Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/11/2019
Data stire

Harghita: A crescut numarul de pacienti beneficiari ai programelor nationale de diabet zaharat, ocologie, ortopedie si dializa


Autor: elena

Numărul pacienţilor din Harghita care beneficiază de programele naţionale de diabet zaharat, oncologie, ortopedie şi dializă a crescut în acest an, se arată într-o analiză făcută publică luni, la şedinţa Colegiului Prefectural.

Potrivit datelor prezentare de medicul şef Lidia Sângeorzan din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Harghita, în anul 2014 se aflau în evidenţă 959 de bolnavi cu afecţiuni oncologice, iar în acest an numărul a ajuns la 1000.

În ceea ce priveşte programul naţional de diabet, există 10.595 de pacienţi de diabet trataţi, faţă de 10.160 în anul 2014. În cadrul acestui program sunt înregistraţi şi 73 de copii bolnavi de diabet, cu doi mai mulţi decât în 2014.

De programul naţional de dializă beneficiază peste 200 de pacienţi, cu câteva zeci mai mulţi decât anul trecut, iar în programul naţional de ortopedie au beneficiat de endoprotezare un număr de 81 de bolnavi, faţă de 42 în anul 2014.

Dr. Lidia Sîngeorzan a precizat că suma alocată programului de ortopedie este cu puţin mai mare faţă de 2014, însă numărul pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare este, în continuare, ridicat, de 134 de persoane, fapt ce determină unii bolnavi să-şi plătească contravaloarea protezei.

'In concluzie, putem afirma că, la nivelul judeţului pacienţii înscrişi în programele de sănătate curative beneficiază de tratamentele necesare în condiţii satisfăcătoare, excepţie fiind programul de ortopedie unde, datorită numărului mare de bolnavi, stau mulţi în aşteptare şi sunt pacienţi care îşi achită contravaloarea protezei', a precizat dr. Lidia Sîngeorzan.

26-10-2015
Tip
Stiri interne