Termen cautat
Tip stire
E.g., 07/05/2020
Data stire

Olt: Tomograf nou si modernizari la UPU de la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina


Autor: elena

Un computer tomograf nou a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), care a fost anul acesta extinsă, modernizată, recompartimentată şi dotată cu echipamente medicale, a declarat marţi, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Andrei Iordache.

Aceasta a precizat că noul tomograf va fi pus în funcţie în luna ianuarie, până urmând a fi instalat şi a fi obţinute toate avizele necesare. Iordache a mai spus că UPU, acum extinsă şi modernizată va fi inaugurată peste două săptămâni şi până atunci se vor încheia toate lucrările rămase încă nefinalizate.

Pentru dotarea cu echipamente medicale şi extinderea UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, au fost investite peste şapte milioane lei, de către Consiliul Judeţean Olt, Primăria Slatina şi Ministerul Sănătăţii. Aproximativ 4,4 milioane lei din suma menţionată a fost folosită pentru dotarea cu echipamente şi aparatură medicală.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Satina sunt în curs şi alte schimbări, secţiile de Pediatrie şi Neonatologie urmând a fi recompartimentate şi dotate cu alte echipamente.

02-12-2014
Tip
Stiri interne