Termen cautat
Tip stire
E.g., 07/17/2019
Data stire

O echipa a ECDC vine joi in Romania pentru cazul copiilor din Arges


Autor: elena

O echipă a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC - European Centre for Disease Prevention and Control) ajunge, joi, în România pentru a oferi sprijin în ancheta privind cazurile de îmbolnăvire din Argeş.

'Ancheta continuă, se ridică probe, unele lucruri nu se anunţă deoarece se fac inopinat. Vin şi colegii de la ECDC. (...) Măsurile vor fi stabilite de comun acord", a declarat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, într-o conferinţă de presă la Institutul de Sănătate Publică.

El a precizat că echipa ECDC, care a fost solicitată de Ministerul Sănătăţii, ajunge joi în România pentru a oferi sprijin în ancheta privind cazurile de îmbolnăvire din Argeş.

Totodată, potrivit ministrului, o echipă de epidemiologi din Bucureşti va fi prezentă în Argeş pentru a continua ancheta în gospodăriile de unde provin copiii diagnosticaţi ci sindrom hemolitic-uremic.

'Am spus că îi vom susţine din punct de vedere medical, astfel şefa secţiei de gastro-enterologie de la 'Marie Curie' s-a deplasat astăzi acolo pentru a-i ajuta în gestionarea cazurilor de boală diareică", a spus ministrul Sănătăţii.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu a arătat că miercuri a mers la spitalul de pediatrie din Piteşti pentru a evalua starea pacienţilor, resursele umane şi materiale.

'Am căutat să văd protocoalele clinico-terapeutice pe care le are spitalul, ele există, ce nevoi de suport medical, material au nevoie. Din acest motiv, am rugat ca un membru al echipei de la 'Marie Curie', respectiv şefa şecţiei de gastro-enterologie să se deplaseze astăzi la Piteşti pentru a oferi acest suport şi a upgrada în zonele medicale, fiind un profesionist", a spus secretarul de stat.

Şeful secţiei de nefrologie, Mihaela Bălgrădean, a precizat că medicii Argeş cunosc boala cu care au fost diagnosticaţi copiii aduşi la 'Marie Curie', însă a subliniat că în această afecţiune diagnosticul este eminamente clinic.

'Nu consider că au greşit colegii de la Piteşti. (...) Nu cred că a existat o legătură între faptul că aceşti copii au primit antibiotice şi evoluţia lor ulterioară", a spus medicul.

Ea a arătat că şefa secţiei de gastro-enterologie de la 'Marie Curie' a fost trimisă la Piteşti pentru a exista "mai multă vigilenţă în primele aprecieri ale bolii".

Medicul a indicat că unul din copiii internaţi la Spitalul 'Marie Curie' a fost externat joi dimineaţă.

18-02-2016
Tip
Stiri interne