Termen cautat
Tip stire
E.g., 10/15/2019
Data stire

Mehedinti:Apa din aproape jumatate din fantanile publice din Drobeta Turnu Severin, contaminata cu nitrati


Autor: elena

Parametrii chimici si bacteriologici ai apei din sapte din cele douasprezece fantani publice din municipiul Drobeta Turnu Severin nu corespund normelor si depasesc valorile admise, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Mehedinti, dr. Romanita Ionovici.

Potrivit sursei citate, in urma analizei probelor prelevate s-a stabilit ca doar apa din cinci fantani poate fi utilizata in consum fara sa existe vreun risc de imbolnavire pentru populatie, iar din celelalte se afla sub STAS-ul de potabilitate.

''Am solicitat autoritatilor locale sa ia masuri de amplasare a unor placute pe care sa se inscriptioneze avertismentul de a nu fi bauta apa din acestea si sa treaca neintarziat la tratarea ei'', a precizat Ionovici.

Reprezentanta DSP Mehedinti a mai aratat ca la laborator s-a depistat ca apa din fantanile ''bolnave'' este infestata cu streptococi si coliformi fecali, cu amoniac, nitrati si nitriti, situatie care poate pune in pericol sanatatea adultilor si viata copiilor.

''Prin mass-media am recomandat tuturor cetatenilor sa utilizeze cu incredere apa de la robinet, chiar daca provine din Dunare. Permanent calitatea acesteia este monitorizata'', a spus Ionovici.

29-05-2013
Tip
Stiri interne