Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/16/2019
Data stire

Investitie de peste 16 milioane de euro in noul centru logistic Farmexim


Autor: elena

Grupul Farmexim a inaugurat noul sau centru logistic in Balotesti, in urma unei investitii de peste 16 milioane euro, informeaza un comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.

Noul depozit central este echipat cu dotari tehnologice de ultima generatie, la standarde GDP, are o suprafata de peste 15.000 de metri patrati si o capacitate de stocare de peste 6.000 de paleti, permitand gestionarea unui numar de peste 11.000 de articole diferite.

Conceptul si sistemul implementat de colectare cu conveior antrenat va conduce la o crestere a eficientei operatiunilor din depozit. Sistemul de Warehouse Management permite gestionarea profesionista a tuturor operatiunilor logistice la nivel national, oferind o mare acuratete in ceea ce priveste trasabilitatea pe intregul lant de distributie, precizeaza documentul mentionat.

"Am reusit sa construim un centru logistic la cele mai inalte standarde, un etalon pentru industria farmaceutica din Romania. Suntem convinsi ca noile facilitati implementate vor contribui la cresterea nivelului de servicii pe care le oferim partenerilor nostri. In anul 2014, dorim sa continuam ritmul de dezvoltare inregistrat pana acum si sa obtinem o crestere de minimum 10% a cifrei de afaceri in retail', a declarat directorul general al Farmexim, Ovidiu Buluc.

Grupul Farmexim, unul dintre primii trei distribuitori de medicamente din Romania, a inregistrat in 2013 o cifra de afaceri bruta de aproximativ 1,5 miliarde de lei (aproximativ 340 milioane euro), in crestere cu peste 17% fata de 2012.

Totodata, compania a inregistrat in anul 2013 un profit cu peste 50% mai mare fata de cel din anul 2012.

Pentru Farmexim, anul 2014 va fi unul de continuare a proiectelor de dezvoltare logistica, urmatoarea tinta planificata fiind depozitul din Timisoara, unde isi propune cresterea spatiului logistic.

Grupul Farmexim, infiintat in 1990, cuprinde firmele Farmexim - importator si distribuitor de produse farmaceutice, Help Net - lant national de farmacii cu peste 150 de puncte de vanzare si Green Net - importator si distribuitor de produse cosmetice.

Compania are parteneriate cu peste 250 de producatori de medicamente, interni si externi, si ofera un portofoliu de peste 5.500 de produse unui numar de 3.500 de farmacii si peste 400 de spitale.

27-01-2014
Tip
Stiri interne