Termen cautat
Tip stire
E.g., 10/15/2019
Data stire

Informatiile medicale despre un pacient, mult mai valoroase pe piata neagra decat numarul cartii de credit


Autor: elena

Informatiile medicale despre un pacient sunt de 10 ori mai valoroase pe piata neagra decat numarul cartii de credit a respectivei presoane, sustin experti in combaterea cyberinfractionalitatii, citati de Reuters.

Luna trecuta, FBI-ul a avertizat furnizorii de asistenta medicala sa se pazeasca de atacurile cibernetice dupa ce una dintre cele din cele mai mari retele de spitale din SUA, Community Health Systems Inc, a declarat ca hackeri chinezi au patruns in sistemul sau de computere si au furat informatiile cu caracter personal a 4,5 milioane de pacienti.

Expertii sustin ca infractorii cibernetici vizeaza din ce in ce mai mult industria americana de asistenta medicala, a carei valoare totala se ridica la 3 trilioane de dolari, in conditiile in care multe companii folosesc inca sisteme informatice depasite, care nu au cele mai noi programe de securitate.

Datele vandute de hackeri includ numele, data nasterii, codurile de diagnostic si informatii legate de facturare ale pacientului. Infractorii folosesc aceste date pentru a crea ID-uri false in scopul de a cumpara echipament medical sau droguri care pot fi revandute, sau pentru a combina numarul unui pacient cu un fals numar de furnizor si a completa cereri contrafacute catre asiguratori, explica expertii care au investigat atacurile cibernetice asupra furnizorilor de asistenta medicala.

Datele furate pot fi vandute pentru 10 dolari fiecare, fiind de 10 sau 20 de ori mai scumpe decat un numar de card de credit din SUA, afirma Don Jackson, de la PhishLabs, o companie specializata in combaterea cyberinfractionalitatii.

Procentul de furnizori de asistenta medicala care au raportat un atac cibernetic a crescut la 40% in 2013 de la 20% in 2009, potrivit unui sondaj anual realizat de catre Institutul Ponemon , un think-tank in domeniul politicii de protectie a datelor.

30-09-2014
Tip
Stiri externe