Termen cautat
Tip stire
E.g., 10/22/2019
Data stire

Iasi: Conducerea de la Maternitatea Elena Doamna, confirmata in functie prin votul CA


Autor: elena

Reprezentantul Consiliului Judetean Iasi in Consiliul de Administratie al Spitalului de Obstetrica si Ginecologie "Elena Doamna" a fost singurul care a votat pentru eliberarea din functie a managerului, dr. Emil Anton, si a directorul medical, dr. Razvan Socolov.

Membrii Consiliului de Administratie (CA) de la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Elena Doamna" s-au intrunit vineri pentru a decide soarta conducerii spitalului, dupa ce Ministerul Sanatatii a cerut, in raportul intocmit, eliberarea din functie a managerului, dr. Emil Anton, si a directorului medical, dr. Razvan Socolov. Consiliul de Administratie, care este singurul care poate lua o astfel de decizie, este format din opt membri, din care insa doar sase au drept de vot, doi avand statut de 'invitati'.

Membrii cu drept de vot sunt un reprezentant al Directiei de Sanatate Publica (DSP), un reprezentant al presedintelui Consiliului Judetean Iasi, un reprezentant din partea Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF), un reprezentant al Colegiului Medicilor (CM) din Iasi si 2 reprezentanti ai plenului Consiliului Judetean Iasi (CJ) Iasi.

In Consiliul de Administratie, reprezentantul presedintelui Consiliului Judetean a primit un mandat ferm pentru a propune si a vota eliberarea din functie a managerului si directorului medical de la Maternitatea 'Elena Doamna'.

Din cele cinci voturi exprimate, trei au fost impotriva demiterii conducerii spitalului, o persoana s-a abtinut, singurul vot pentru demitere fiind cel al reprezentantului Presedintelui Consiliului Judetean Iasi.

"Reprezentantul meu in Consiliul de Administratie al Maternitatii 'Elena Doamna' a fost singurul care a votat, in urma mandatului pe care i l-am transmis, pentru demiterea conducerii de la maternitate. Incepand din acest moment, intreaga responsabilitate trebuie si va fi asumata de cei 4 membri ai Consiliului de Administratie care au votat impotriva demiterii, conducerea executiva a Consiliului Judetean Iasi nemaiavand niciun instrument legal pentru a interveni in vreun fel. Observ, cu tristete, ca sunt singurul care doreste ca adevarul sa iasa la suprafata in privinta evenimentelor tragice de la Maternitatea 'Elena Doamna", a declarat Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi.

Votul vine dupa ce in cursul acestei saptamani reprezentantii Ministerului Sanatatii au solicitat, printre altele, schimbarea conducerii unitatii medicale, masura contestata de angajatii unitatii medicale prin actiuni de protest, ultima fiind in cursul diminetii zilei de vineri.

O femeie in varsta de 28 de ani si sotul acesteia au acuzat de malpraxis personalul medical de la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Elena Doamna", dupa ce li s-a spus ca nou nascutul lor a murit la nastere iar necropsia a aratat ca era mort de mai bine de 24 de ore inainte de nastere.

Potrivit declaratiilor facute de Constantin Ciobanu, pe 8 septembrie, sotia acestuia, gravida la termen, a fost consultata la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Elena Doamna", parintii fiind asigurati de personalul medical ca fatul este bine si nu vor fi probleme la nastere.

Barbatul sustine ca a revenit dupa cateva ore, cand a aflat ca sotia sa ar trebui sa nasca, dar ca in spital nu era niciun doctor.

Conform acestuia, desi a fost internata in spital pe 8 septembrie, femeia a fost dusa in sala de nasteri abia a doua zi dimineata, in jurul orei 6,50, la insistentele unui medic anestezist. Dupa 40 de minute, femeia a iesit din sala de nasteri, moment in care a aflat ca nou-nascutul e mort.

Conducerea maternitatii neaga acuzatiile aduse si sustine ca gravida, o femeie obeza, ar fi fost consultata de mai multe ori de medici.

Rezultatul necropsiei efectuate la solicitarea Ministerului Sanatatii a aratat ca fatul a murit cu mai bine de 24 de ore inainte de nastere, in uterul mamei.

03-10-2014
Tip
Stiri interne