Termen cautat
Tip stire
E.g., 10/27/2020
Data stire

Harghita: Peste 700 de politisti, jandarmi si pompieri vor asigura ordinea la procesiunea de Rusaliile catolice


Autor: elena

Peste 700 de politisti, jandarmi si pompieri sunt mobilizati, in aceste zile, pentru asigurarea ordinii si pentru interventii in caz de situatii de urgenta, la marea procesiune de Rusaliile catolice de la Sumuleu Ciuc, care se va desfasura sambata si la care sunt asteptati peste 100.000 de pelerini.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Harghita, Gheorghe Filip, a anuntat ca pe parcursul intregului sfarsit de saptamana vor actiona 350 de politisti, care vor asigura ordinea publica, atat pe traseele de afluire/defluire, cat si la locul de desfasurare a slujbei religioase de pe Dealul Sumuleul Mic.

Politistii rutieri vor dirija circulatia, vor fi constituite posturi fixe si patrule de ordine publica, iar angajatii celorlalte structuri vor actiona pentru prevenirea producerii de evenimente deosebite.

'Un aspect deosebit il constituie infiintarea, in imediata apropiere a catedralei franciscane de la Sumuleu Ciuc a unui punct de consiliere, proximitate si prevenire, care va functiona ca un mini-dispecerat, in randul cetatenilor', a spus Gheorghe Filip.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu, a spus ca dispozitivul de ordinea publica va fi constituit din 350 de jandarmi, care provin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Harghita, dar si din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi 'Regele Ferdinad' Targu Mures.

Gheorghe Suciu a explicat ca jandarmii vor fi prezenti atat pe traseele pelerinilor, cat si la locul de desfasurare a slujbei religioase de pe Dealul Sumuleul Mic, vor acorda asistenta participantilor si vor lua masuri pentru prevenirea faptelor de natura infractionala.

Si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Harghita se va afla in zona pentru a interveni imediat ce va fi necesar.

Biroul de Presa al ISU Harghita a precizat ca s-au efectuat din timp controale privind apararea impotriva incendiilor la Catedrala si Complexul monahal Sumuleu, la unitati de cult, spatii de cazare, precum si in zonele de agrement situate in vecinatatea fondului forestier.

'Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Harghita asigura masurile de prevenire si de interventie pentru stingerea incendiilor, precum si de evacuare in situatii de urgenta specifice pe timpul manifestarilor religioase cu doua echipaje dispuse pe platoul din zona capelei de pe dealul Sumuleul Mic, respectiv in curtea Catedralei si a Complexului monahal Sumuleu. De asemenea, pentru asigurarea masurilor de acordare a asistentei medicale de urgenta si descarcerare sunt pregatite sa actioneze doua echipaje cu o ambulanta SMURD si o autospeciala de descarcerare, dispuse la sediul Detasamentului de pompieri Miercurea-Ciuc', a subliniat purtatorul de cuvant al ISU Harghita, Alina Ciubotariu.

Pregatirile pentru marele pelerinaj de Rusaliile catolice au inceput de cateva saptamani.

Primaria Miercurea Ciuc a anuntat ca incepand de vineri se restrictioneaza sau se interzice accesul autovehiculelor pe strazile din zona pelerinajului, urmand sa aiba acces doar autovehiculele serviciilor de urgenta, ale Politiei, Jandarmeriei sau ale firmei de salubrizare.

In zona se vor afla si echipaje ale Serviciului Judetean de Ambulanta, voluntari ai Crucii Rosii, dar si salvatori montani care sa asigure, la nevoie, transportul unor persoane care ar avea nevoie de ajutor.

Pelerinajul de Rusaliile catolice de la Sumuleu Ciuc se organizeaza, in acest an, pentru a 446-a oara, motto-ul evenimentului fiind 'Fericita esti, tu, care ai crezut!', imprumutat din Evanghelia dupa Luca.

Oratorul slujbei de Rusalii si singurul invitat al evenimentului este Excelenta Sa Inalt Preasfintitul dr. Ternyak Csaba, Arhiepiscop de Eger, vicepresedinte Conferintei Episcopale Catolice Maghiare.

La pelerinaj sunt asteptati credinciosi din intreaga lume, dar si mai multi oficiali de la Budapesta, printre care se numara presedintele Ungariei, Janos Ader, vicepremierul guvernului ungar, Semjen Zsolt, si presedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo.

17-05-2013
Tip
Stiri interne