Termen cautat
Tip stire
E.g., 08/05/2020
Data stire

Hunedoara: Consiliul Judetean a aprobat bugetul pe anul in curs


Autor: elena

Consilierii judeţeni au aprobat vineri bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara pentru acest an, valoarea veniturilor fiind stabilită la 361,1 milioane de lei, iar cheltuielile la 382,2 milioane de lei.

Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli va fi acoperită din excedentul financiar pe anul 2014, în sumă de 21,17 milioane lei.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Hunedoara, Dorin Gligor, bugetul judeţului a fost construit ţinându-se cont de priorităţile de investiţii la programele cu finanţare europeană, precum şi de asigurarea bunei funcţionări a instituţiei administrative.

"Prioritatea absolută este asigurarea cofinanţării pentru finalizarea investiţiei de 50 de milioane de euro pentru construcţia deponeului ecologic (proiect european cu fonduri nerambursabile realizat în localitatea Bârcea Mare - n.r.). De asemenea, prioritare sunt asigurarea funcţionalităţii Consiliului Judeţean şi a instituţiilor sale subordonate şi suport pentru activitatea de sănătate în cadrul celor trei spitale: Spitalul Judeţean de Urgenţă şi sanatoriile Geoagiu şi Brad", a afirmat vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Spitalul Judeţean de Urgenţă, aflat în subordinea CJ Hunedoara, a primit 4,3 milioane de lei pentru cheltuieli de funcţionare. Consilierii au aprobat un buget de 710.000 de lei pentru Sanatoriul de pneumoftiziologie Geoagiu şi 1,2 milioane de lei pentru Sanatoriul de pneumoftiziologie Brad.

În ceea ce priveşte alte capitole bugetare, proiectele de drumuri finanţate din fonduri externe vor beneficia de o cofinanţare în sumă de 524.000 de lei, dintre care 499.000 de lei pentru modernizarea drumului de acces spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Acest proiect trebuie finalizat până la sfârşitul anului.

În opinia vicepreşedintelui CJ Hunedoara, Dorin Gligor, modul de întocmire a bugetului a creat premisele pentru o funcţionare eficientă şi corectă a instituţiei.

20-02-2015
Tip
Stiri interne