Termen cautat
Tip stire
E.g., 09/20/2019
Data stire

Kelemen Hunor, un adept al continuarii colaborarii cu PDL si ramanerii UDMR in actuala coalitie de guvernamant


Autor: elena

Noul presedinte al UDMR, ministrul Culturii, Kelemen Hunor este, potrivit luarilor publice de pozitie pe care le-a exprimat in ultimul timp, un adept al continuarii colaborarii cu PDL si ramanerii Uniunii in actuala coalitie de guvernamant.

''Nu avem de ce sa nu stam in actuala coalitie, in acest moment'', declara Kelemen Hunor intr-un interviu acordat, in urma cu doua saptamani, Agentiei Nationale de Presa AGERPRES.

El spunea ca pana cand intelegerea UDMR cu PDL functioneaza si pana cand programul comun va fi respectat, Uniunea nu se gandeste la iesirea din Coalitie.

''In perioada care urmeaza vrem sa semnam un protocol, o agenda de doi ani de zile, pana la sfarsitul mandatului, pe plan guvernamental si pe plan legislativ, cu ce vrem sa facem foarte exact, ca sa punem in aplicare programul nostru de guvernare. Anul 2010 a fost un an bun, toate intelegerile au fost respectate si vorbesc de 'an bun' in sensul de functionare a Coalitiei, nu de altceva. PDL, ca si UDMR, si-a respectat cuvantul dat si am putut sa luam deciziile asa cum trebuia. Eu sunt adeptul politicilor de centru-dreapta, pe termen mediu si lung. Asta inseamna ca in continuare cred ca Romania are nevoie de o constructie politica care sa duca mai departe politicile de centru-dreapta incepute in 2005. Din acest punct de vedere, eu cred ca ar fi pentru Romania o pierdere uriasa daca noi in 2012, de exemplu, am pierde directia si am cauta alte politici publice, de la politici fiscale pana la reorganizarea sau restructurarea administratiei, reorganizarea sistemului de pensii, de sanatate, de asistenta sociala. Asta ar insemna ca, dupa opt ani de zile sau cati sunt, am lua o alta directie si am incepe din nou o alta constructie. Tot pe politici de centru-dreapta trebuie sa punem bazele societatii si cand vorbim de economie si despre zona privata sau despre rolul statului(...)'', afirma, in interviu, Kelemen Hunor.

Cu toate acestea, el preciza ca UDMR va dialoga si cu partidele din opozitie, coalizate in cadrul Uniunii Social-Liberale (USL), chiar daca, sustinea el, perspectiva colaborarii UDMR cu USL ''nu este prea roza''.

De altfel, Kelemen Hunor declara, miercuri, la Cluj-Napoca, ca nu vede posibila o colaborare cu USL ''atata vreme cat Partidul Romania Mare a intrat in aceasta alianta pe usa din dos''.

''Exista o problema. Pana cand PRM intra pe usa din spate in aceasta alianta, USL, perspectiva unei colaborari nu este prea roza. Pana cand PRM exista in aceasta alianta, neoficial sau oficial, este o problema. UDMR nu a colaborat niciodata cu PRM si nu va colabora cu nicio alianta sau coalitie in care PRM este prezent. Este problema PSD, nu a noastra'', a afirmat Kelemen Hunor.

Acesta a subliniat ca liderii UDMR nu au nicio intentie de a iesi din coalitia aflata la guvernare si ca vor continua sa respecte intelegerea cu aceasta deoarece ''programul de guvernare a fost respectat, cuvantul dat a fost respectat'', nu exista niciun motiv sa se gandeasca o alta alianta.

Pe de alta parte, Kelemen Hunor a aratat, referindu-se la protocolul semnat la Bihor de organizatia judeteana a UDMR cu USL, ca acesta nu va afecta colaborarea pe care UDMR o are la nivel national cu PDL.

Kelemen Hunor a explicat atunci ca in Bihor exista o colaborare intre UDMR si PNL inca din 2008, la fel cum exista si la Satu Mare sau Baia Mare, dar acestea nu au afectat si nici nu vor afecta colaborarea Uniunii cu PDL, cu care UDMR va ramane si pe mai departe la guvernare.

''Singura noutate este ca au prelungit o alianta mai veche la nivel judetean. Eu nu sunt de acord sa semnam astfel de aliante dincolo de cele existente dupa alegerile din 2008 si sunt convins ca marea majoritate a colegilor nostri si delegatii de la Congres si membrii CRU, unde discutam despre aliante, doresc sa ramanem la guvernare si dupa congres'', spunea Kelemen Hunor.

Nu in ultimul rand, intr-un interviu acordat RFI, Hunor Kelemen, se declara adeptul unui premier politic, care sa tina Coalitia de guvernamant unita.
Delegatii la cel de-al X-lea Congres al UDMR l-au ales, sambata, 26 februarie, cu majoritate de voturi, pe Kelemen Hunor, ministrul Culturii, in functia de presedinte al formatiunii.

Din cele 538 voturi, 536 au fost valabil exprimate, iar doua voturi nevalabile. Kelemen Hunor a obtinut 371 voturi, Peter Eckstein Kovacs a primit 118 voturi, iar Olosz Gergely a obtinut 47 din sufragii.

El ii succede in functie lui Marko Bela, care a condus Uniunea timp de 18 ani.
Actualul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, si-a anuntat candidatura la sefia UDMR pe 25 septembrie 2010. La 25 ianuarie 2011, atunci cand si-a depus oficial candidatura, Kelemen Hunor a declarat ca programul sau cu care spera sa castige alegerile interne din UDMR se numeste ''Uniune pentru comunitate'' si are prevederi care ''vor transforma radical functionarea Uniunii si modul de lucru, de abordare''.

''Trebuie sa redam Uniunea oamenilor, alegatorilor, sa avem o Uniune deschisa catre toate comunitatile maghiare, indiferent de optiunile lor ideologice si trebuie sa dam raspunsurile corecte si credibile la problemele comunitatii'', a subliniat Kelemen Hunor.

El a adaugat ca in cazul in care va fi ales presedinte va lansa, in aprilie 2011, o campanie de consultare a maghiarilor, ''pentru a afla prioritatile comunitatii si ce vor de la UDMR''.

''Mecanismul de luare a deciziilor va fi largit, vom urmari trei principii: solidaritatea, echilibrul si proportionalitatea. Nicio comunitate unde traiesc maghiari, alegatorii nostri, nu trebuie lasata afara din acest mecanism de luare a deciziilor si de aceea am propus sa avem un cadru decizional in doua trepte: sa fie o presedintie si consiliul permanent unde toate organizatiile, toate platformele, inclusiv reprezentantii autoritatilor locale vor fi prezenti'', adauga Kelemen Hunor.

El a mai spus ca va infiinta un Consiliu economic, for cu rol consultativ, care va avea ca sarcina ''pregatirea unui program de relansare economica, in prima faza pentru acest ciclu guvernamental pana in 2012''.

De asemenea, un alt for care va fi infiintat sub presedintia lui Kelemen Hunor prin statutul UDMR este Consiliul autonomiei culturale, unde vor fi prezenti, printre altii, reprezentanti ai societatii civile, intelectuali.

La 7 ianuarie 2011, presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca il sustine pe Kelemen Hunor pentru preluarea sefiei formatiunii, desi crede ca pot fi si alte persoane care sa ocupe aceasta functie.

01-03-2011
Tip
Stiri interne
Sursa