Termen cautat
Tip stire
E.g., 09/16/2019
Data stire

Pacientii solicita includerea fibrilatiei atriale drept o prioritate in cadrul strategiei nationale de sanatate


Autor: elena

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) solicită includerea fibrilaţiei atriale drept o prioritate în cadrul strategiei naţionale de sănătate şi îmbunătăţirea condiţiilor de informare a pacienţilor, de diagnosticare şi de acces la tratament eficient conform standardelor internaţionale, a declarat joi pentru AGERPRES preşedintele asociaţiei, Vasile Barbu.

Potrivit acestuia, fibrilaţia atrială va fi inclusă în grupul bolilor cronice care beneficiază de tratament compensat 100%, în baza protocoalelor terapeutice avizate de Ministerul Sănătăţii. Vasile Barbu a spus că obiectivul final îl reprezintă prevenţia accidentului vascular cerebral determinat de fibrilaţia atrială.

El a reamintit că Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, Societatea de Neurologie din România şi Societatea Naţională de Medicina Familiei, a desfăşurat în luna octombrie campania "Parcurile Inimilor Fericite", o iniţiativă de informare şi educare pentru descoperirea precoce a fibrilaţiei atriale, una din cauzele majore ale accidentului vascular cerebral.

În cadrul acestui demers, ANPP a observat riscul ridicat la care este expusă populaţia neinformată, insuficient diagnosticată şi fără un tratament adecvat.

"Acţiunea demarată de noi are ca obiectiv protejarea sănătăţii românilor prin informare şi acces la servicii medicale eficiente. Sperăm să putem trage un semnal de alarmă atât în rândul populaţiei pentru a se prezenta la medic, precum şi în rândul autorităţilor pentru a promova fibrilaţia atrială drept prioritate în strategia naţională de sănătate", a declarat Vasile Barbu.

El a susţinut că accidentul vascular cerebral reprezintă a treia cauza de mortalitate din România după bolile cardiovasculare şi cancer, România fiind printre ţările cu cea mai mare incidenţă a accidentelor vasculare cerebrale.

Anual, 65.000 de români suferă un accident vascular cerebral, o afecţiune cu consecinţe grave atât la nivel personal, cât şi la nivel economic şi social. Totodată, fibrilaţia atrială creşte de cinci ori riscul de accident vascular cerebral şi cu 70% riscul de mortalitate prin această complicaţie.

Fibrilaţia atrială este cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac, în România se estimează că aproximativ 200.000 de oameni au fibrilaţie atrială.

30-10-2014
Tip
Stiri interne