Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/13/2019
Data stire

Ovidiu Vasile (Medlife): Serviciile medicale din Romania, pregatite sa faca fata standardelor de calitate internationale


Autor: elena

România este pregătită să facă faţă la nivel european şi internaţional standardelor de calitate, deoarece serviciile medicale sunt similare, din punct de vedere al complexităţii, celor din marile clinici, dar este foarte importantă creşterea credibilităţii brandului de ţară, a declarat directorul medical MedLife, dr. Ovidiu Vasile, joi, în cadrul forumului internaţional "Building Health", care urmăreşte promovarea calităţii spaţiului medical.

'Consider că România este pregătită să facă faţă la nivel european şi la nivel internaţional standardelor de calitate, deoarece serviciile medicale, ca şi grad de complexitate nu diferă, cred eu, mai deloc faţă de ceea ce se întâmplă în marile clinici, pentru că protocoalele medicale europene şi ultimele ghiduri de practică medicală sunt adoptate şi aplicate şi în sistemul medical românesc, fie el public sau privat", a precizat Ovidiu Vasile.

El a menţionat că, în ceea ce priveşte dotarea cu echipamente şi aparatură medicală, au existat investiţii semnificative, mai ales în ultimii doi ani, atât în spitalele private, cât şi în cele publice. De asemenea, personalul medical românesc performează în foarte multe ţări europene, fiind recunoscut din punct de vedere al competenţei.

'Costurile serviciilor medicale oferite de România cred că sunt mai mult decât competitive pentru pacienţii internaţionali", a completat Ovidiu Vasile.

El a atras atenţia asupra faptului că, potrivit ultimelor statistici, la nivel mondial, în perioada ianuarie - iunie 2015 au existat 538 de milioane de turişti în scop medical, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

A menţionat că ruşii sunt cei mai mari consumatori de turism medical, iar cele mai importante destinaţii sunt Thailanda, India, SUA, Germania, Turcia şi Regatul Unit al Marii Britanii.

Ovidiu Vasile a subliniat că principalul factor care influenţează alegerea destinaţiei de turism medical îl reprezintă experienţa şi calificarea personalului medical, dar foarte importante mai sunt costul tratamentului şi standardul serviciilor de cazare.

Chirurgia plastică, tratamentul cancerului şi problemele de infertilitate reprezintă principalele domenii de interes în ce priveşte turismul medical în acest moment.

'România este consacrată deja ca o destinaţie de turism medical în zona de stomatologie", a punctat Ovidiu Vasile.

El a subliniat că integrarea serviciilor medicale cu serviciile de turism medical este o necesitate, deoarece pacientul vine de multe ori însoţit de familie.

De asemenea, el a insistat asupra faptului că este necesară o creştere a credibilităţii brandului de ţară, oferind exemplul Turciei, care "a făcut o treabă extraordinară" în ce priveşte partea de servicii medicale destinate pacienţilor străini.

22-10-2015
Tip
Stiri interne