Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/16/2019
Data stire

Legea privind platirea orelor suplimentare personalului care a acordat asistenta victimelor de la Colectiv, promulgata


Autor: elena

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea referitoare la modificarea ordonanţei privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în acest an, care prevede ca orele suplimentare efectuate de personalul implicat în acordarea asistenţei medicale victimelor tragediei de la clubul Colectiv să fie plătite.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 31/2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Legea prevede că "se aprobă plata orelor suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru de categoriile de personal care au fost implicate în acordarea asistenţei medicale şi de urgenţă pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost grav afectată în urma evenimentului produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, în data de 30 octombrie 2015".

Actul normativ stipulează că de aceste prevederi beneficiază următoarele categorii: personalul care a acordat îngrijire, asistenţă medicală, consiliere şi transport sanitar în cadrul unităţilor sanitare implicate; personalul care a însoţit pacienţii transferaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale la clinici din afara graniţelor ţării.

'Munca suplimentară efectuată (...) începând cu data de 30 octombrie 2015 se salarizează în funcţie de tariful orar aferent salariului de bază avut, la care se adaugă un spor de 100% din tariful orar al salariului de bază", se arată în lege.

23-12-2015
Tip
Stiri interne