Termen cautat
Tip stire
E.g., 08/25/2019
Data stire

Fotbal: Bryan Robson spera sa se refaca 100% dupa ce a fost operat de cancer


Autor: elena

Bryan Robson, fostul capitan al echipei de fotbal Manchester United si al nationalei Angliei, in prezent selectioner al Thailandei, este increzator ca se va reface pe deplin dupa ce a fost operat de cancer la gat la inceputul lui martie, informeaza Reuters, citata de Agerpres.

Fostul mijlocas, in varsta de 54 de ani, se simte bine dupa operatie si a participat miercuri la o conferinta dedicata fotbalului, la Manchester. El le-a declarat ziaristilor ca urmeaza timp de cinci saptamani un tratament bazat pe radioterapie, iar medicii l-au asigurat ca se va vindeca 100%.

Robson urmareste cu interes actualul sezon al lui Manchester United. Echipa e lider in Premier League si spera sa castige al 19-lea titlu de campioana din palmaresul ei, ceea de ar fi un record pentru Anglia.

In plus, "diavolii rosii" sunt calificati in semifinalele Cupei Angliei si sferturile de finala ale Ligii Campionilor.
Robson crede totusi ca-i va fi foarte greu lui United sa castige trei trofee intr-un sezon, asa cum i s-a intamplat in 1999.

31-03-2011
Tip
Stiri externe
Sursa