Termen cautat
Tip stire
E.g., 02/17/2020
Data stire

Neamt: Disputa presedintele CJ - consilieri PSD privind garantarea achizitionarii unui computer tomograf de catre SJU


Autor: elena

Consiliul Judetean (CJ) Neamt a aprobat, vineri, garantarea achizitionarii de catre Spitalul Judetean de Urgenta Piatra Neamt a unui computer tomograf in valoare de 5,4 milioane lei, dupa ce proiectul de hotarare a iscat o serie de controverse intre grupul consilierilor social-democrati si presedintele CJ, progresistul Culita Tarata.

Proiectul a trecut, intr-un final, cu votul majoritatii consilierilor judeteni, respectiv PDL, PNL si UNPR.

Disputa a pornit de la consilierii PSD, care au cerut ca garantia sa fie reprezentata chiar de aparat, iar in cazul in care spitalul nu va achita ratele, furnizorul sa-l ia inapoi.

'Cand iti cumperi o masina in leasing, garantezi cu masina si nu cu apartamentul. De ce sa garanteze Consiliul Judetean cu bugetul un aparat pe care, de fapt, il cumpara Consiliul Judetean?', a declarat Dan Vasile Constantin, liderul grupului consilierilor PSD.

'Disputa o sa o rezolv eu cu dumneavoastra, separat', i-a replicat presedintele CJ Neamt consilierului PSD, presedinte al PSD Neamt.

Intre presedintele PSD Neamt si presedintele CJ Neamt exista un conflict de aproape doi ani de zile, dupa ce consilierii judeteni ai UNPR au realizat o alianta nescrisa alaturi de consilierii judeteni ai PNL.

30-05-2014
Tip
Stiri interne