Termen cautat
Tip stire
E.g., 11/08/2019
Data stire

Iasi: Au ajuns la spital din cauza temperaturilor scazute


Autor: elena

Un septuagenar din localitatea Hadambu a fost adus la Spitalul Sfantul Spiridon dupa ce a fost gasit in zapada, la aceeasi unitate medicala fiind adus si un barbat care a fost gasit zacand inghetat in centrul Iasiului.

'Pacientul, in varsta de 75 de ani, a cazut aseara (sambata seara-n.r) in zapada. Acum se afla in Unitatea de Primire a Urgentelor unde primeste ingrijiri medicale. Din cauza expunerii la frig, a suferit degeraturi de gradul II atat la membrele inferioare cat si la cele superioare', a declarat, duminica, pentru AGERPRES, conf.univ. dr Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU SMURD.

Persoana adusa duminica dimineata este un barbat de 75 de ani, din Hadambu, care, pe fondul consumului de alcool, a cazut in strada. El a fost transportat la spital cu degeraturi de gradul 2 la maini si la picioare.

Un alt barbat, in varsta de 44 de ani, din Iasi, care a fost gasit cazut in strada, a suferit hipotermie medie din cauza expunerii la frig.

Potrivit medicului, in momentul in care a fost gasit barbatul avea o temperatura corporala de 30 de grade Celsius. Dupa ce personalul medical l-a stabilizat si reechilibrat hidric si termic, acesta a solicitat sa fie lasat sa plece acasa.

Din cauza temperaturilor joase, trei persoane, care reprezinta cazuri sociale, au ajuns la Spitalul Sfantul Spiridon unde au primit adapost, tratament si mancare calda.

26-01-2014
Tip
Stiri interne