Termen cautat
Tip stire
E.g., 09/20/2019
Data stire

MB: contribuabilii platesc pentru studiu al guvernului privind sansele de viata ale copiilor


Autor: elena

Contribuabilii britanici vor fi nevoiti sa plateasca 33,5 de milioane de lire sterline pentru un studiu al guvernului privind sansele de viata ale copiilor, intr-un moment in care executivul a decis reducerea alocatiilor si a finantarii educatiei, relateaza cotidianul britanic Daily Mail in editia de miercuri.

In cadrului studiului '2012 Birth Cohort Study', 90.000 de copii si familiile acestora vor fi urmariti 'din leagan pana in mormant' cu scopul de a masura sanatatea si fericirea de care acestia se bucura pe parcursul vietii.

Anul viitor, mamele gravide vor fi abordate de catre cercetatori pentru ca copiii lor nenascuti sa fie introdusi in studiu, care va urmari, de asemenea, si 'mobilitatea sociala', mai tarziu in viata.

Cercetatorii vor analiza obiceiurile alimentare si de somn ale copiilor si vor incerca sa evalueze cat de fericite par familiile acestora.

Un nou centru de cercetare gigant va fi construit pentru a pastra datele, a studia realizarile educationale si de cariera ale celor examinati si a monitoriza evolutiile de sanatate.

Oamenii de stiinta spera, de asemenea, ca datele sa ii ajute sa faca descoperiri medicale despre boli pe termen lung.

Proiectul va costa 33,5 de milioane de lire pentru a rula in primul an, dintre care 28,5 de milioane vor proveni de la Ministerul pentru Afaceri, Inovatie si Calificari si restul de la Consiliul Economic si de Cercetare si de la Consiliul pentru Cercetare Medicala.

Aceasta suma va acoperi initial un interval care se intinde de la perioada prenatala pana la primii ani de viata ai copiilor, insa guvernul spera sa extinda cercetarea si pentru cand acestia vor avansa in varsta.

Cinci studii similare au fost efectuate in Marea Britanie, dar la o scara mult mai mica. Primul studiu a inceput in 1946 cu generatia post-razboi, iar cel mai recent i-a avut in vedere pe cei cei nascuti la inceputul secolului al XXI-lea.

Spre deosebire de studiile anterioare, aceasta din urma cercetare se va concentra insa mai mult pe primii ani de viata ai copiilor si va analiza dieta, felul in care se ocupa parintii de copii precum si efectul poluarii asupra dezvoltarii copiilor.

03-03-2011
Tip
Stiri externe
Sursa