Termen cautat
Tip stire
E.g., 08/07/2020
Data stire

Olt: Numarul medicilor si asistentelor care au plecat in strainatate a ramas in 2014 la nivelul anilor anteriori


Autor: elena

Numărul medicilor şi asistentelor din judeţul Olt care au făcut demersuri pentru a lucra în străinătate a fost în 2014 similar cu cel din anii anteriori, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Manuela Ştefan.

Manuela Ştefan a menţionat că anul trecut au solicitat DSP certificat de conformitate pentru a putea profesa în străinătate un număr de 42 de cadre medicale, respectiv patru medici, 35 de asistenţi medicali generalişti, doi asistenţi farmacie şi un asistent fiziochinetoterapeut.

"Nu a crescut numărul cererilor de certificatelor de conformitate pentru cadrele medicale care vor să profeseze în străinătate. După 2010, anual au fost circa 50 de astfel de certificate au fost eliberate anual. Aceste certificate sunt eliberate şi pentru medicii sau asistenţii care nu lucrează, ele atestă calificarea profesională", a spus purtătorul de cuvânt al DSP Olt.

Liderul Sindicatului Sanitas Olt, Roxana Dragomir, a declarat joi, pentru AGERPRES, că numărul asistentelor care lucrează în spitale din judeţ şi aleg să plece să profeseze în străinătate a scăzut din ce în ce mai mult în ultimii trei ani şi sunt cazuri de asistente care au lucrat o perioadă de trei luni sau un an în alte ţări şi apoi s-au întors la locul de muncă din ţară.

"Contractul de muncă permite cadrelor medicale suspendarea activităţii pe o perioadă de 90 de zile din motive personale şi pentru o perioadă de un an dacă prezintă spitalului contractul de muncă cu o unitate sanitară din altă ţară. Astfel că în baza acestor prevederi multe cadre medicale au plecat începând cu anii 2007-2008 să lucreze în străinătate şi dacă s-au adaptat şi au fost mulţumite au rămas acolo, dar asta s-a întâmplat numai pentru persoanele tinere, la început de carieră, necăsătorite. În majoritatea cazurilor, cel puţin la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cadrele medicale s-au întors acasă, unde au familia, copii, prietenii. Din 2011, a început să scadă numărul asistentelor medicale din spital care, pentru o perioadă, pleacă să lucreze în străinătate şi majoritatea s-au întors, chiar dacă salariile sunt mult mai mici", a spus Roxana Dragomir.

Aceasta a subliniat că motivul cel mai important al plecării asistentelor medicale pentru a lucra în străinătate a fost salarizarea.

"La noi salariul este mai mic şi volumul de muncă este mai mare, acesta este principalul motiv pentru plecarea cadrelor medicale în străinătate. La spitalul din Slatina, deficitul de asistente medicale şi infirmiere este mai mare decât deficitul de medici deoarece în ultimii ani au mai venit câţiva medici. În aceste condiţii nici spitalul nu ar fi fost de acord cu plecarea unor cadre medicale, toate secţiile sunt la limită cu numărul de personal, uneori cu greu pot fi asigurate liberele. Este posibil ca lunile următoare să fie angajate câteva asistente pentru a mai acoperi din deficit", a adăugat Roxana Dragomir.

19-02-2015
Tip
Stiri interne