PNL o afişează faţă de tot ceea ce înseamnă politica în interesul cetăţeanului".

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care se adresează celor doi co-preşedinţi ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, atrage atenţia "asupra efectelor sociale pe care decizia (...) le poate genera atât în rândul angajaţilor din sistemul public de sănătate, cât mai ales a miilor de români care interacţionează zilnic cu acest sistem în calitate de pacienţi".

"Pot intui că miza deciziei luate de către partidul pe care îl conduceţi este una strict politică. Insist, însă, în a vă atrage atenţia asupra efectelor sociale pe care decizia dumneavoastră le poate genera atât în rândul angajaţilor din sistemul public de sănătate, cât mai ales a miilor de români care interacţionează zilnic cu acest sistem în calitate de pacienţi", afirmă Bănicioiu, într-un comunicat al PSD transmis, luni, AGERPRES.

În opinia ministrului Sănătăţii, "bugetul de stat pe anul 2015 este unul mai bun atât pentru angajaţii din sistemul public de sănătate, cât şi pentru sistem în ansamblul său".

"Din perspectiva domeniului pe care îl coordonez ca ministru, vă pot spune că bugetul de stat pe anul 2015 este unul mai bun atât pentru angajaţii din sistemul public de sănătate, cât şi pentru sistem în ansamblul său, ţinând cont că alocările pentru Sănătate pe anul viitor sunt în creştere", susţine Bănicioiu.

El consideră că o contestare a bugetului pe anul 2015 "nu va duce decât la crearea unor grave neplăceri în luna ianuarie atât pacienţilor, cât mai ales zecilor de mii de angajaţi din sistem, fie că mă refer la medici, asistenţi medicali sau personal auxiliar".

"Tocmai de aceea, adresez acest apel public dumneavoastră, în calitate de co-preşedinţi ai PNL, cu scopul de a vă convinge că PNL să renunţe la contestarea legii bugetului de stat pe anul 2015 la Curtea Constituţională. Ţineţi cont, înainte să mergeţi mai departe cu demersul pe care l-aţi anunţat, că principalele victime ale acestei acţiuni vor fi tocmai cei pe care doriţi să îi convingeţi că, în perspectivă, reprezentaţi o alternativă mai bună în gestionarea guvernării, în general, şi a sistemului de Sănătate, în particular. Or, gestul şi acţiunile PNL vin în tradiţia utilizată deja de opoziţie privind contestarea anuală a bugetului la Curtea Constituţională şi în contradicţie cu politica altfel pe care aţi asumat să o faceţi în contextul votului din 16 noiembrie 2014", menţionează deputatul PSD.

Nicolae Bănicioiu reaminteşte PNL că "legea Bugetului a fost votată democratic în Parlamentul României".

"Vă amintesc că legea Bugetului a fost votată democratic în Parlamentul României, cu un sprijin larg din partea colegilor parlamentari, după o dezbatere extinsă în care s-au preluat şi amendamente ale opoziţiei. Tocmai de aceea, vă chem să construim împreună, putere şi opoziţie, o altfel de politică şi, prin urmare, vă invit să renunţaţi la contestarea fără niciun sens a legii Bugetului la Curtea Constituţională", se mai arată în comunicatul PSD.

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a anunţat că grupurile parlamentare ale PNL vor contesta la Curtea Constituţională Legea bugetului de stat pe anul 2015.

"Vă informez domnule prim-ministru că (...) grupurile PNL vor contesta la CCR un asemenea buget, care este neconstituţional, şi avem două argumente: principiul legalităţii şi principiul respectării angajamentelor internaţionale", a spus Nicolăescu, duminică, în plenul Parlamentului.

În replică, premierul Victor Ponta a făcut un apel la responsabilitate, arătând că eventuala contestare la Curtea Constituţională a bugetului de stat pe 2015 va determina amânarea creşterii pensiilor, a acordări subvenţiilor sau a reducerii TVA în turism.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobat duminică de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Parlamentarii au votat bugetul de stat cu 339 voturi "pentru" şi 141"împotrivă".

23-12-2014
Tip
Stiri interne